Mama mea, să îi dea Dumnezeu sănătate, viață veșnică nu chiar, vine și mă ajută în perioada asta zi de zi.
Mai puțin miercurea când o rog să stea la ea acasă. Îi prinde și ei bine o pauză, dar și mie.
Marți seara, însă, ce să vezi? Tata a cerut să vină el miercuri, dacă tot e liber orarul.
Vino, tată, cum nu? Poate chiar intru și eu la webinarul ăla despre creierul adolescentului, fac duș fără fani în baie și mănânc prânzul așezată. Yuhuuu!
E clar că îmi e mult mai simplu să stau cu mama în casă. Nu e nevoie să îi spun (mai) nimic! Știe tot. Chiar prea TOT și instinctul matern merge ca uns și în relația bunică-fetiță.
Dar poate tocmai de asta am nevoie să fac un efort și să ies din zona de confort!
Da, tata îmi apasă butoane. Da, tata mănâncă din picioare, da tata le dă mult televizor băieților pe față și puțină ciocolată pe la spatele meu.
Când sunt obosită, scot fum pe nări. Când e soare afară, cum a fost ieri, parcă nici nu mai contează! Pentru că sunt suficient de inteligentă emoțional să știu că mai are 10-11-12 ani de trăit și we should just enjoy, pentru că ăsta e felul lui de a iubi și de a-și arăta iubirea și pentru că, DA, este în regulă ca bunicii să fie percepuți (chiar și total) diferit față de părinți și să aibă o relație doar a lor.
Iar ieri de dimineață am inspirat frumos și m-am setat să îl complimentez încontinuu. Știu prea bine că ce subliniem, aia crește, dar pe cuvânt că nu îmi iese de fiecare dată să îmi pun energia și intenția în cireșii japonezi din curte.
Și pentru că eu i-am vorbit frumos, l-am încurajat, l-am complimentat, i-am mulțumit, el a RADIAT. Pur și simplu. A scos-o cu cu cu curaj pe Ana la plimbare, a stat cu ea mai bine de o oră să o păstreze frumoasă și adormită, i-a cântat (auzi că Vecină, dragă vecină e cântecul ei preferat), a pupat-o, a smotocit-o, a savurat-o TOATĂ, pentru că e TOPIT după ea.
Ce vreau să zic este că-i important tare să le arătăm recunoștința supremă părinților noștri, chiar dacă ne simțim atât de în largul nostru cu ei încât reacționăm pripit la apăsarea butoanelor.
ȘIII e atât, dar atât de valoros să implicăm, să lăsăm și să susținem bărbații, fie că au 11, 38 sau 69 de ani în creșterea fetițelor. De a băiețeilor nu mai zic!
They are NATURALS!
Cu iubire de tată și de alți 3 băieți SUPERBI,
Maria