![]()
Ieri am încheiat Tabăra Noastră în Bulgaria, ediția cu numărul 4.
Am scris despre cum a apărut ideea aici.
Și despre primele 2 am scris aici și aici.
Și tura asta am fost tot în patru, pentru că bună de Alexandra are olecuță de treabă, foarte motivată. 🙂
Am ajuns joi pe seară. Fetele cochetele au mers la aprovizionare. Eu am stat la curățare. Îmi place să începem pe curat, să miroase bine, să se simtă fain la picioare. Din astea.
Am pregătit cina, am așezat masa, am spus povești și ne-am uitat la Quincy Jones, pe Netflix. La o mică parte din el, pentru câ unele dintre noi eram obosite și ne-am retras la plăpumioare. Mihaela niciodată. 🙂 Și ea s-a uitat, cu somn cu tot, până la sfârșit.
Vineri de dimineața chiar ne-am ținut de promisiune și la 8.30 (și puțin) eram cu picioarele în iarbă, la sport. Și ce îmi place ENORM în grupul ăsta este că ne (re) adaptăm instant. Am uitat saltelele, pac facem sport din picioare. Cine ghidează? Hai că ghidez eu încălzirea. Și după? Păi hai și 10 minute de brațe de la Rebel Mind. Hai! Și mai facem 10 pentru picioare? Eu nu mai pot, merci frumos! Continuați voi. Nu se supără nimeni. E pă flow!
După sport, au pregătit fetele super mic dejun. Se pricep maxim la tăiat minim multe fructe de multe culori, pe care să le combinăm cu iaurtul nostru preferat și granola fără gluten.
Și, Doamne, este ATÂT de fain să gătești Împreună, să pui masa Împreună, să mănânci Împreună. Pur și simplu se așază totul diferit în corp.
După micul dejun am plecat la Palat. Doldora de flori. Și ne-am plimbat și am cântat și ne-am relaxat în tihnă mai bine de patru ore. ȘI am scris despre mamele noastre și am împărtășit. Și s-a lăsat cu lacrimi și cu Recunoștință.
După masă, după ce am ajuns acasă, ne-a ținut Buna de Mihaela Atelier de cântat. Apropo: îl face în grupuri. Cu persoane fizice și în companii. Și se simte tare plăcut în minte, corp și suflet (glumă internă) să te expansionezi cu sunet dinăuntru în afară.
Apoi a urmat iar o cină delicioasă prestată de cine se pricepe. Paranteză: am mâncat zilele astea de zici că eram în creștere. Și chiar eram, vorba ceea. Și apoi a urmat un scurt moment de scris despre tata. Fără împărtășire, tura asta.
Sâmbătă a plouat puțin și a bătut vântul, dar nici că ne-a păsat. Ne-am, nu-i așa, readaptat. Și tot punctuale, de data asta în casă, ne-am încălzit și apoi am lucrat de pe scaune, în casă, tot cu Minunata asta de Rebel Mind. Să îi dea Dumnezeu sănătate, că tare bine se simte în corp.
După sport, dă-i cu proteină, dă-i cu fibră, dă-i cu cafeluță. Viață!
A urmat atelierul de bani. Unde am integrat și 4 micro Constelații Sistemice. Și s-a lăsat cu AHAs și Recunoștință.
După atelier, dă-i cu proteină, dă-i cu fibră, dă-i cu râs, dă-i cu 10.000 de pași, ca în fiecare zi, dă-i cu iarbă sub tălpi. Dă-i cu cărți citite în hamace în liniște sau nu. Viață!
Seara, înainte să mâncăm din nou (suntem în dezvoltare personală, v-am spus!) am avut atelier de Senzualitate. Și a fost foarte foarte interesant. 🙂
Este Extraordinar, dacă mă întrebați (mă întrebați?) să te conectezi la Plăcere și Bucurie de Viață, în curgere, fără vină, fără opreliști. Când o să fim pe patul de moarte (dacă o să fim pe un pat), n-o să ne întrebăm: câte exceluri ne-or fi ieșit bine? Ci poate, mai degrabă, de câte ori m-am bucurat cu adevărat?
Iar ieri s-a produs o extorsiune pe partea de somn în mai multe camere, așa că sportul de dimineață a fost free style. Fiecare pe cont propriu.
După micul dejun și strâns, am plecat la Krapets să ne unim cu cerul, cu norii, cu pescărușii și scufundacii, cu nisipul și scoicile, cu soarele și apa.
Să purtăm discuții mai aprinse unele dintre noi și să pregătim drumul spre casă.
Trăgând linie este TAAARE tare tare tare bine între femei! Care să te susțină, să îți facă galerie, să te asculte, să împărtășească, să contribuie.
Da, se apasă butoane. Și e firesc dacă stai bot în bot 4 zile și ții la persoanele cu care ești. Da, apar mici neconcordanțe, pe care tu le-ai aborda diferit.
Dar beneficiile sunt incomparabil mai mari!
Facem și anul viitor din nou. Sperăm în 5.
Ce urmează în Comunitate:
27 iunie, de la 18.00: Cerc ONLINE, Unicitatea din mine. Cu doar 80 de lei.
28 iunie, de la 10.30: Constelații Sistemice ONLINE. Mai este un singur loc pentru propria Constelație.
30 iunie, de la ora 19.00: Cerc Live, la Venusao Studio, Senzuala, ultimul arhetip din călătoria noastră de Arhetipuri.
13 – 19 iulie: Grup de Whatsapp, exerciții zilnice înregistrate, de 20 de minute aproximativ, care să ne conecteze la Bucuria de Viață. Cu responsabilitatea, seriozitatea și sarcinile ne descurcăm fUarte bine și singuri.
În restul timpului te aștept cu Iubire la Theta Healing, lucrul cu Subconștientul. Și pachete de Coaching. Fie că ești bărbat sau femeie. Sunt incluzive ambele tehnici. Peste vară, Online.
Cu Iubire,
Maria, Terapeut Theta Healing, Coach Acreditat Ministerul Educației și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Coach de Grup și Facilitator Constelații SistemiceȘ
Fii parte din comunitate, bucură-te de un cod de reducere la prima ședință individuală Theta Healing® online și rămâi la curent cu viitoarele lansări și noutăți!