Ziua în care mama s-a dat pe tobogan

Sâmbăta mama a împlinit 62 de ani.

La 60 de ani nu mai țin minte ce am făcut. (Știu sigur că i-am luat tort. Bun. Prins și ăla sub o tufă de fructe care s-a scuturat.)

Dar anul ăsta am vrut să ne jucăm. Și am dus-o la Therme.

Și nici n-am mai întrebat-o. Am luat-o direct de mână și-am fugit pe scări în sus la tobogane.

Ea era copilul și eu eram adultul. Și mama mea fricoasă și panicoasă și cu nu în brațe și-a luat zâmbetetul și da-ul de o mână și pe mine de alta.

Și ne-am dat pe 3-4 tobogane. Și culcate și șezând. Și în colace de câte două și separat. Și eu înainte (că știu locul), dar și ea. Și țipând, dar și strângând din dinți. Și cu slipii împinși de apă și cu ei frumos aranjați.

Și după fiecare traseu eu îi mai propuneam unul și ea zâmbea larg și accepta.

Am dus-o și în piscină, ca să nu o sfârșesc de tot. Și în saune și la masaj.

Și a fost atât de simplu să o conving să iasă fără palton în piscina de afară. Parcă aș fi avut în grijă o fetiță de 5 ani, fugită de acasă.

La sfârșit m-a strâns în brațe și mi-a spus că mă iubește.

Am ținut-o strâns 73 de secunde: „Ba eu!”

M-am întrebat tot drumul înapoi: Dacă mama s-ar fi dat chiund pe tobogane cu apă la 5 ani (hai la 10, hai la 15, hai la 36!) oare unde ar fi ajuns?

După care m-am oprit.

I-am luat tort cu făină integrală și zahăr de cocos și i-am cântat la mulți ani.

Și mi-am pus și eu dorința mea: să o mai pot căra țipând de bucurie pe tobogane cu apă încă 19 ani.