Iubesc de 19 ani

Iubita de Lia mi-a propus să scriu un articol despre Maria Iubită. Eu adică. În rolul meu de Iubită pentru Iubitul Meu Marian.

Un fel de tips and tricks, niște chei, 7 butoane pe care să le apăsăm, 9 pastile pe care să le bem și gata s-a așternut iubirea infinită. 🙂

Doar că viața, iubirea cu atât mai puțin, nu-i chiar așa. 🙂 Și totuși 🙂

Pot începe astfel: După ce ne-am cunoscut noi frumos (frumoși și incredibil de tineri) acum 19 ani și 4 luni și 15 zile (doar prietenii știu cum), multe, infinit de multe lucruri s-au schimbat.

Inițial pentru că ne-am propus. Iar eu zici că eram diriginte de șantier și mă pusesem călare pe bietul om cu ditamai afișul de WORK IN PROGRESS (el, că eu eram și sunt perfectă). Și abia apoi pentru că ne-am VĂZUT și ne-am dorit în fiecare zi să fim cea mai bună versiune a noastră pentru noi și pentru celălalt.

Îmi aduc aminte cât de dependentă, nesigură, ipohondră, mică eram în primul/primii ani de relație. And it wasn’t him. It was me! Fluturii erau în stomacul nostru cât casa, aveam momente în care pluteam, dar după mă apuca amock-ul DAR DACĂ-urilor. Dar dacă eu sunt o impostoare, dar dacă găsește una mai cu floare, dar dacă e prea frumos să fie adevărat? Trebuie să fie prea frumos să fie adevărat! Sigur o să se termine!

Nu știu care a fost momentul și evenimentul de scuturare maximă (a fost unul major în 2004, dar n-aș ști să spun dacă acela a fost sau nu sfârșitul și începutul), dar de la un punct încolo am lăsat lucrurile să CURGĂ. Doamne și ce bine și abundent și extraordinar a fost!

Mi-am dat eu singurică (și cu ajutor) seama că:

  • Nu am nicio boală. Hai să o las mai ușor cu fobiile și cu victimizarea și cu lamentarea și cu și cu. VAI, cât de eliberator a fost. Oricine, ORICÂT de mult te-ar iubi, la un moment dat se satură de atâta NEGATIVE NANCY!

  • Speaking of which, m-am uitat așa, cu PROFUNDĂ admirație, la minunatul ăsta și am observat cum el vedea, domnule, și TOT vede în continuare partea plină a paharului și treaba asta se simte fantastic de bine în corp. Și, haț, am împrumat acest feature nemaipomenit! 🙂 Și nu, nu ne deplasăm pe unicorni de acasă în oraș și nici nu spălam chiuvetele (avem foarte multe aici în Palatul Dragostei) țintind cu baghete de platină și diamant. DAAAR ne-am dat seama că trăim mult mai frumos când ne concentrăm pe pozitiv și pe constructiv. Într-un fel sau altul rezolvăm noi ce avem de rezolvat. De multe ori fUarte creativ. :))

  • Cu cât suntem mai liberi, fiecare dintre noi, cu atât mai cu drag ne întoarcem unul la celălalt. A NU se citi aici polyamory, orgii, alte nebunii. Namaste fraților și surorilor care le practică, doamne ajută la toată lumea! Nu-i pentru mine brioșa aceasta. 🙂 Mie mi se împleticesc picioarele între 3 copii, Maică, darămite între 3 iubiți. Nu, pur și simplu, cu cât el are mai mult spațiu să iasă cu băieții lui și să își umplă masculinul și cu cât eu am mai mult spațiu să ies cu fetele mele să huzuresc, să floricesc, să îmi hrănesc FEMEIA, cu atât mai tare ne iubim la întoarcere. Lăsați bărbații să meargă la alți bărbați! Fără condiții, fără proiectarea vinei, cu toată inima. Și o să vedeți câte beneficii aveți. 🙂

  • SEXUL, dragostea, cunoașterea biblică (nu-i așa) e FOARTE important! Sexul e VIAȚĂ, sevă, aliniere hormonală, aliniere corporală, înălțare, curățare, DITAMAI promotorul. Întâlnirile alea PREZENTE, CONȘTIENTE sunt bliss, NIRVANA, frate. Ca la mama acasă! (asta nu sună chiar bine…) Parcă nu îți mai vine să sari la jugulară cel puțin 2-3 zile (hai o săptămână) pentru că a călcat cu tenisul (nu penisul) albastru pe prima placă de gresie din baia de serviciu. Iubitelor, frumoaselor, minunatelor, voluptoaselor nu lăsați locul să se usuce, nu permiteți să vă doară capul, nu stați cât să ajungeți să aveți nevoie de WD 40. Cu iubire și cu blândețe și cu deschidere completă în conversație putem avea parte de sex suculent (juicy, da) pânâ la 70-80 de ani. Eu sunt convinsă! ❤ Jos tabuul, jos scuza, sus focurile de artificii și sănătatea sexuală. MERITĂM! Știu că poate fi cu traumă, cu durere, cu blocaje. Știu. Cereți ajutor! Și aruncați un ochi aici: https://beducated.com/. Și aici: https://livetantra.com/ Și aici. Și musai aici: https://femeiatrezita.com/ Poate e prea mult, prea repede. Începeți cu pași oricât de mici, dar nu vă opriți. Niciodată! 🙂

