
Am fost aseară la Dans Ecstatic, după mult prea mult timp și a fost W.O.W! Ca de cele mai multe ori când merg acolo.
Nu am mai fost de peste un an pentru că a tot picat de lună plină și eu de lună plină lucrez.
Dar ieri s-au așezat stele și planete, soare și lună, meciuri și femei și AM AJUNS!!! <3 <3 <3
Și ce bine am făcut pentru că de la intrare am simțit că o să mă ia pe sus în cele mai bune moduri cu putință.
Și m-am lăsat (con)dusă de Energie de la pictura pe față făcută cu Iubire de Irina de la Urbansanctuaryart, până la cacaoa pregătită cu Inima (și mâinile), până la îmbrățișarea cu Dri mutată la București (say what?!?, Doamne Dumnezeule, am anunțat-o că mă vizitează și o vizitez, mă vizitează și o vizitez, gata), până la introducerea fUarte faină făcută de Jethjro, DJ-ul invitat aseară să ne poarte în Călătorie.
Practic eram în extaz ÎNAINTE să înceapă muzica. Aș fi putut pleca acasă. Dar ce bine că nu am făcut-o. Pentru că eu și muzica și oameni mi-am purtat corpul printr-un un carusel de trăiri în Una cu Dumnezeu, Una cu Cosmosul, Una cu Zâmbetele din sală, Una cu chiotele din sală, Una cu Plânsetele din sală, Una cu Mine.
Și tot ce am făcut am fost să mă Observ, să mă Ascult, să Reacționez. Ce-mi cerea corpul, aia intra în spațiu. Când nu auzeam din prima, făceam o pauză de câteva secunde să aud și să înțeleg mai bine. Când intrau gândurile în joc, schimbam locul în sală, curățam și apoi mă urcam pe un nou Val.
Și am ținut-o așa două ore fără oprire. Și ce mi s-a părut formidabil de data asta a fost că nu m-a durut NIMIC. Genunchiul l-am forțat puțin într-o ridicare, dar în rest spatele a fost ferm și flexibil așa cum îl programez în fiecare dimineață, genunchii super susținători, bolta plantară gata de prins la aterizare. I-am mulțumit de câteva multe ori bune corpului pentru tot ce face pentru mine. Dar și el s-a scăldat în Recunoștință pentru tot ce fac pentru el. Era pur și simplu Înfloritor.
Și acum să îți spun ce s-a întâmplat din altă lume și din lumea asta spre final.
La un moment dat corpul a cerut să mă opresc, să mă întind. Asta am făcut. Au venit curenți electrici prin tot corpul. Pe care îi știu. Și îi Iubesc. De vreo 10 ani așa. Nu te speria, nu sunt altceva decât energie proprie aprinsă și extinsă Cosmic în tot corpul și de jur împrejurul lui. (Sună într-un fel, aia e, putem să o simțim doar după ce încercăm).
Și apoi… a început un plâns hohotit. O, mulțumesc! Hai. Bine ai venit! Și cum eliberam de zor și eram foarte conținută eu în mine și mi-era foarte bine și așa, a apărut o Minunăție de Femeie lângă mine, să-mi țină spațiul, să mă cuprindă, să FIE.
Am verificat Energia, am întrebat corpul și am zis DA, m-am lăsat. Din fericire nu mai sunt în punctul în care să accept lucruri cu maxilarul încleștat.
Și ce s-a construit între două străine complete, dar de fapt între două suflete care se știu de mult (așa cum se știu și se simt muuuulte alte suflete) a fost un moment decupat în Timp și Spațiu, între Ritmuri și Nivele și Planuri.
Ochi în ochi, nu mai eram două străine. Eram două Femei, fiecare cu Bucuriile, Extazul, Fericirea, Fricile, Umbrele și Durerile ei. Eram două și apoi una și apoi două cu câte un șir lung, foarte lung de multe alte femei invizibile, dar sesizabile tot timpul în spatele fiecăreia dintre noi.
Eram doi oameni. Două stele. Două Inimi. Și Nimic.
WOW! Mi-am adus aminte de momentul în care eram studentă în Franța și un domn din Pakistan m-a luat de pe stradă, mi-a oferit o masă la restaurant, mi-a povestit viața lui, apoi am ieșit de la restaurant, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Și ca și cum foarte multe s-ar fi concentrat, dacă țin minte experiența asta 20 de ani mai târziu.
Mulțumesc, A! Că puteam și singură, dar CÂT de bine este să fii (sus)ținută! De Oameni și de Dumnezeul din Ei.
Ce am constat aseară:
Las cu tine aici următoarele mele evenimente, mai multe pentru femei decât pentru bărbați. 🙂
Cerc ONLINE cu femei, preț simbolic 80 de lei, 28 martie, ora 18.00, ora României.
GIVE AWAY o sesiune de Theta Healing, pe 30 martie.
Cerc de Lună Plină, cu tema Femeia Matură, pe 2 aprilie, ora 19.00.
Grup Live de Constelații Sistemice pe 4 aprilie, ora 10.00.
P.S. A mi-a spus că nu credea că healerii plâng. O ho ho ho!!! Și încă cum.
În majoritatea timpului eu plâng de Bucurie, de Emoționare de Frumosul din lume (AIA e, Frate, sunt o Romantică Incurabilă!).
Dar las să iasă plânsul și de Durere, de Neputință, de Furie, de Frustrare, pentru ceva al meu de azi, de acum o lună, de acum 30 sau 40 de ani. Pentru sora mea, pentru mama mea, pentru bunica, străbunica și stră străbunica mea. Nu mă interesează al cui este și de când. Îl las să se arată în forma lui cea mai firească. Și apoi să facă loc. 🙂
Cu Infinită Iubire (că așa îmi venea să strig aseară: Te iubeeesccc, Lume!!!),
Maria
Fii parte din comunitate, bucură-te de un cod de reducere la prima ședință individuală Theta Healing® online și rămâi la curent cu viitoarele lansări și noutăți!