Căldura și prietenia Mariei le-am descoperit în urma unei postări a unei foste colege de serviciu. A fost omul potrivit la momentul potrivit pentru mine. Foarte promptă și deschisă, m-a ținut de mâna virtual pe calea inițierii mele în Theta, cu răbdare și veselie. A rămas lângă mine pe tot parcursul experienței și cred cu tărie ca, la nivel energetic, încă mai e lângă mine și mă sprijină. M-a ajutat să găsesc parți din mine și să le abordez cu iubire, să le accept, să le îngrijesc și să mă bucur că le-am regăsit. E o plăcere și o bucurie să lucrezi cu Maria, motiv pentru care eu deja am recomandat-o mai departe și plănuiesc să mă conectez cu magia ei, ori de cate ori voi simți nevoia. Și este incredibil de liniștitor să știu ca ea va fi mereu acolo. Mulțumesc, Maria Solară!
Ioana Ş.
Maria este un om minunat și un terapeut theta healing cu har, care aduce iubire, culoare și magie în tot ceea ce face. Ședințele ei de theta sunt revelatoare și vindecătoare. După fiecare sesiune cu ea am simțit că am mai avansat pe drumul cunoașterii de sine, am mai obținut niște răspunsuri și am plecat cu mai multă claritate, înțelegere și blândețe față de sine. O recomand din toată inima!
Alexandra
A lucra cu Maria e o experiență care te poartă în dimensiuni ale tale pe care le credeai pierdute sau uitate. Maniera ei blândă de a te oglindi cu claritate, vindecă. Singurul lucru pe care îl ai tu de făcut, este să-ți dai voie
Adina
Maria e o bucurie de femeie, pe care o descopăr timid de foarte puțină vreme.
Ce spune și face Maria Solară însă, primesc ca pe apă-n deșert.
Pentru că vine din ceea ce intuiesc a fi o combinație de minte brici, suflet bun, deschidere, ambiție și muncă și asumarea omului care și-a găsit o cale și merge pe ea cu mândrie.
Feli
Curiozitatea și explorarea sunt mereu în meniul meu zilnic. De ce facem ce facem și cum facem, what's behind the scene.
Sunt binecuvântată cu prieteni mișto ✨❤️🎉🏆👑, care au daruri și haruri de care mă bucur teribil zi de zi și alături de care, tot zi de zi, explorăm și ne construim separat și împreună. Inspirație pură ❤️.
Prietena mea magică Maria Solară și ședințele ei de Theta sunt precum în poza de mai jos ✨. Descoperiri și rescrieri de universuri care au în comun și în centru lumina 🌟. Cercurile astea (universurile noastre) au și zone mai puțin luminoase sau poziții neprietenoase cu corpurile și sufletele noastre pe care le experimentăm zi de zi fără să ne dăm seama de cele mai multe ori și, pe care, la o explorare ușoara și profundă le putem lumina!
Maria și Theta ei! Bune ca pâinea caldă (de la Pâinea lui Dumnezeu)! Sau ca un dans eliberator! Sau ca o îmbrățișare lungă! ✨
Laura
Maria Solară este un unicorn magic care a venit în viața mea via iubitul meu partener. Mă uit la ea cu fascinație, admirație și puțină teamă, ca și cum e o vrăjitoare puternică that takes no crap. Also, când mă uit la ea și la familia ei, mai că îmi vine sa spun - a, vreau și eu 3 - TREI - copii atât de minunați. Și un partener sprijinitor si la fel de minunat, dar pe el l-am manifestat deja.
Maria mi-a facut în urmă cu ceva vreme prima sesiune de Theta healing. Nu știam foarte multe despre Theta healing, doar ceva preconcepții, că mi se părea așa un fad și nu pricepeam ce energii angrenează. Dar am intrat cu multă curiozitate și încredere. Long story short, după sesiune m-am simțit ca după 3 ore de yoga si meditație, cu trei respirații pe minut. Am ieșit cu Lady, the dog, pe câmp și m-am uitat la un apus superb până când s-a șters. Pe tot parcursul lui, am plâns efectiv de fericire. Că sunt vie și că am experimentat unde vindecătoare și că am avut niște mind-fuck-uri utile. Nu mi s-a mai întâmplat asta de când am ieșit din ashram după un program schimbător de viață și o săptămâna întreagă am plâns de fericire în fiecare zi, pentru că mi se părea că în jur este numai frumusețe.
Este a doua zi și eu sunt în continuare ca după un anestetic de-ala bun. Acum, eu nu zic să faceți Theta mâine, daaar, dacă faceți, Maria Solară are conexiune de-aia bună și, eu una, la ea m-aș duce.
Cristiana