  • Conversația e vindecare. Și întreținere. Și apropiere. Și bucurie. Inițial aveam impresia că trebuie să vorbesc cu Iubitul Meu despre tratare de pace, despre politici de mediu. Și apoi mi-am dat seama că mă iau mult prea în serios și că joaca ar trebui să fie my middle name. Și a fost o super ușurare. Da, mă lupt în FIECARE zi să nu fiu mama și să nu îi vorbesc soțului meu doar în cerințe, așa cum face Iubita de Ea. Eu știu și pot mai bine! Da, am terminat Comunicare, dar în situații tensionate îngheț. Și îngheț conversația câteva minute sau câteva ore. Dar tot timpul, absolut tot timpul reluăm și ne străduim nespus să vorbim la persoana 1 despre ce nevoi avem. Să îi dea Dumnezeu sănătate și viață deosebit de lungă Monei Reu, cu toate cursurile ei de comunicare non violentă pentru părinți, care sunt numai bune și pentru iubiți și alți oameni! 🙂

  • SUSȚINEREA, cu tot dragul, cu tot sufletul, cu toată ființa mea este esențială. De ani buni nu mai zic nu se poate. Cu orice idee ar veni Frumosul, dau cu busuioc, salvie și tămâie pe deasupra. Oricum tot ce nu ne este benefic se cerne, de la atâta vibrație înaltă. 🙂 Needless to say că el m-a învățat asta, Incredibilul. 🙂 La noi în casă eu sunt REGINĂ. Mă simt ca o regină. Sunt privită și iubită ca o regină. Și atunci mă comport ca atare: sunt vas conținător, vatră, cămin.

  • Comparațiile, modelajul, daltița și ciocanul sunt super de prisos. Mă străduiesc, ori de câte ori mă apucă dorința de a-l ști MAI spiritual, MAI prezent, MAI conștient, MAI verde și cu moț să îmi aduc aminte că este CEA MAI BUNĂ versiune a lui în fiecare zi. Ori de câte ori mai vine o perioadă de scenarită peste mine, pac, universul îmi dă niște lămâi. Sau ceva… Eram la dans ecstatic și un bărbat din grupul nostru de 3-4 se dezbrăcase la bustul gol și își dădea cu CHI peste față și peste părul lung… Mi-am zis în gând: DOAMNEEE, îți mulțumesc din inimă că bărbatul meu doar vinde hale și se spală cu apă de la robinet! E drept că atunci când a fost cu mine în tabără în India, cu un milion de alte femei în jur, m-am topit de modul lui de funcționare pieptul deschis.

  • Că nu trebuie să aștept nimic. E nevoie să cer sau să fac. Iubitul meu face un miliard de lucruri pentru mine și pentru noi, dar flori nu chiar știe cum să cumpere sau să aleagă (și el acum: But you fuck ONE goat! – e un banc acesta). Să știți că nu stau contemplativă pe pervaz și mă întreb: „Offf, oare când o veni Ioneluș (nu așa îl cheamă) să îmi aducă flori?!” Nu, frate! Îmi pun frumos încălțările și mă duc la Kaufland și la Lidl și îmi umplu brațele de flori și de ghivece. Îmi fac și pașii, îmi cresc și zâmbetul, win win win pe toate liniile. 🙂

  • Sunt autentică. NU mă interesează ce zice Gheorghița, Sulfița, Pamflița, Maricel despre relația mea, despre modul cum îmi cresc copiii șamd șamd șamd. Nu mă interesează să dau bine pe Instagram și apoi să îmi plâng în pumni în baie. Pe cuvânt că nu oamenii ăștia îmi țin de cald sub cearșafurile de in noaptea! Tot ce fac, fac cu gândul la binele nostru. 2 și 5. 🙂

  • Orgoliile ne mănâncă un ficat. Nu aș putea să stau niciodată într-o relație în care ne dăm la chakre. De ce mi-aș face cu mâinile și vorbele mele asta? E o bucurie imensă să îl văd mai frumos ca mine, mai bun ca mine, mai inteligent ca mine, înseamnă că sunt ÎN LOCUL POTRIVIT. Iar eu nu mai pot de drag să fiu FEMEIE, nu vreau să fiu și bărbat și centaur.

Daaa…. Nu pot cuprinde o viață de adolescent într-o postare, dar simt că asta ne-a ajutat cel mai mult. Și faptul că nu tratăm relația ca pe un bibelou (oricât de frumos ar fi), ci ca pe o mașină, ca pe o grădină, ca pe o a treia persoană cât se poate de vie, între noi. Dacă oricare ar fi stat vitruvian și ar fi așteptat în stilul DO ME, salvează-mă, repară-mă, dă-mi, fă-mi, clar nu am fi ajuns aici.

Nu ne garantează niciodată nimeni nimic. Nu știm nicicând cum se termină poveștile de iubire. Dar hai să ne comportăm în fiecare zi ca și cum la 87 de ani vom fi fost de mână, împreună, la o masă albastru corbusier, cu o carte. Și un telefon, hai. 🙂 La apus. Peste ocean. În California. După ce vom fi făcut 18 găuri cu un buggy de aur și paladiu. Namaste!

P.S. Nu scriu (și) în engleză pentru că sunt vreo pompoasă, vreo prețioasă. Sunt o fată de la țară. Doar am umblat mult pe afară și îmi vine mai ușor. :))

Cu iubire grădinărită,

Maria

Te iubesc, tata!

Mama mea, să îi dea Dumnezeu sănătate, viață veșnică nu chiar, vine și mă ajută în perioada asta zi de zi.

Mai puțin miercurea când o rog să stea la ea acasă. Îi prinde și ei bine o pauză, dar și mie.

Marți seara, însă, ce să vezi? Tata a cerut să vină el miercuri, dacă tot e liber orarul.

Vino, tată, cum nu? Poate chiar intru și eu la webinarul ăla despre creierul adolescentului, fac duș fără fani în baie și mănânc prânzul așezată. Yuhuuu!

E clar că îmi e mult mai simplu să stau cu mama în casă. Nu e nevoie să îi spun (mai) nimic! Știe tot. Chiar prea TOT și instinctul matern merge ca uns și în relația bunică-fetiță.

Dar poate tocmai de asta am nevoie să fac un efort și să ies din zona de confort!

