Când eu sunt bine

– Te iubesc, mama! Te iubesc, tata! Te iubesc, Ștefan! Te iubesc, Max! Te iubesc, Tom!

– Te iubesc, Matei! Te iubesc, Ștefan! Te iubesc, iubitu’! Te iubesc, Max! Te iubesc, Tom!

Și încă de la doi.

Așa se termină unele seri, cu lumina stinsă. Din păcate nu toate. Și nu întâmplător doar unele.

Sunt serile alea final de zi în care eu am avut grijă să îmi umplu paharul. La plimbări, la dans la Iubirea de Erna acasă, la workshop de abundență și sexualitate la Regina de Andreea. Treaba mea.

_MG_2986

Treaba mea e starea din casă. Vreau să îmi fac din asta o responsabilitate-bolovan sau dimpotrivă aripi colorate, eu aleg. But I must admit: o femeie dă tonul mood-ului unei familii (cu copiii).

Pentru că noi suntem carusel de emoții, pentru că noi aprindem focul (ăla bun, safe, ocrotitor, încălzitor, fără paie), pentru că ancestral vorbind ținem cuibul, pentru că suntem așa de fantastic concepute cu pântec încât să dăm viață. Și aici nu mă refer la prunci. (Musai.) Mă refer la spații, la relații, la idei, la dans, la loc pentru frici și expunere. Și brațe pentru acceptare și iubire necondiționată. Mă refer la creativitate, la vulnerabilitate, la trecere, la continuitate proaspătă. La iubire. Necondiționată.

Suntem absolut senzaționale, frumoaselor!

IMG_7022-2

Când ne dăm voie să fim feminine, când ne dăm voie să ne conectăm cu corpul, când ne jucăm din toată inima ca și cum am fi singure în cameră, când râdem cu lacrimi cu alea 3-4 prietene fără să ne pese o secundă de rețele, când scuturăm în sfârșit energia stătută în fese, când dansăm 2 ore fără întrerupere cu ochii închiși, deși nu am fi zis că o să dansăm vreodată în viața asta, când ne luăm la revedere ca și cum nu ne-am mai vedea, când ne îmbrățisăm cu toată prezența de care suntem capabile, când purtăm mătăsuri albastre, înfoiate, fără gând la sloată, când mergem desculțe prin iarbă, deși nici bine nu s-a încălzit, când ne punem bindi și suntem fetițe și adolescente și femei libere-dar-centrate și intuitive și vrăjitoare și tămăduitoare.

ADOR a d o r A-D-O-R zilele când îmi umplu paharul. Eu singură, cu mânuțele mele. Când intru crispată, obosită, vlăguită, îngrijorată, lipsită de încredere, deprivată de forță într-o sală. Și apoi, ghidată, susținută energetic, mă ridic, mă scutur, mă deschid, mă aliniez, zâmbesc, plutesc, vibrez.

E MAGIE. Și o creăm noi. Noi singuri singurei (bărbați sau femei) cu corpul nostru. Fără niciun adjuvant.

Și apoi, fără ego – doar cu inimă vin și mă împrăștii acasă, dau din paharul meu, care între timp a crescut însutit și înmiit (așa era, da?), răspândesc licurici din baghetă și din degete și prind în palmă doi blonzi la baba-oarba-umblă-n-sat din spatele unei măști cu pisici. Pentru al treilea (șaten) nu îmi pun mască. Poate doar o pană de păun.

Pisici frumoase, femei superbe, aveți grijă de paharul vostru, de conectarea la inimă și la sursa voastră de bine!

Bărbați absolut senzaționali, fiți atenți la Femeile-Regine de lângă voi și trimiteți-le să își umplă paharul când vedeți că începe să scadă. O să se întoarcă acasă cu licurici în vârful degetelor și iubire în păr.

Oamenii care (se) văd sunt frumoși până la lacrimi.

Cu ditamai iubirea de sâmbătă,

Maria cu Bindi Albastru

Reclame

Ziua în care mama s-a dat pe tobogan

Sâmbăta mama a împlinit 62 de ani.

