Descriere
Pachet Transformator: Life Coaching, Exerciții din Constelații Sistemice și Theta Healing
✨ Creează-ți viața așa cum ți-o dorești. ✨
Te invit într-o călătorie profundă de Autocunoaștere și Transformare, printr-un pachet special de 4 sesiuni individuale de Life Coaching, care includ exerciții de Constelații Sistemice. Și, separat, o sesiune de Theta Healing®, pentru a lucra profund la nivel Subconștient și Energetic.
💛 Ce vei primi?
🔸 4 sesiuni de Life Coaching (de 50 min fiecare) – conținere, ghidare clară, întrebări puternice și exerciții practice pentru a depăși blocajele și a-ți atinge obiectivele.
Obiectivele pe care ți le alegi pot fi:
- De proces. Îți propui ca după cele 5 sesiuni să atingi un aspect tangibil, concret. SAU să fi făcut deja primii pași înspre realizarea acelui obiectiv.
SAU să fi făcut un plan palpabil, sustenabil, ecologic (potrivit ție și celor dragi) pe care urmează să îl pui în practică.
- De sesiune. Lucrezi în fiecare sesiune pe o temă individuală.
🔸 Exerciții de Constelații Sistemice – pentru a aduce claritate (și vindecare) în dinamica interioară și relațională
🔸 1 sesiune de Theta Healing® – pentru eliberarea convingerilor limitative și activarea Super Potențialului Interior. Sesiunea de Theta Healing îți propun să o lucrăm la mijlocul procesului. DAR, de comun acord, putem stabili să fie numerotată altfel.
SAU să o excluzi și să lucrăm doar prin instrumente de coaching și constelații sistemice.
Acest pachet este pentru tine dacă:
✨ Simți că ai nevoie de Claritate, Centrare, Motivație, Direcție, Decizie și Acțiune în viața ta
✨ Te confrunți cu blocaje emoționale sau tipare repetitive
✨ Vrei să te eliberezi de convingeri limitative și să-ți transformi energia
✨ Cauți un spațiu sigur de explorare interioară și creștere personală
Așa că pregătește-te pentru o călătorie de reconectare profundă cu tine!
📅 Disponibilitate: Programăm sesiunile de la o săptămână la alta, de comun acord. Prefer să lucrăm în prima parte a zilei, dar sunt o persoană flexibilă. 🙂
⏳ Durată: 5 sesiuni, a câte 50 de minute fiecare
🎟 Înscriere: la maria@mariasolara.com. După care urmează un demo de 20 de minute online.
💫 Transformarea începe cu noi! Nu putem schimba pe nimeni altcineva în afară de noi. Dar în momentul în care ne îmbunătățim versiunile, schimbăm (radical) modul în care percepem lumea, modul în care gândim, vorbim și acționăm.💫
Regulile Jocului, care se vor regăsi și în contract sunt:
- Invităm (ferm :)) Beneficiarul să profite la maxim de sesiunile sale de coaching prin a-și face timp și spațiu DE CALITATE pentru ele. Fără perturbări externe. (Evident, oameni suntem, și URGENȚELE din timpul unei sesiuni sunt exceptate.)
- Toate ședințele se desfășoară online, pe platforma Teams
- Beneficiarul va primi o invitație în calendar, dar nu este responsabilitatea coachului să îi amintească că urmează o sesiune nouă
- Timpul aferent sesiunii este de 50 de minute. Plus warm up. Dacă Beneficiarul întârzie, timpul în cauză se va scădea din durata ședinței
- Sesiunea se va putea transfera în calendar cu maxim 15 minute mai târziu, DACĂ Beneficiarul anunță cu 30 de minute înainte și Coachul nu are o altă obligație contractuală după. (E de bună credință coachul. 🙂 )
- Sesiunea se poate reprograma complet, de comun acord, cu minim 24 de ore înainte.
- Reprogramările cu mai puțin de 24 de ore înainte de sesiune sau neprezentările în sesiune se consideră ședințe efectuate din pachet
- Pentru situațiile tehnice am găsit și vom găsi tot timpul soluții. Mai puțin dacă Beneficiarul este fără semnal, caz în care nu recomandăm din start programarea sesiunii 🙂
- Valabilitatea abonamentului este de 3 (trei luni) de la data primei sesiuni
Ce este și ce NU este Coachingul
Coachingul este o tehnică ce pleacă de la premisa: Beneficiarul este SINGURUL EXPERT în viața lui.
Prin instrumente precum TĂCERE, ascultare activă, ascultare empatică, oglindire, sumarizare, proiecții în viitor, întrebări de clarificare, schimbări de paradigmă, reformulări, coachul ACOMPANIAZĂ Beneficiarul să creeze claritate asupra obiectivului dorit, să își stabilească pașii doriți înspre realizarea obiectivului său și să îi pună în aplicare, într-un timp anume.
Coachingul NU este psihoterapie, mentorat, consiliere, listening partnership.
Coachul este RESPONSABIL să asigure:
- Un timp și un spațiu bine delimitate pentru ședințele de coaching și să îl respecte.
- Să își pregătească sesiunile, academic și personal.
- Să asigure întreaga sa susținere Beneficiarului pe tot parcursul fiecărei ședințe de coaching.
- Să fie integru, non judicativ și să își manifeste întreaga sa bună credință în acompanierea Beneficiarului.
- Să păstreze CONFIDENȚIALITATEA asupra întregului proces de coaching.
- Coachul poate (!) nota în timpul sesiunilor de coaching, ajutând astfel la monitorizarea progresului Beneficiarului.
Beneficiarul este RESPONSABIL să asigure:
- Un timp și un spațiu bine delimitate pentru ședințele de coaching și să îl respecte.
- Pregătirea obiectivului pentru sesiunea/sesiunile de coaching
- Folosirea asumată și integră a capacităților și resurselor pentru a obține cele mai bune soluții pentru îndeplinirea obiectivelor personale.
- Implementarea pas cu pas a deciziilor reieșite din procesul de coaching.
Sesiunile de Life Coaching, Constelații Sistemice și Theta Healing® oferite în acest pachet nu reprezintă și nu înlocuiesc tratamente medicale, psihoterapie sau consiliere psihologică. Aceste practici sunt metode complementare de dezvoltare personală și echilibrare emoțională, fără a fi destinate diagnosticării, tratării sau vindecării afecțiunilor de natură psihică.
Dacă te confrunți cu afecțiuni psihice diagnosticate sau orice altă afecțiune care necesită intervenție medicală sau psihologică specializată, îți recomandăm să consulți un medic psihiatru sau un terapeut autorizat.
Prin participarea la aceste sesiuni, îți asumi responsabilitatea pentru propriul proces de transformare și conștientizezi că acestea sunt instrumente de suport, nu soluții medicale.
* Vezi reviews în galeria foto.
* Prețul unei sesiuni separate este de 260 lei.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.