Da, tata îmi apasă butoane. Da, tata mănâncă din picioare, da tata le dă mult televizor băieților pe față și puțină ciocolată pe la spatele meu.

Când sunt obosită, scot fum pe nări. Când e soare afară, cum a fost ieri, parcă nici nu mai contează! Pentru că sunt suficient de inteligentă emoțional să știu că mai are 10-11-12 ani de trăit și we should just enjoy, pentru că ăsta e felul lui de a iubi și de a-și arăta iubirea și pentru că, DA, este în regulă ca bunicii să fie percepuți (chiar și total) diferit față de părinți și să aibă o relație doar a lor.

Iar ieri de dimineață am inspirat frumos și m-am setat să îl complimentez încontinuu. Știu prea bine că ce subliniem, aia crește, dar pe cuvânt că nu îmi iese de fiecare dată să îmi pun energia și intenția în cireșii japonezi din curte.

Și pentru că eu i-am vorbit frumos, l-am încurajat, l-am complimentat, i-am mulțumit, el a RADIAT. Pur și simplu. A scos-o cu cu cu curaj pe Ana la plimbare, a stat cu ea mai bine de o oră să o păstreze frumoasă și adormită, i-a cântat (auzi că Vecină, dragă vecină e cântecul ei preferat), a pupat-o, a smotocit-o, a savurat-o TOATĂ, pentru că e TOPIT după ea.

Ce vreau să zic este că-i important tare să le arătăm recunoștința supremă părinților noștri, chiar dacă ne simțim atât de în largul nostru cu ei încât reacționăm pripit la apăsarea butoanelor.

ȘIII e atât, dar atât de valoros să implicăm, să lăsăm și să susținem bărbații, fie că au 11, 38 sau 69 de ani în creșterea fetițelor. De a băiețeilor nu mai zic!

They are NATURALS!

  • Te iubesc, tata!
  • Și eu vă iubesc pe voi!

Cu iubire de tată și de alți 3 băieți SUPERBI,

Maria

Nașterea Anei

Duminică se împlinesc 2 luni de Ana Superbiceana. Și se așează ceața în mintea mea peste povestea nașterii și chiar nu vreau. 🙂

În sarcina asta am stat cu frica în sân până târziu. Hai să trec de 10 săptămâni să nu mai fie ca data trecută. Hai să fac și 14, să mai primesc un răspuns benefic la test. Hai, vino și tu 20. Hai și 26, că am auzit eu că sunt șanse după 26, hai că pot să ajung și la 30, chiar și la 37!

La 37 de săptămâni era burta așa de mare și mă mișcam atât de greu încât m-am gândit că, aia e, o să nasc în weekendul de Yoga, în cadă, frumos, până vin întăriri.

Dar ce să vezi? Copiii mei când rămân, rămân. Pe frățânele mijlociu l-am născut în prima zi din săptămâna 43.

Superbitatea a venit în 41,4 săptămâni. Asta după ce s-a întors pelvian și eu am întors-o cranian, de două ori, la nici mai mult nici mai puțin de 38 și 40 de săptămâni. Avea lichid berechet și chef de joacă Prințesa.

A dat și două alarme false, cu două pretravalii frumos începute, undeva în săptămâna 38 și 40.

Dar după ce am anunțat fetele, fata, ce să vezi, a chițăit în pumni și a mai stat o tură, două, trei. 🙂

Până joi noaptea, pe 25 februarie, când la 1, a început să dea semne diferite. M-am ridicat din pat, am coborât la parter și-am așteptat…

La 2, contracțiile începuseră regulate, frumoase, minunate. Valurile, cum le-am spus noi! ❤

Primul impuls a fost să sar la soț, să îl trezesc. După care mi-am dat seama că fac o treabă absolut perfectă și mă descurc singură cu corpul meu. Și între 2 și 7 dimineața m-am balansat pe minge, mi-am aprins bețișoare și salvie, mi-am pus mantre în căști și mângâieri pe burtă, m-am hidratat, m-am bucurat. Enorm. Urma, în sfârșit, MAREA noastră întâlnire.

În jur de 7 i-am scris moașei conașei și i-am trimis toate valurile (contracții înseamnă) înregistrate cu Freya. Pe la un 8 jumate a ajuns la noi. M-a verificat. Eram dilatată până la 7. OMG OMG OMG. Ce treabă minunată făcusem în ritmul meu, în cuibușorul meu pisicesc. Magie!

Ei, cei nenăscători, au mâncat ceva și au băut altceva. N-aș ști prea bine ce și cum, pentru că eu eram în mine.

Și apoi am plecat, echipați, la spital. Doamne, cât de entuziasmată eram! Mă pregăteam de luni întregi! Visam momentul ăsta cu ochii deschiși. Îl cerusem. Îl cernusem. Urma să fie!

But well… Am ajuns la spital și m-au primit cu încă un control vaginal. Nu-ți vine să te apuci de polemici, iar ei urmează un protocol.

A ajuns medicul și a vrut și el să facă un tușeu. Sigur, cum să nu. Poftiți, cu toții. 🙂 Să mai chemăm și doi-trei vecini.

După mine, lucrurile erau numai bune așa cum se întâmplau. Și în toată tevatura din săli, mă străduiam să rămân centrată.

Mi-au propus ruperea membranelor. În felul ăsta craniul ar fi presat mai puternic pe bazin. Și contracțiile ar fi fost mai eficiente. Am tărăgănat cât am putut și până la urmă am acceptat.

Era lichid, puhoi, Măria Ta. Ana Ta. Cât să îl umplu pe medic, patul și un pic din sală. Deci aici îți făceai tu, Frumusețe, tumbele?

Tot în ritmul meu eram și după cu fără (cum spuneau băieții) lichid. Cu respirații liniștitoare, puteam trece o mare. Sau o naștere.

