Când eu sunt bine

– Te iubesc, mama! Te iubesc, tata! Te iubesc, Ștefan! Te iubesc, Max! Te iubesc, Tom!

– Te iubesc, Matei! Te iubesc, Ștefan! Te iubesc, iubitu’! Te iubesc, Max! Te iubesc, Tom!

Și încă de la doi.

Așa se termină unele seri, cu lumina stinsă. Din păcate nu toate. Și nu întâmplător doar unele.

Sunt serile alea final de zi în care eu am avut grijă să îmi umplu paharul. La plimbări, la dans la Iubirea de Erna acasă, la workshop de abundență și sexualitate la Regina de Andreea. Treaba mea.

_MG_2986

Treaba mea e starea din casă. Vreau să îmi fac din asta o responsabilitate-bolovan sau dimpotrivă aripi colorate, eu aleg. But I must admit: o femeie dă tonul mood-ului unei familii (cu copiii).

Pentru că noi suntem carusel de emoții, pentru că noi aprindem focul (ăla bun, safe, ocrotitor, încălzitor, fără paie), pentru că ancestral vorbind ținem cuibul, pentru că suntem așa de fantastic concepute cu pântec încât să dăm viață. Și aici nu mă refer la prunci. (Musai.) Mă refer la spații, la relații, la idei, la dans, la loc pentru frici și expunere. Și brațe pentru acceptare și iubire necondiționată. Mă refer la creativitate, la vulnerabilitate, la trecere, la continuitate proaspătă. La iubire. Necondiționată.

Suntem absolut senzaționale, frumoaselor!

IMG_7022-2

Când ne dăm voie să fim feminine, când ne dăm voie să ne conectăm cu corpul, când ne jucăm din toată inima ca și cum am fi singure în cameră, când râdem cu lacrimi cu alea 3-4 prietene fără să ne pese o secundă de rețele, când scuturăm în sfârșit energia stătută în fese, când dansăm 2 ore fără întrerupere cu ochii închiși, deși nu am fi zis că o să dansăm vreodată în viața asta, când ne luăm la revedere ca și cum nu ne-am mai vedea, când ne îmbrățisăm cu toată prezența de care suntem capabile, când purtăm mătăsuri albastre, înfoiate, fără gând la sloată, când mergem desculțe prin iarbă, deși nici bine nu s-a încălzit, când ne punem bindi și suntem fetițe și adolescente și femei libere-dar-centrate și intuitive și vrăjitoare și tămăduitoare.

ADOR a d o r A-D-O-R zilele când îmi umplu paharul. Eu singură, cu mânuțele mele. Când intru crispată, obosită, vlăguită, îngrijorată, lipsită de încredere, deprivată de forță într-o sală. Și apoi, ghidată, susținută energetic, mă ridic, mă scutur, mă deschid, mă aliniez, zâmbesc, plutesc, vibrez.

E MAGIE. Și o creăm noi. Noi singuri singurei (bărbați sau femei) cu corpul nostru. Fără niciun adjuvant.

Și apoi, fără ego – doar cu inimă vin și mă împrăștii acasă, dau din paharul meu, care între timp a crescut însutit și înmiit (așa era, da?), răspândesc licurici din baghetă și din degete și prind în palmă doi blonzi la baba-oarba-umblă-n-sat din spatele unei măști cu pisici. Pentru al treilea (șaten) nu îmi pun mască. Poate doar o pană de păun.

Pisici frumoase, femei superbe, aveți grijă de paharul vostru, de conectarea la inimă și la sursa voastră de bine!

Bărbați absolut senzaționali, fiți atenți la Femeile-Regine de lângă voi și trimiteți-le să își umplă paharul când vedeți că începe să scadă. O să se întoarcă acasă cu licurici în vârful degetelor și iubire în păr.

Oamenii care (se) văd sunt frumoși până la lacrimi.

Cu ditamai iubirea de sâmbătă,

Maria cu Bindi Albastru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.