Odă plânsului și repetițiilor

– Băieți, o să mai apară plânsul. În special serile. Bear with me.

– E normal, mama. Și e foarte bine să dai afară, dacă te-ai umplut! Știi cum simt eu plânsul?

– Cum? întreb printre muci.

– Simt ca un sac în corp, care se umple, umple, umple și la un moment dat se sparge și se golește.

– 🙂

– Și îți mai zic ceva?

– Ce?

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

– Totul în viață e cu multe repetiții. Mai ții minte cum eu la ski cădeam mai întâi mult pe pârtie, apoi mai puțin și apoi mai puțin?

– Îmi aduc aminte, da.

– Așa și tu. Prima dată a fost mai grav, a doua oară e mai puțin grav. A treia oară o să fie perfect.

– Mă, băiatule, pe tine te-au făcut Budha și Dalai Lama și toți îngerii la un loc de ești așa bun și frumos și plin de compasiune și înțelept?

***

Lăsați copiii (și adulții) să plângă bine. În felul ăsta eliberează toxine și hormoni de stres din organism. Își reduc anxietatea.

Susțineți-le spațiul, fără sfaturi, fără opriri. Doar fiți acolo. Și-o să vedeți ce luminoși, frumoși și plini de iubire cresc.

Cu dragoste,

Maria

Mulțumesc, mama!

– Mulțumesc, mama!

Mi-a spus el, în timp ce îmi întindea și piciorul stâng să i-l șamponez bine.

– Pentru ce, Ștefan?

– Pentru că ai așa mare grijă de noi, pentru că ne cumperi lucruri sănătoase, pentru că faci casa frumoasă, pentru că ești bună.

Mescu Pescu

– Te iubesc!

– Te iubesc!

Și când am eu senzația (senzațiile sunt fluide, unduite, plutite, ușoare, zburătoare) că ei nu mă aud, nu mă văd, mă ignoră, nu contez, ce crezi! (și asta poate însemna, mult prea bine, EU nu mă văd pe mine), pac, vine Lumină Acesta și îmi ia obrazul în palme, metaforic.

Mă înclin, Masters Yoda!

Credit foto: MINUNATA Alexandra

Copiii ies din verze

Sau nu.

Pe când aveam 14-15 ani (eram în clasa a VII-a), Șerban (Dragul) ne spunea că prezervativele te protejează (nu știam nici unii clar de ce) DACĂ le ții în buzunarul de la pantaloni, cât mai aproape de zona genitală masculină. Și chiar credea asta. Și cam asta credeam și noi, o turmă ca el. Am bâjbâit cu toții în întuneric niște ani, între BRAVO și ce basme știam fiecare. Noroc că ne-au trimis-o pe tanti B. să ne vorbească la clasă despre menstruație, la 12 ani, strategic, că altfel am fi crezut cu toatele că murim simultan.

*** *** ***

Prima „lecție” de educație sexuală (nu) i-am dat-o lui Matei la doi ani. Îi cumpărasem un Larousse despre corpul uman și m-am apucat să îi citesc cu pedanterie. Până am ajuns la pagina cu „Copiii apar atunci când bărbatul își introduce sexul în vaginul femeii.” Wow wow wow! Stai așa! Matei, paginile astea 2 le lipim până la 21 de ani, mi-am zis în gând.

Dar m-am redresat (rapid). Și pe la 4-5 ani am început să îi povestesc despre cum copiii vin din iubirea dintre doi oameni and so on and so forth.:)

Și să fi avut 6-7 ani când i-am zis, doamne ajută, și de penis și vagin. E foarte important să știe denumirea medicală. Minunata Meg Hickling ne-a învățat că pedofilii nu se apropie de copii that know their shit. OR intimate parts.

În timp le-am răspuns amândurora, sincer, pe înțelesul lor, la toate întrebările legate de părți intime și educație sexuală. Și am insistat pro activ că buzele, sânii și părțile genitale feminine și masculine sunt INTIME și NIMENI nu are voie să le atingă dacă tu nu ești de acord.

cabbage kids anne geddes

Azi au început un curs de patru ședințe despre educație sexuală și învățătoarea lor, irlandeză, le-a spus o poveste. Adevărată. Se pare că în Irlanda copiii nu vin cu berzele. Ci cu verzele.