La 60 de ani nu mai țin minte ce am făcut. (Știu sigur că i-am luat tort. Bun. Prins și ăla sub o tufă de fructe care s-a scuturat.)

IMG_3143

Dar anul ăsta am vrut să ne jucăm. Și am dus-o la Therme.

Și nici n-am mai întrebat-o. Am luat-o direct de mână și-am fugit pe scări în sus la tobogane.

Ea era copilul și eu eram adultul. Și mama mea fricoasă și panicoasă și cu nu în brațe și-a luat zâmbetetul și da-ul de o mână și pe mine de alta.

Și ne-am dat pe 3-4 tobogane. Și culcate și șezând. Și în colace de câte două și separat. Și eu înainte (că știu locul), dar și ea. Și țipând, dar și strângând din dinți. Și cu slipii împinși de apă și cu ei frumos aranjați.

Și după fiecare traseu eu îi mai propuneam unul și ea zâmbea larg și accepta.

Am dus-o și în piscină, ca să nu o sfârșesc de tot. Și în saune și la masaj.

Și a fost atât de simplu să o conving să iasă fără palton în piscina de afară. Parcă aș fi avut în grijă o fetiță de 5 ani, fugită de acasă.

La sfârșit m-a strâns în brațe și mi-a spus că mă iubește.

Am ținut-o strâns 73 de secunde: „Ba eu!”

M-am întrebat tot drumul înapoi: Dacă mama s-ar fi dat chiund pe tobogane cu apă la 5 ani (hai la 10, hai la 15, hai la 36!) oare unde ar fi ajuns?

IMG_7792

După care m-am oprit.

I-am luat tort cu făină integrală și zahăr de cocos și i-am cântat la mulți ani.

Și mi-am pus și eu dorința mea: să o mai pot căra țipând de bucurie pe tobogane cu apă încă 19 ani.

Vrei să vii să prezentezi jobul tău?

Pe ăsta micu’ îl apucă arta și filosofia (nu mai spun poliloghia) taman când mă frământă pe mine nerăbdarea.

La 20.45, pe întuneric, când eu îmi spun în minte hai hai hai repede repede repede, somn somn somn pentru voi, timp de adulți pentru noi.

Dar nu, sunt seri în care marile întrebări ale lumii se aprind în capul lui taman când sting eu becul.

– Mamaaa?

– Da, Ștefan.

– Tu vrei să vii să prezentezi jobul tău?

– Ce să fac?

– Ai primit un mail să vii să prezentezi la școală jobul tău?

– Am văzut ceva, da. O să mă gândesc.

– Tu vrei să vii să spui că faci hale, tata?

Matei: Nu le face! Le închiriază!

– Și eu ce fac, Ștefan?

– Tu? Repari copii! Că ești vrăjitoare!

Noi

(Hohote.)

– Matei, ce fac eu?

– Salvezi orașul. Și ai grijă să nu se cutremure. Și strângi bani. Și ești fundraiser.

Na, că măcar unu’ nu crede că sunt doar vrăjitoare.

Credit foto: https://www.facebook.com/Alexandradincaphotographe/

 

 

 

Sunt gelos!

La 9 P.M. prunculanii sforăie. Da’ sforăie.
Uneori, iarna, că-i întuneric, îi culc și la 7. E întuneric beznă, nu se prinde nimeni! MUA HA HA HA!

Treaba asta le dă o imunitate ridicată (la ăsta micu’ e rabatabil discutabil) și o agitație scăzută. Și nouă timp de sex, de filme, de povești la bere și la vin și de somn.

Și când fac o evaluare excepție și dorm la 10, știu că nu-i cazul să mai citesc nimic, că oricum se scurg amândoi de pe cearșaful cu elastic și numai urechi pentru cartea mea nu au.

M și S.jpg

Și atunci îi masez. Cu cocos sau cu haine. Hainele pe ei. Le-am explicat că se cheamă thailandez. E de lux de atunci. Sau îi frământ pur și simplu. Sau îi mai trag de degetele de la picioare întru presopunctură. Sau trăgopunctură?

Azi le-am făcut tapping. Ce? Dabbing? Rapping?

