Unde stau copiii?

Bucureștiul is no village.

Dar uite că, bogdaproste, din ce în ce mai mulți părinți ne comportăm ca la sat.

Cum adică?

Adică punem familie de la familie și ținem copii, așa, random, spontan, fără obligații, fără carnețele de contabilitate, cu bucurie (mai ales în zilele cu soare) și de partea care scapă în lucernă și de partea care îi hrănește pe cei 3-4-5 sau câți ori fi.

Din ce în ce în ce mai mult ne trezim unii cu alții că ne luăm copiii (pe sus, cu telefon în prealabil) și le dăm răgaz celorlalți.

Voi stiți ce mișto se simte familia fără bonă, fără bunici aproape, fără frați, fără surori, fără grădină cu flori, care primește 2 ore sau chiar 2 zile de răgaz?

O MA GA! It’s AWESOME!

Și uite așa ba furăm noi doi băieți de la petrecere, cât să facem o echipă incompletă de baschet, ba găzduim două fete superbe cât mama lor merge la curs, ba scoatem altele două la masă, cât Norica Trilulica merge la o ședință decisivă dintr-un lung șir de ședințe moderat de decisive. Practic chemăm periodic unul sau doi copii și îi ținem un număr oarecare de ore la Casa O.

FIE Ștefănescu Mescu primește invitație de vacanță la țară, la Medeleni. Glumesc. La Câmpulung.
Fie îi cheamă Doru la fotbal și noi zacem împreună cu castanele sălbatice lângă teren.

Fie te sună Cosmin și ți-i cheamă pe blonzi la colb, într-o variantă alungită, de 48 de ore.

Da, da, știu, au crescut copiii și e mult mai simplu acum pentru toate părțile implicate.

That’s true! Ne e mai ușor tuturor. Dar eu mă bag, cu cojones, și la mai mici, să știți.

Ce vreau să spun: E bine, e foarte bine să poți ieși sâmbătă seara la vin cu prietenii, în Mogoșoaia. La Palat.

Cu iubire,

Mărioara