Mic fiind, fratele ei a mai cerut un frate. Părinții i-au spus că bebelușii se găsesc sub verze. Și au plecat la treburile personale. Next thing you know tUate verzele din grădină fuseseră smulse cu precizie pentru că fratele voia să găsească măcar un bebeluș.

VAI, cât am putut râde la povestea asta!

Well, așa ne trebuie! Verze și chiar berze smulse.

Remember: educația sexuală ne protejează verzele ȘI copiii. De abuz și dezamăgire.

ABIA aștept să îmi mai spună ce o să învețe în următoarele 3 ore (azi au învățat despre ciclul vieții – de la spermatozoid și ovul la moarte)! În următorii ani o să discute și situații precum: Eu sunt îndrăgostit de el/ea, dar ea nu. Ne-am despărțit, e capătul lumii?

Oh boy, oh boy! Mâine o să îmi trântească ușa camerei în nas și o să îmi strige hormonal I hate you!

Credit foto: Anne Gedes

Nepal. Cu Dal bhat.

Încep cu sfârșitul. După 3 ore de somn, când m-am trezit să văd bucuria pruncilor la primirea lui Budha (statuia) și-a șahului de trandafir, mama m-a întrebat: Te-ai întoarce? Răspunsul din miez a fost NU.

Și am zis așa pentru că m-a întors cu susul în jos mizeria, haosul și sărăcia de acolo. Mi-a dat un pumn în burtă și m-a așezat (în lotus – padmasana sau pe acolo) sub rododendroni.

Nepal e o țară fabuloasă în culoarea ei pestriță.

DSC00610

În Kathmandu, spre exemplu, te poate lua amețeala de la atâtea măști de respirat trase repede pe față, atâtea scutere care vin și pleacă din toate părțile, cu tot cu gaze de eșapament, de la atâția polițiști depășiți de situație, de la atâția negustori ambulanți cu papaya tăiate deja felii și acoperite cu un strat gros de praf și unul subțire de celofan. De la atâtea dărâmături împinse puțin mai în față, de la atâtea canalizări înfundate, de la atâta tika (bindi) aplicat țințit de pe stradă, de la atâtea mâini care te cheamă în magazine din clădiri ce stau să cadă, de la atâta…

DSC00784

E un carusel.

Iar pe traseu, pe traseu sărăcia, draga de ea, parcă e și mai concentrată, în doze și mai mari, izolate. Fizic. Poți găsi gândaci și șoareci în cazări, grindină ce intră insinuat prin colțuri de placaj, WC-uri turcești corespunzător mirositoare înăuntru sau în afară.

Astea toate, când, după 5, 7, 10 ore de efort tu doar ai vrea să mori puțin cu capul într-o pernă curată ca-n reclame.

DSC00675

Am hotărât să merg în Nepal când am văzut-o pe Alexandra la un curs de Yoga cu boluri tibetane și mi s-a aprins toată instalația de Crăciun în corp la o așa idee.

DSC00679

ȘIII nu regret nimic, absolut nimic, nici măcar căderea nervoasă, cu plâns clănțănit din dinți în brațele Frumoasei Laura.

DSC00706

Pentru că Nepal nu-i doar mizerie cruntă, sărăcie lucie și oi plimbate cu autobuzul (200 de kilometri se parcurg în 9 (!) ore).

57338830_2208102345949986_3277073296822108160_n

Nepal a fost pentru mine despre prietenie (I’m here for you, My Love), a fost pentru mine despre depășirea zonei de confort în așa de multe moduri posibile, a fost despre blândețe (eu pentru mine), a fost despre endorfine zilnice post efort, a fost despre priveliști care mi-au tăiat respirația pe traseu, a fost despre Yoga în niște locuri picurate cu RAI, despre covoare întregi de rododendron la picioarele mele, despre Dhaulagiri care mă aștepta în zare, la răsărit, după ce am ajuns cu ultima suflare și transpirația înghețată la Poon Hill (3210 m), despre femei VERY ramri (frumoasă) cărora le-am prins obrajii în palme și le-am cerut voie să le fac poze, despre bărbați care vor întâi să știe cine SUNT și apoi să intre într-o relație, despre copii de 4 ani care au ajuns înaintea mea la Poon Hill, despre oameni.