Dar parcă prea eram ZEN. Mi-au propus occitocină, pentru contracții ȘI mai eficiente. Am tărăgănat ce am tărăgănat și până la urmă am acceptat. De ce oi fi acceptat?

După 30 de minute de la adminstrare, DRACUL însuși cu toți acoliții lui mă spintecau cu zeci de cuțite.

Ce respirație? Ce interiorizare? Ce meditație? Îmi săreau mucii amestecați cu transpirație și lacrimi de durere! La fiecare 20 de secunde veneau alte 47 de cuțite diavolești care mă trăgeau prin shredder.

Habar nu am cât am rezistat așa… Poate o oră. Țin minte doar că m-am băgat în baie și mi-am sunat iubitul urlând din toți rărunchii. Atunci mi-ar fi prins nemaipomenit pieptul lui!

Și mai țin minte că îmi spuneau că sunt la dilatație 10 și că s-a prins într-o buză de col și că nu iese nu iese.

Dar eu să rețin respirația și să împing.

Cine sunteți voi? Cum mă cheamă pe mine? Am murit?

Și îmi mai aduc aminte că am prins și am pupat mâna unei femei care mirosea a tutun. Dar era o mână bună. De femeie bună.

Între 2 trageri în țeapă, am strigat că vreau cezariană, că gata, NU MAI POT.

M-au luat. M-au sedat cu greu, pentru că spasmele veneau valuri valuri. Altfel de valuri.

Și, gata, la 18.02 a ieșit! Perfectă. Acoperită de caca verde. Meconiu. Namaste, mamă! S-o arzi pe abundență proaspătă și benefică ție și celor din jur toată viața ta!

Eu plângeam scuturat, eliberat. Anestezista mă întreba că ce aaam, de ce plâââng, să îmi văd de viață!

Ba mă-ta, cu cratimă, să își vadă de viață, îmi venea să înjur (eu, da!) cu ultimele fire de forțe! Îmi zisese și îmi făcuse multe înainte să vreau să o lovesc.

Și după ce ne-au toaletat pe ea, dar și pe mine, ne-am petrecut prima noapte de iubire.

Pentru că nu simțeam NIMIC de la brâu în jos, am putut să o țin până dimineața pe burta mea, să îi cânt, să îi vorbesc, să o alăptez. A fost vindecător! ❤ Și îți mulțumesc Fetiță de Soare că mi-ai fost așa bună învățătoare din prima oră de viață împreună!

… … …

Am rămas cu foarte multe DACĂ-uri după experiența asta. Dacă aș fi plecat mult mai târziu la spital. Dar dacă pățea copilul ceva. Dacă nu acceptam tușeurile din spital. Dacă nu acceptam ruperea membranelor. Și cel mai mare dacă: dacă nu acceptam occitocina.

Mi-am petrecut primele zile după naștere în lacrimi de durere, în primul rând, de furie și de frustrare.

În zilele alea am avut alături, însă, de 2 ori mai mulți îngeri decât dracii ăia acoliți. Și sunt EXTREM de recunoscătoare pentru asta!

Dar cel mai mare ÎNGER al meu, cu aripile cât toată curtea blocului, a fost Iubitul Frumosul Minunatul Fantasticul. Doamne, ce binecuvântare este bărbatul ăsta! Cum are el grijă de o femeie cusută, de 3 copii, de o casă și mai cântă și la chitară, printre picături, ca să ridice vibrația! Ei, el cântă că îi place. Iar vibrația se ridică singurică.

Ce vreau să vă zic Femei Fabuloase (mă gândeam aseară la uterele noastre și cum suntem PRETTY DAMN AMAZING, frate!!! Creăm lumea asta toată în cuptorașele noastre) este că nașterea este un miracol, nașterea nu e nevoie să doară, nașterea nu e nevoie să lase cicatrici, nașterea nu e nevoie să lase traume. Da da, cred cu tărie, în continuare în asta, în ciuda cezarienei mele la fierbinte.

Și ce mai vreau să zic este că ar ajuta fantastic legalizarea nașterilor acasă, CU MOAȘĂ și cu suport spitalicesc organizat. Nașterea în centre blânde de naștere, cu MOAȘĂ. Nașterea în aripi de spital prietenoase, cu MOAȘE. De fiecare dată cu partenerul alături. Pentru toate femeile cu sarcini fără complicații.

Și mai spun că m-a ajutat până la cer și înapoi cursul ăsta, care a fost ca o gură perfectă de aer curat. De yoga până în luna a 9 nu mai zic! ❤

Trimit IUBIRE infinită pentru toate mamele care au pierdut o sarcină, două sau trei. Pentru toate mamele care nu au putut avea copii. Pentru toate mamele care s-au pregătit cu dragoste și grijă pentru naștere naturală și au ajuns la cezariană.

Cu plimbări lungi prin soare, cu masaje, cu yoga (din nou), cu o oră-două-cinci de terapie, eu ajung la acceptare. Și mă concentrez, întotdeauna, pe partea plină a paharului, pe Pufoasa-De-La-Pieptul-Meu-Acum.

Cu iubire luminoasă,

Maria

Yoga, casa mea

Am reînceput Yoga acum 3-4 ani. Și parcă m-am ținut cel mai serios de treabă în sarcină, pentru că știam că o să îmi prindă tare bine. 🙂

În ultimele săptămâni de sarcină am pus pause pentru că apărea o fluctuație de tensiune în sistem, cu care nu mă împăcam.

După naștere, iar am făcut pauză, dar azi mi-am făcut curaj și m-am închis în cameră. Și mi-am întins saltelele. 🙂

Și a fost ABSOLUT MAGIC să simt cum îmi recapăt corpul, bucată cu bucată, postură cu postură.

Una, două, trei asane pe care nu le mai puteam face când burta mea ieșea cu mult înainte după colț și apoi o urmam. 🙂

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Cu ochi închiși am SAVURAT fiecare întindere, fiecare tensionare, fiecare relaxare de ligament. M-am scufundat complet în stare, m-am simțit ACASĂ!

