
Azi am fost la săniuș. Noi patru. Și Iubitele de Z și M și Dragii de A și R.
Fără să realizez până la finalul excursiei ce am făcut, m-am dus așa:
Prima sanie a fost cu Matei. Doamne Dumnezeule cât am putut să râd! Și cât de copilărește eliberator a fost! Deși n-am făcut laughter yoga niciodată, pe mine când mă apucă Râsul ăl Mare, mă opresc după câteva minute bune.
A doua sanie a fost cu Ștefan. Perfect echilibrată. Cum este și acest Dalai Lama din familia noastră.
A treia a fost cu mine singură. Am prins o viteză borderline periculoasă. Și am uitat și toată fizica de clasa la X-a pe drum! Să vezi supriză că venind cu toți kilometrii la oră de pe o suprafață de gheață pe una perfect curată de asfalt, sania a frânat brusc și m-a catapultat. All good. Dar acolo am fost eu care vrea să le facă PE TOATE.
A patra sanie a fost cu Iubitul Meu Frumos, pe care l-am rugat să conducă, firește.
Și în drumul ăla scurt am trecut de la entuziasm, la teamă că uite prăpastia, la încredere, la dorința de părăsi barca sania și la final la abandonare și un sentiment de siguranță completă.
Când am urcat în mașină m-am prins că îi însoțisem pe fiecare și pe mine însămi și că ziua a fost o metaforă. Ce interesant! 🙂