– Vreau și eu să mă masezi!!! A zis aista mai mare, de 9 ani și 2 luni.

– Nu îi fac masaj. Îi fac tapping.

– Vreau și eu să îmi faci dabbing!!!

– Tapping. Cu t și p. Îți fac, stai să-l termin pe Ștefan.

– Sunt gelos!!!

Și i-am făcut și lui stepping din ăsta. 3 ture întregi. Și a adormit fericit. Și înainte să adoarmă a zis cu zâmbet spoit pe toată fața: mi-ai făcut rapping!!!

NU MAI POT de dragul lui când prezent, vertical, articulat, super mișto zice: Vreau atenție, vreau să fiu iubit, vreau să mă iei și pe mine în brațe!

#când_mă_fac_mare_vreau_să_fiu_Matei #ȘI_Ștefan

Love & Peace & Anagram

 

Când răcesc

Când răcesc, o dată-n an (de fiecare dată după un episod de stres puternic), în primul rând mulțumesc.

Da da, mulțumesc.

În fine, în timp ce mi se usucă ochii și nasul și gura noaptea și nu pot respira deloc, nu-s așa prietenoasă.

RecunoștintaDar ziua sunt recunoscătoare. Corpului meu, care alege să mă pună în picioare. Și zice: „Hellooo, sunt și eu aici, mă vezi?”. Apoi mulțumesc că toxinele ies din corp așa (cu muci, cu tuse, cu junghi, cu strănut) și nu stau acolo să facă un deal sau poate chiar un munte.

Și după ce mulțumesc în gând (nu, nu vorbesc singură) scot un pistol. Nici de jucărie, nici imaginar. E doar o expresie. Scot un tir, cum ar veni.

De sare. Apă cu sare, ca să curăț bine nările. Cu un Neti Pot. E super eficientă olicica asta!

Și apoi, în tir, mai pun miere, propolis, lămâie, polen crud, coacăz negru-n supra doză. Și în pahar.

Tort

De zici că pun de-o prăjiturică acrișor-sărată. And in a way I do. Sunt mulțumită că el corpul se curăță și că m-a convins să îi dau atenție cel puțin jumătate de zi.

Hapciu! Bogdaproste! Doamne ajută! Namaste!

 

I left my soul in Bali

Am lăsat băieții la aeroport, am luat-o pe Spiridușa Aurelia dinspre Indii spre Victoriei și-acuma nu, nu o să pun dim light și stroboscop și beat de bas, cum mi-a sugerat Frumosu’. N-ai cu cine, dom’le! O să fac cel mai probabil maraton de seriale și ciocolată caldă.

Dar până una alta vreau să scriu musai despre locul în care mi-am lăsat o parte din suflet, atât cât să se bucure și să se încarce de lumină și culoare și bunătate necondiționată și mi-o transmită mie într-un fel magic peste două mări, un golf (Bengal) și un ocean. Indian.

fullsizeoutput_1ce

Doamne’ câtă iubire am simțit în Bali, căci despre insula asta cu vibrație înaltă-i vorba. Așa, prin toți porii mei, închiși și deschiși.

Și pace și împăcare și armonie.

fullsizeoutput_4ae

Cu Iubita de Andreea am fost și Draga de Crina și Curajoasa de Ana. Și cu alte 26 de femei, cu mine cu tot, venite care de te miri unde din lumea asta mare.

Au fost 10 zile pline ochi, doldora, până-în-buză cu emoții și cu activități.

fullsizeoutput_4e9

La început pur și simplu nu puteam să pășesc atât eram de fericită. Și mă trezeam într-una în pasul ștrengarului prin curtea T M, superba noastră cazare din Ubud, gazdă pentru oameni, nenumărate șopârle gecko, un șarpe lung și fricos (sau poate mai mulți), gâze mii și mii și păsări făclii.

fullsizeoutput_5dc

A, și mă mai suprindeam chițăind! De fericire și de recunoștință supremă că trăiesc experiența asta.