Ce vreau să spun este că mi se pare extrem de important să alegem o activitate fizică potrivită nouă, care să ne țină tineri și mobili. O apă curată, care să ne hidrateze, un somn care să ne regeneze, o hrană care să ne aducă ani și o iubire care să ne aducă toată căldura în inimă.

Aaa… Și mai voiam să spun că la început de viață de copil, zilelele încep ca și cum „Wow, gata, frate, azi sunt pregătită de track, aici în Himalaya!!! Și serile se termină târât: Wow frate, am făcut și track-ul ăsta, SMG!” :))

Cu iubire,

Maria

Mamele. Donatoarele. MINUNATELE.

Azi eu împlinesc 39 de ani și o zi.
Azi Ana împlinește 5 săptămâni fără o zi.

Ana este copilul nostru cu numărul 3 și fetița noastră cu numărul 1.

Prima dată nu a fost să fie, nici a doua oară, dar a treia oară, a treia oară a fost cu vrajă, fix cum prezicea Tânărul dar Foarte Înțeleptul Ștefan.

Pe Ana am dorit să o nasc în lotus, levitând pe lângă unul dintre plopii din grădină. Dar nu a fost să fie. O să scriu o postare separată despre asta.

Pe Ana mi-am dorit să o alăptez exclusiv cu lapte și miere. Doar cu lapte, de fapt. Până la un an, doi, trei, șapte. Nici chiar așa.

Doar că știam de la frații mai mari că am hipoplazie și nu merge fabrica chiar conform fanteziilor proprii.

Așa că mi-am făcut trei planuri înainte să o nasc.

Planul A: să ignor acest diagnostic și să fac magie.

Planul B: să beau de la răsărit până la apus suplimente ajutătoare.

Planul C: să suplimentez cu SNS (niște furtunașe care vin pe lângă sân și păcălesc copilul – spre binele lui cel mai înalt, vă spun), dar cu lapte matern. Donat.

Prevăzătoare și organizată, mi-am făcut o frumoasă cămăruță în congelator. Și tare bine am făcut! ❤

Cu Magia nu sunt chiar la cotele cele mai înalte în perioada asta. Nah, am adunat dureri, tristeți, furii. Toate astea, repede repede, în câteva săptămâni, au făcut cocoloașe acolo. Plănuiesc să le dansez, să le scutur, să le gibberizez 🙂 În ritmul meu.

Cu suplimentele n-am făcut ravagii. Am luat doze duble din fiecare și, deși alte mame raportează râuri de lapte, nope, la mine nu s-a întâmplat.

Așa că am trecut la laptele donat de Iubita de A. Care, după vreo 3 săptămâni de foame și plânsete, a adus primele ore de liniște la noi în casă.

Când ne-am văzut a doua oară pentru transferul de pe piața neagră, plângeam eu în parcare că îmi dă lapte, plângea ea în parcare că îmi dă lapte și plângea și fetița că ne vedea două hormonale cu fețe udate. 🙂 Ce amintiri o să mai avem! ❤

Când ne-am apropiat de final cu laptele Iubitei A., a sărit în ajutor Fantastica B. (nu, nu, tot A.). Ne-a adus, Draga de Ea, 8 pungi, că atât avea, tocmai din Alexandria, la botul calului și al copilului, înfășate bine în cotlet de porc și creveți mărunței.

În toate căutările mele (safe, nu vă faceți griji), am dat de E. Care ne-a dat nici mai mult nici mai puțin de un sertar întreg de nutrienți și iubire.

Iar L., când a venit la consultație, m-a pus în legătură cu Fantastica F. Doamne, mă emoționează atât de tare femeia asta! A născut un copiluț prematur, care stă internat la terapie. Ea e acasă, Draga și Minunata de Ea, de 6 săptămâni și face tot ce poate să păstreze laptele. Eu, în situația asta, m-aș fi băgat într-o groapă și aș fi murit încet. Ea se preocupă ce provizii de lapte să îmi facă înainte să se interneze cu Puiul…

Nu am cuvinte, nici flori în ghiveci, nici inimi de nuc intarsiate să spun cât de recunoscătoare sunt pentru Femeile Astea Munte de Generozitate și Iubire Necondiționată.

Ce vreau să spun apăsat este că în orașul ăsta cu populație stresată, absentă, îngrijorată, furioasă, deprimată, saturată, escaladată există insule de BINE și de BUN și de BUNĂTATE supremă absolut necondiționată! ❤ ❤ ❤

Guri să avem să le chemăm și să le mulțumim. Ochi să avem să le sorbim.

MAS AMOR POR FAVOR!

Cu iubire, doamne ajută necondiționată,

Maria

10 tehnici către o viață plină de magie

Acuș acuș trece și ianuarie și acuș acuș nasc și nu mai apuc să scriu despre workshopul ăsta minunat la care am participat la începutul lui decembrie cu Draga de Crina. ❤

Încep prin a zice că nu toate zilele mele sunt pufoase și voluptoase și savuroase din sculare în culcare, deși mi-aș dori nespus. Nu e nimic magic în certurile zilnice cu copilul mare pe subiectul ecran, spre exemplu. DAR, taman de asta am nevoie să fac ceva, oricât de mic, pentru mine zilnic, să fiu bine cu căpșorul și să nu văd roșu în continuu când îmi sunt apăsate butoanele MARI.

Și m-am obișnuit să FAC. ZILNIC. ORICÂT de puțin, pentru mine! ❤

Minunata Crina ne dă 10 chei pentru zile mai împăcate cu noi înșine. Pe unele le foloseam deja de niște ani, pe altele plănuiesc să le hrănesc din ce în ce mai mult.