DSC00735

E despre Isshwoor, Frumosul, care la 17 ani a realizat, după cutremurul din 2015, cât de norocos este, cât de mult te poți bucura de lucrurile minuscule și cum putem fi recunoscători pentru „nimic”.

E despre Sailes care nu se oprea din cântat, dansat, compus, pictat, meditat, cântat, dansat, compus, pictat, meditat, cântat, dansat, compus, pictat, meditat, cântat, dansat, compus, pictat, meditat, cântat, dansat, compus, pictat, meditat.

DSC00716

E despre Dragul și Bunul de Sudip care a fost ca Iisus Hristos pentru noi. În ziua aia, sub copac, sub grindină, sub semi întuneric, după 10 ore de efort, în transă, chiar am crezut că EL e. 🙂

E despre 6 porteri care, după ore zilnice de cărat zeci de kilograme cu capul și spatele, ajungeau la cazări și dansau și cântau și jucau volei și își manifestau recunoștința pentru „nimic”. Pentru tot.

DSC00786

E despre 12 femei frumoase, de la care am avut atâta de învățat.

E despre viața asta abundentă, complexă, plină, în toate formele ei.

57989016_2208926262534261_6578401712778772480_n

Namaste, Nepal! Mă înclin!

Cu iubire cântată,

Maria

Vreau Premiul Nobel pentru Pace

După ce am povestit despre diferențe sociale între femei și bărbați, despre rasism și discriminare locală și worldwide, despre dictatori și despre recunoștință (nu chiar în ordinea asta), mi-a spus:

– Știi care-i goalul meu în viață?

– Țelul tău?

– Da.

– Te rog, care?

_MG_9867

– Să stop bullying all over the world și să iau Premiul Nobel pentru Pace. Și am început deja treaba încet încet. Și am inventat și un quote.

– Un citat?

– Un citat, da. Știi care e?

– Te rog.

– „When they go low you go high!”


E al tatălui lui, dar se super acceptă.


Ești un balsam pentru inimă, mă copile! O bucurie. Îți ador fiecare celulă și fiecare neuron!

#adorați-aș_fiecare_celulă #ma_boy #Matei_Descălecătorul_de_Pace

Când eu sunt bine

– Te iubesc, mama! Te iubesc, tata! Te iubesc, Ștefan! Te iubesc, Max! Te iubesc, Tom!

– Te iubesc, Matei! Te iubesc, Ștefan! Te iubesc, iubitu’! Te iubesc, Max! Te iubesc, Tom!

Și încă de la doi.

Așa se termină unele seri, cu lumina stinsă. Din păcate nu toate. Și nu întâmplător doar unele.

Sunt serile alea final de zi în care eu am avut grijă să îmi umplu paharul. La plimbări, la dans la Iubirea de Erna acasă, la workshop de abundență și sexualitate la Regina de Andreea. Treaba mea.

_MG_2986

Treaba mea e starea din casă. Vreau să îmi fac din asta o responsabilitate-bolovan sau dimpotrivă aripi colorate, eu aleg. But I must admit: o femeie dă tonul mood-ului unei familii (cu copiii).

Pentru că noi suntem carusel de emoții, pentru că noi aprindem focul (ăla bun, safe, ocrotitor, încălzitor, fără paie), pentru că ancestral vorbind ținem cuibul, pentru că suntem așa de fantastic concepute cu pântec încât să dăm viață. Și aici nu mă refer la prunci. (Musai.) Mă refer la spații, la relații, la idei, la dans, la loc pentru frici și expunere. Și brațe pentru acceptare și iubire necondiționată. Mă refer la creativitate, la vulnerabilitate, la trecere, la continuitate proaspătă. La iubire. Necondiționată.

Suntem absolut senzaționale, frumoaselor!

