Ieri Ana a dormit ieri la părinții mei.
În zilele în care o las peste noapte, a doua zi am de plătit (UNEORI!) taxe și impozite.
Dar beneficiile timpului eu cu mine sunt mai mari decât taxele și impozitele de a doua zi.
Azi mama și tata erau agitați și inflamați. Ca urmare, m-am activat, enervat și inflamat și eu.
Ana, zisă și Buretele Oglindă, s-a înfuriat și inflamat și ea.
Așa încât, cu toată casa în aer, mă pregăteam să o iau pe sus să o duc la culcare și să mă suflec, cu abdomenul și plămânii plini de aer, să conțin tantrumul ce urma să vie.
Până când… am deschis gura și am început… să cânt.
(Da, da, în timpul liber sunt și mezzo soprană la Scala din Milano!)
Și am cântat și am cântat și am cântat, șlagăr după șlagăr după șlagăr, până a ieșit de după perdea, NU s-a urcat în pat lângă mine (wink wink!) și după ce m-a mai făcut urâtă de 3 ori și proastă de 2 (Da, da, Îngerul acesta blooond, cu ochi albaștri), s-a lipit de mine și s-a înmuiat și am simțit cum se topește toată enervarea și toată inflamația și din ea și din mine.
Urletele, țipetele, loviturile, pedepsele, recompensele, condiționările, șantajul o să producă schimbări de scurtă durată!
Muzica și Iubirea o să creeze punți verzi și suculente pe care pășim Împreună, de mână.
Dar pentru asta, Prieteni, e musai să avem paharul cel puțin pe jumătate plin! <3 <3 <3
(Și nu, nu mi-e teamă că o să mă facă proastă și urâtă și la 25-27 de ani când va fi matur(ish) creierul ei prefrontal, responsabil de gândirea ADULTĂ).