Here we go 🙂

1.     Recunoștința! Starea la care avem acces mereu, starea prin care trăim pe un pământ fertil. O practicăm dimineața și seara. Și putem porni de la lucruri de bază. Mulțumesc că am 10 degete, păr, toate organele etc. Luăm lucrurile de-a gata și începem să le apreciem abia când le pierdem.
Pe măsură ce vom practica, vom vedea că focusul nostru este pe toate lucrurile pozitive din viața noastră, care vor crește crește crește verzi și sănătoase. Am observat în jurul meu că mulți dintre oameni funcționează într-o stare de nemulțumire (aproape) permanentă, în negativism și nu se poate. Pur și simplu refuz așa ceva și merg mai departe. Este foarte la îndemână să te plângi. Este puțin mai solicitant să lucrezi cu tine, dar recompensele sunt FABULOASE.

2.     Journaling. Putem scrie gânduri, probleme, idei, întrebări. Îmi pun o întrebare și mă gândesc cum ar răspunde The Highest Maria. Pot scoate emoții profund negative la suprafață și soluții profund pozitive, dacă îmi imaginez ce ar spune/ considera My Highest Best Self.

3.     Setarea INTENȚIILOR! Cu cât intenția mea este mai ecologică, mai benefică pentru mine și pentru cât mai multă lume din jur și cu cât este mai clară, cu atât am mai multe șanse să se întâmple. Este strâns legată de credințe: Dacă avem o credință de tipul „Toți bărbații sunt proști.”, „Banii sunt ochiul Dracului.” etc. etc., Universul, creierul, ființa noastră va vrea să ne dea dreptate. 

4.      Eliberarea de energii care sunt putrezite, care nu ne mai servesc și le ținem lâncezite acolo în stomac, să spunem. Putem face asta prin iertare, prin dans, theta, shaking, TRE, meditație, orice ne priește.

5.     Ridicare energiei și vibrației din corp! Putem dansa. Ne putem face un playlist. Putem face yoga sau o plimbare, putem merge la sală, la tenis, la golf, pe o plajă, pe un fotoliu, cu o carte și un ceai etc.

6.     Înlocuirea gândurilor negative. „Eu nu sunt gândul meu!” putem spune. Și ne putem delimita: „Mi-a venit un gând un anxios. Dar asta nu înseamnă că eu sunt o persoană anxioasă.” Separăm clar gândurile noastre de etichetele pe care ni le punem. Conștientizăm că nu tindem către perfecțiune, că gândurile negative sunt normale, dar stă în puterea noastră să ne separăm de ele și să le compensăm cu două gânduri pozitive.

7.     DETOX de persoane. Cât din energia mea pot dedica unor persoane toxice, care mă storc, mă descarcă? Eu una, ACUM, foarte puțin, din fericire. Fac curat constant în relațiile mele și îi țin aproape pe cei care mă încarcă.

8.     Legătura dintre corp, minte și suflet. Ce mănânc, ce gânduri consum și pe ce frecvențe intru. Cu ce emoții mănânc, cât de prezentă mănânc, în ce stare mă aflu atunci când mănânc, mulțumesc pentru ceea ce mănânc? Care sunt emoțiile cu care mănânc? Cu ce gânduri îmi hrănesc mintea? Cum am grijă de sufletul meu?

9.    Exercițiile de respirație. Prana Yama. Vai, ce diferente minute văd la meditație și la Yoga ÎNAINTE și DUPĂ respirație. E fantastic ce poate face un creier oxigenat, relaxat.

10. Meditație. Aici putem începe cu 5 minute (cu 2, hai) și continua până la 2 ore pe zi, dimineața pe stomacul gol 🙂 Tot văd interviuri cu oameni de succes (a se citi în notă personală), care își încep zilele așa.

Namaste, Crina Dragă! Scriu aici pentru mine și pentru alți oameni frumoși, care vor să pășească pe cărări neuronale noi, verzi, fragede, benefice.

Cu iubire, Maria

21 de motive de recunoștință în carantină

Pe 2 ianuarie am fost detectați pozitiv la testul PCR. 3 din 4 din casă. Mai puțin Budha al nostru, care e îmbrăcat în mantie de cristale din cap până în picioare și locuiește în sfere înalte since forever 🙂

Soțulică a avut simptome ușoare 2 zile. Iar copiii și cu mine suntem asimptomatici. Namaste pentru vitamina D luată de niște luni de zile, pentru somn bun (mă rog – eu nu mă încadrez chiar), pentru hidratare cu apă, pentru stil de viață sănătos și pentru Iubire! ❤

Suntem STUCK în casă până pe 15 ianuarie.

Și m-ar putea apuca amockul și atacul de panică și baby blues și bigger blues, dar nu, ca întotdeauna, așa cum mi-am educat creierul de muuulți ani încoace, aleg, conștient, să văd partea foarte plină a paharului.