IMG_7022-2

Când ne dăm voie să fim feminine, când ne dăm voie să ne conectăm cu corpul, când ne jucăm din toată inima ca și cum am fi singure în cameră, când râdem cu lacrimi cu alea 3-4 prietene fără să ne pese o secundă de rețele, când scuturăm în sfârșit energia stătută în fese, când dansăm 2 ore fără întrerupere cu ochii închiși, deși nu am fi zis că o să dansăm vreodată în viața asta, când ne luăm la revedere ca și cum nu ne-am mai vedea, când ne îmbrățisăm cu toată prezența de care suntem capabile, când purtăm mătăsuri albastre, înfoiate, fără gând la sloată, când mergem desculțe prin iarbă, deși nici bine nu s-a încălzit, când ne punem bindi și suntem fetițe și adolescente și femei libere-dar-centrate și intuitive și vrăjitoare și tămăduitoare.

ADOR a d o r A-D-O-R zilele când îmi umplu paharul. Eu singură, cu mânuțele mele. Când intru crispată, obosită, vlăguită, îngrijorată, lipsită de încredere, deprivată de forță într-o sală. Și apoi, ghidată, susținută energetic, mă ridic, mă scutur, mă deschid, mă aliniez, zâmbesc, plutesc, vibrez.

E MAGIE. Și o creăm noi. Noi singuri singurei (bărbați sau femei) cu corpul nostru. Fără niciun adjuvant.

Și apoi, fără ego – doar cu inimă vin și mă împrăștii acasă, dau din paharul meu, care între timp a crescut însutit și înmiit (așa era, da?), răspândesc licurici din baghetă și din degete și prind în palmă doi blonzi la baba-oarba-umblă-n-sat din spatele unei măști cu pisici. Pentru al treilea (șaten) nu îmi pun mască. Poate doar o pană de păun.

Pisici frumoase, femei superbe, aveți grijă de paharul vostru, de conectarea la inimă și la sursa voastră de bine!

Bărbați absolut senzaționali, fiți atenți la Femeile-Regine de lângă voi și trimiteți-le să își umplă paharul când vedeți că începe să scadă. O să se întoarcă acasă cu licurici în vârful degetelor și iubire în păr.

Oamenii care (se) văd sunt frumoși până la lacrimi.

Cu ditamai iubirea de sâmbătă,

Maria cu Bindi Albastru

Ziua în care mama s-a dat pe tobogan

Sâmbăta mama a împlinit 62 de ani.

La 60 de ani nu mai țin minte ce am făcut. (Știu sigur că i-am luat tort. Bun. Prins și ăla sub o tufă de fructe care s-a scuturat.)

IMG_3143

Dar anul ăsta am vrut să ne jucăm. Și am dus-o la Therme.

Și nici n-am mai întrebat-o. Am luat-o direct de mână și-am fugit pe scări în sus la tobogane.

Ea era copilul și eu eram adultul. Și mama mea fricoasă și panicoasă și cu nu în brațe și-a luat zâmbetetul și da-ul de o mână și pe mine de alta.

Și ne-am dat pe 3-4 tobogane. Și culcate și șezând. Și în colace de câte două și separat. Și eu înainte (că știu locul), dar și ea. Și țipând, dar și strângând din dinți. Și cu slipii împinși de apă și cu ei frumos aranjați.

Și după fiecare traseu eu îi mai propuneam unul și ea zâmbea larg și accepta.

Am dus-o și în piscină, ca să nu o sfârșesc de tot. Și în saune și la masaj.

Și a fost atât de simplu să o conving să iasă fără palton în piscina de afară. Parcă aș fi avut în grijă o fetiță de 5 ani, fugită de acasă.

La sfârșit m-a strâns în brațe și mi-a spus că mă iubește.

Am ținut-o strâns 73 de secunde: „Ba eu!”

M-am întrebat tot drumul înapoi: Dacă mama s-ar fi dat chiund pe tobogane cu apă la 5 ani (hai la 10, hai la 15, hai la 36!) oare unde ar fi ajuns?

IMG_7792

După care m-am oprit.

I-am luat tort cu făină integrală și zahăr de cocos și i-am cântat la mulți ani.

Și mi-am pus și eu dorința mea: să o mai pot căra țipând de bucurie pe tobogane cu apă încă 19 ani.