Ieri am terminat modulul 4 din 8 din Formarea de Constelații de Familie.
Sunt cumva la mijloc, dar nici pe departe pentru că munca mea aici va continua la nesfârșit.
Am trăit în astea 4 zile cât în 6 luni. Și aceasta nu este o exagerare. Este o perspectivă personală, firește.
Dar conștientizările, aprofundările, vindecările, câmpul, subtitrările, lecțiile, creșterile, salturile, reîntoarcerile! Doamne Dumnezeule! Parcă expandează întreaga Conștiință însutit.
Acesta a fost primul modul în care noi studenții am fost facilitatori. Sau cum spunea Draga de Cristina am stat pe scaunul electric, care chiar electrizează. Observați că nu am spus electrocutează, da? 🙂
Și tot modul ăsta ni s-a predat trauma, un subiect incredibil de delicat de digerat.
Ei, țineți minte astea două, că le folosim îndată în context. 🙂
Joi am început. Iar vineri, după pauză, știam că urmează o constelație facilitată de una dintre noi.
Mi-am spus în gând: O să stau liniștită în banca mea, să mai învăț, să mai observ, am tot timpul din lume.
Dar ce să vezi!
Imediat după pauză o colegă a sărit arc pe scaunul clientului, iar picioarele mele au pornit singure și m-am trezit, fără să știu cum, pe scaunul facilitatorului.
În mai puțin de un minut clienta era inundată în lacrimi și limbaj corporal specific traumei descrise, iar eu eram inundată în GROAZĂ.
Maică Precistă, Femeie!!! Nu vorbirăm la pauză??? Ce e în capul tău???
Am realizat din T0 că deși regula era cu subiecte (super) soft între colegi, eu m-am trezit în față cu un cadou cât se poate de dureros și real.
Indicația în facilitare este să fii cu un picior în constelație și cu un picior în tine, să poți să echilibrezi.
De unde! 6 picioare am avut. Unul și cel mai mare pentru clientă și 5 pentru reprezentanți. Nici măcar unul singur pentru mine.
Am fost scufundată cât corpul meu și încă pe atât în poveste.
Și am tratat lucrurile cu toată Iubirea, Responsabilitatea și Conținerea de am fost capabilă în momentul ăla. (Paranteză: este 180 de grade diferit față de terapia unul la unul aveam eu să aflu pe pielea mea).
Și după ce am primit input, feedback, feed forward, dar mai ales am putut să respir când am terminat cu bine, n-am putut să nu mă întreb de ce mi-am făcut asta…
Și răspunsul a venit repede.
Mică fiind, până la 19 ani mică, eram atât de timidă încât dacă îmi arătai un deget plângeam.
DAAAR din când în când scoteam din mine o Neînfricată!
O Ioana D’Arc, o Măriuca, o Lupoaică, o TarzANA, care era în stare cu mâna dreaptă să mute tot lanțul Annapurna mai încolo 800 de metri, în caz că cineva ar fi avut nevoie.
Și cum ultimele 3 săptămâni înainte de constelații au fost grele pentru mine, pare că am avut nevoie să o scot pe Această Neînfricată din dulap, să o pămătufuiesc, să o strălucesc, să îi mulțumesc pentru Infinitul ei Curaj și pentru Inima ei Bună și pentru forța asta uluitoare cu care ar fi putut despica spitalul în două să-și găsească mama.
Și o altă lecție răspuns a fost despre control și perfecțiune. Și eu și multe dintre clientele mele am avut și mai avem tema asta în lucru. Cu a fi de nota 10 pentru a merita iubire, apreciere, acceptare.
Iar constelația condusă de mine a fost departe de a fi perfectă. Dar a fost Incredibil de Aproape de IUBIRE și Conținere.
Cu Inmiită Iubire, Maria, viitor Constelator Familial OM, Viitor AMAzing Life Coach și actual Terapeut Theta Healing MY LOVE