  1. Avem (am avut, de fapt) în casă o formă foarte ușoară și gata. Suntem 4 oameni jumate, acuș 5, care RADIEM sănătate.
  2. Pică la fix înainte de nașterea mea. Așa voi putea merge la maternitate fluierând. Sau cântând, voi vedea eu.
  3. Sunt din inimă recunoscătoare pentru Yoga, care m-a susținut, DRAGA, din martie și până acum, ca nimic altceva să îmi păstrez echilibru. Mulțumesc, Iubite Alexandra și Iuli! ❤ ❤ ❤
  4. Sunt recunoscătoare pentru un cămin confortabil, cu grădină, în care fac șanțuri mici zilele astea, când nu mai pot.
  5. Sunt recunoscătoare pentru lumânări de ceară de albine curatăăă, făcute de mâinile noastre, care aduc pace, hygge, biniște, cum vreți voi.
  6. Sunt recunoscătoare pentru bețișoarele 100% naturale Maroma, care îmi schimbă starea ON SPOT.
  7. Sunt recunoscătoare pentru uleiurile esențiale, pe care le pot pune în difuzor.
  8. Sunt recunoscătoare pentru purificatoarele din casă. După 5 (CINCI!) ani, copilul mic nu mai produce muci cât suntem în București. ALELUIA!
  9. Sunt recunoscătoare pentru FIECARE plăntuță a mea. O bibilesc, îi trimit gânduri bune, mulțumiri, giu giu giu!
  10. Sunt recunoscătoare pentru Glovo! Să vă dea Dumnezeu sănătate!
  11. Sunt recunoscătoare pentru peria mea de masaj. Cele mai bune 3 minute din fiecare dimineață!
  12. Sunt recunoscătoare pentru toate produsele ecologice de îngrijire corporală și facială. Se simte așa de bine să am grijă de mine.
  13. Sunt recunoscătoare pentru internet și device-uri, de pe care ne putem face treaba, iar mânzocii își pot face școala.
  14. Sunt MEGA recunoscătoare pentru cărți! Fie că vorbim de cărțile de naștere, pe care mi le bag în venă zilele astea, fie că vorbim despre japonezi ca Domnul Murakami, fie că vorbim de cărțile pentru copii, de la care nu facem excepție în nicio seară lăsată pe Pământ 🙂
  15. Sunt recunoscătoare pentru Netflix și Hbo Go și Prime și Vimeo și mai are Iubitul unul. FUARTE bine prinde un episod scurt din ceva, asta când nu sufăr de sindromul picioarelor neliniștite și nu-mi trag pe balustradă trupul de cărăbuș spre pat, la somn.
  16. Îi mulțumesc moașei mele MINUNATE, care are tot timpul un răspuns bun de liniștire.
  17. Îi mulțumesc Iuliei DRAGI și BUNE, care mă poartă în gând de hăt.
  18. MĂ ÎNCLIN în fața părinților mei, care ne fac papa bun la fiecare câteva zile și ne poartă de grijă NON STOP.
  19. Mulțumesc multumesc mulțumesc pentru meditații ghidate și muzică relaxantă (sau nu) și afirmații colorate și pozitive.
  20. Mi-au dat lacrimile când Draga de D. ne-a lăsat, surpriză, ditamai traista cu bunătăți la ușă.
  21. Nu știu cum să îi mai mulțumesc Iubitei de A, care, cât îi dânsa de mititică, ne-o adus cu spătișorul cela apă-n brațe, lapte-n… brațe, smântânică, tofelu’. Ba știu, ba știu. O să îi duc tort de vanilie, când totul s-o sfârși. ❤

Deloc în ultimul rând, mi se umple inima de iubire pentru toți prietenii DRAGI și EMPATICI și FRUMOȘI până la cer și înapoi de un infinit de ori.

Au mai rămas 9 zile. Și apoi, natură VENIM! ❤ ❤ ❤

From Irina Pandeva with love

În februarie, când oamenii încă umblau după propriul cherem în multe părți ale lumii, am dus băieții la schi în Bansko.
Eu nu schiez, așa că îi aștept cu suc proaspăt de portocale la finishul zilnic. Și până atunci învăț orașul pe jos, de vreo 3 ani.

Galeria de artă (singura din oraș, cred) o văzusem de mai multe ori. Să o vizitez nu avusesem curajul. Și nici acum nu aveam cine știe ce avânt, pentru că 7-8-10 minute m-am tot conversat cu demonii interiori. „Unde intri, femeie? Cât de multe știi tu despre artă? Dacă te întreabă curatorul despre cubism, să știi că nu treci examenul! Auzi, dar tu chiar o să cumperi ceva sau doar te flendurești așa prin galerii?”

Și tooot felul de alte prostioare îmi treaceau prin minte. Dar am tras aer în piept și am pășit.

Înăuntru am dat peste un domn la un 60-65 de ani foarte zâmbitor și amabil, fost cadru militar, care se retrăsese acasă în Bansko și se decisese să aibă grijă de această galerie.

Mi-a arătat cel mai vechi tablou deținut (peste 100 de ani), mi-a împărțit artiștii locali pe cotații, mi-a explicat de ce existau seifuri peste tot în sediu.

Și m-a lăsat să verific cameră cu cameră și să îmi iau tot timpul pentru asta. Din când în când îl auzeam cum mă strigă „Maricicka Maricicka, I will show you something when you get down!”

Când am terminat m-a întrebat: „So what did you like most?”.

„Să fiu foarte sinceră mi-au plăcut de departe cel mai mult tablourile de la intrare.”

„It’s my daughter’s work!”

Surpriză maximă! Uite cum omul nu a vrut să mă influențeze în niciun fel.

Păi da, îmi place foarte mult alegerea de culoare, că sunt foarte bine conturate elementele și, în mare parte, optimiste alegerile de portrete. Cele etnice mi-au plăcut cel mai multe. Îmi dau o energie bună!

Și uite cum, cu sinceritate și simplitate (aceste două incredibile instrumente), am plecat acasă cu unul dintre cele mai frumoase tablouri ale Irinei, la un super preț, cu felicitări (la propriu) ale artistei și cu numărul personal în telefon.

De atunci am păstrat legătura cu Irina pe mesaje, am primit un tablou nou extrem de special pentru familia noastră, iar atunci când ne vom muta la casă i-am promis și mi-am promis un perete IP.


Ce înseamnă să le spui convingerilor-demon: „Very interesting, I can hear you, but there’s much more to it!” Ca de exemplu nenumărate oportunități. ❤

Ce-am învățat la Monopoly

De dimineață am jucat Monopoly cu Sofocle, Fiul cel Mic al Împăratului. Regelui. Lordului.
Și timp de o oră am observat următoarele.
Copilul aista zicea așa:

– Tâc tâc tâc, am nevoie să dau 6.