Și când n-am sărit în pasul ștrengarului și n-am chițăit și n-am stat cu zâmbet laaarg blocat pe față de atâta minune, am călătorit și am lucrat.

fullsizeoutput_25a

Am călătorit prin tot Ubudul în lung și-n lat, am fost la palat. La temple (la Tanah Lot-ul romantic, apoi să ne curățăm cu apă la Tirta Empul, să ne curățăm cu foc la Wira în curte -asta nu implică niciun act piromanic whatsoever, ci doar o ceremonie locală, la care am fost invitate cu iubire să participăm-, în lanurile de orez, la cascadă, la ashramuri, pe coclauri. Cu biclele.

fullsizeoutput_58d

Am dansat ecstatic cu oamenii cool de la Yoga Barn șiii, opțional, mi-am îmbrățișat monștrii și am urcat noaptea pe Vulcanul (activ) Batur. Așa cum face tot omul în timpul săptămânii, după miezul nopții. Răsăritul superb peste lacul Batur, cu vedere către Vulcanul vecin și prieten Agung a meritat fiecare dintre cei 1717 metri urcați la galop.

fullsizeoutput_5ad

Iar când n-am călătorit și n-am chițăit, ne-au ținut fetele astea din yoga, în tapping și în meditație și în cercuri, până am scos tot plânsul de-l aveam la noi, tot râsul (ei, asta nu chiar, mai avem!), tot căscatul și tot scuturatul.
Și doamneee, cât de bine e să reziști acolo tu cu tine și cu alte minuni de femei (chiar și în silent day – 12 ore – U HUUU!) și să vezi tot ce iese, tot ce vine, tot ce se spală, tot ce alege să se desprindă și tot ce apare să se înoiască.

fullsizeoutput_467

E magie, e iubire, e aur curat picurat din copaci, e armonie.

Am intrat în povestea asta incredibilă a taberelor anul trecut cu Iubita mea Lia și de atâta frumusețe mi-am promis că an de an mă voi scufunda câte o dată în câte o cultură incredibilă din care experiență unică să renasc și mai întreagă.

fullsizeoutput_625

Cu o inimă albastră PLINĂ ochi de iubire,

Maria

Unde stau copiii?

Bucureștiul is no village.

Dar uite că, bogdaproste, din ce în ce mai mulți părinți ne comportăm ca la sat.

Cum adică?

Adică punem familie de la familie și ținem copii, așa, random, spontan, fără obligații, fără carnețele de contabilitate, cu bucurie (mai ales în zilele cu soare) și de partea care scapă în lucernă și de partea care îi hrănește pe cei 3-4-5 sau câți ori fi.

Din ce în ce în ce mai mult ne trezim unii cu alții că ne luăm copiii (pe sus, cu telefon în prealabil) și le dăm răgaz celorlalți.

Voi stiți ce mișto se simte familia fără bonă, fără bunici aproape, fără frați, fără surori, fără grădină cu flori, care primește 2 ore sau chiar 2 zile de răgaz?

O MA GA! It’s AWESOME!

Și uite așa ba furăm noi doi băieți de la petrecere, cât să facem o echipă incompletă de baschet, ba găzduim două fete superbe cât mama lor merge la curs, ba scoatem altele două la masă, cât Norica Trilulica merge la o ședință decisivă dintr-un lung șir de ședințe moderat de decisive. Practic chemăm periodic unul sau doi copii și îi ținem un număr oarecare de ore la Casa O.

FIE Ștefănescu Mescu primește invitație de vacanță la țară, la Medeleni. Glumesc. La Câmpulung.
Fie îi cheamă Doru la fotbal și noi zacem împreună cu castanele sălbatice lângă teren.

Fie te sună Cosmin și ți-i cheamă pe blonzi la colb, într-o variantă alungită, de 48 de ore.

Da, da, știu, au crescut copiii și e mult mai simplu acum pentru toate părțile implicate.

That’s true! Ne e mai ușor tuturor. Dar eu mă bag, cu cojones, și la mai mici, să știți.

Ce vreau să spun: E bine, e foarte bine să poți ieși sâmbătă seara la vin cu prietenii, în Mogoșoaia. La Palat.

Cu iubire,

Mărioara