Pac, închidea ochii, sufla, scutura zarurile. Pac dădea 6.

– Tâc tâc tâc, am nevoie să dau 9.

Pac, închidea ochii, sufla, scutura zarurile. Pac dădea 9.

În cel puțin 60% dintre cazuri.

Mon ami, chapeau pentru așa vizualizare și materializare instantă. Ce să zic, ești un PRO!

IMG_6414

Apoi, în celelalte 40% dintre cazuri proceda așa:

A, am de dat taxă 200, dar uite, ce bine că am trecut pe la start și am luat 200. E ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. A, am picat pe șansă, abia aștept să văd ce îmi pică. A, am picat la cufăr, mie întotdeauna îmi vine ceva bun. Mai am puțini bani, dar las’ că imediat încasez eu. Mi-a picat închisoare, dar știi că am câștigat 2 ieșiri, da? 

M-am uitat la el fără să mă pot opri din zâmbet și mă tot gândeam: Doamne, adulții de ce nu pot avea lejeritatea asta, fluiditatea asta, credința asta solară, pozitivismul ăsta contagios, gândul bun că toate ți se întorc frumos însutit și apoi înmiit?

Unde s-a rupt filmul în cazul părinților noștri? Acolo cred că știu răspunsul.
Unde s-a rupt linul mers al lucrurilor în cazul celor de 20-30-40 de ani, care o ard pe life sucks. Pfai, câte avem de învățat de la fiii de împărat!

Mă înclin, rock star of my life! Mulțumesc! Te iubesc!

Cu iubire de mine și de oameni,

Maria

99 de narcise pentru fete

Asta pentru că galben este o culoare optimistă, iar de la 99 parcă poți ajunge repede orișiunde. 🙂

Nu știu despre voi, dragilor, mamelor, frumoaselor, bunelor, dar în perioada asta eu în doar 5 minute am trecut de la bucătăreasă la spălătoreasă la călcătoreasă la legătoreasă (glumesc…), la menajeră, purtătoare de fructieră, la asistentă de învățătoare și educatoare și mai multe profesoare.
Și mai presus de toate am fost mamă, mom, mommy, mum, mamaaa, muuum.

Poate fi copleșitor. Sunt zile în care parcă îți vine și ție să urli cum urlă Fiul cel Mic al Împăratului ca din gură de șarpe, din nimic.

Dar hai să tăiem elefantul ăla gigant (și ipotetic!) în multe bucățele care cel puțin par mai ușor digerabile.

Și să o luăm, pe pachețele, pe părticele, pe prăjiturele. 🙂

Partea de corp. Aveți grijă de corpul vostru. Acesta fizic care ne este căsuță pentru următoarele zeci de ani. Aveți grijă de tenul vostru (cu demachiant, apă florală, cremă pentru conturul ochilor și o cremă bogat hidratantă). Aveți grijă de dinții voștri, pentru că nu știm când vom putea ajunge la stomatolog – cu oil pulling, cu ață dentară, cu duș bucal, cu periuță electrică, cu apă de gură. Aveți grijă de spatele, de oasele și încheieturile voastre. Cu mișcare ORICÂT de puțină, dar zilnică, cu apă suficient de multă și poate cu un ulei magneziu, dacă este cazul. Aveți grijă de hrana voastră. Dacă poate fi mai puțină și mai vie, este minunat. Aveți grijă de somnul vostru, să fie odihnitor și regenerator.

Dacă ne este bine căsuța, sufletul o va urma. (Și invers.) Și îl putem ajuta îmbrăcându-ne frumos și colorat, să ne ridicăm pozitivismul. Putem asculta o pasăre. Am auzit deunăzi, cu nespusă bucurie, din casă, mierle. Putem să ne îmbăiem în soare, 5 minute, cu ochii închiși, cu sau sau fără ceai sau turmeric latte în mână. Putem medita. Ghidat sau liber. Și ESTE ÎN REGULĂ dacă gândurile vin puhoi peste noi. Le putem primi cu „Ce interesant!”. Putem asculta muzică bună, cu orele și dansa cu clipele. Dansul este o formă excelentă de scuturare a energiei stătute din noi.

IMG_0549

Țineți bine și aproape apoi de prietenii de lângă voi. De oamenii aceia care au oricând o vorbă bună, care văd tot timpul luminița, care atunci când vă îmbrățișează parcă vă încarcă pe de-a-ntregul. Acum nu vă pot îmbrățișa, dar vă pot mângâia. Verbal. Pe Zoom. 🙂 Aveți grijă și de suflețelul pruncilor urlători de la primul capitol, căci pe cât de verzi par și perfect adaptabili, au și ei, minunații, pietricelele lor de frică. În același timp, însă, dacă aveți nevoie de spațiul vostru personal, ba chiar intim, cereți-l ferm și blând.

În perioada asta în care pare că nimic nu ne mai stă în control sau putere, găsiți-vă utilitatea, Femei Dragi. În lucruri mărunte. Fie că gătiți ceva foarte sănătos și delicios pentru cei dragi, fie că duceți unui vecin în vârstă o comandă de medicamente sau alimente, fie că plantați o mână de semințe și așteptați rodul muncii voastru, fie că vă înregistrați pe YouTube în timp ce performați un mic concert de boluri tibetane și îl oferiți tuturor, e vreme de pus la cuptor gesturi frumoase, valoroase, care ne țin micile comunități unite.

IMG_0477Și apoi, peste toate acestea, vedeți cum este pentru voi să stați cu tot ce iese negativ. Cum e să stau o vreme cu frustrea și ce e în spatele ei, cum e să stau cu furia asta care clocotește și ce o definește, cum e să stau cu frica asta care îmi blochează rinichii, ce culoare are grija asta care îmi frânge degetele?

Cu iubire pentru noi însene și pentru tot ce ne înconjoară și cu pași miiici mici, le vom trece pe toate!