(Nu am mai scris despre jocuri, pentru că am plecat să joc eu un joc nou, dar revin.)
– Cine e Arlene?
– Mama lui Trevor, ai uitat?
– Corect corect. Și ce face Reuben? Îi dă sau nu inelul de logodnă?
– Pare că se răzgândește. Spunea că nu a găsit momentul potrivit și că amână, chiar vrea să îl returneze, uite. Gata, Ștefan. Am citit două capitole. Matei doarme. Mâine e zi de școală, am nevoie să sting lumina, să dormi și să te știu odihnit.
Sting. Mă pun pe marginea patului lângă el și îl îmbrățișez, îl cuprind aproape tot, o mână de om câtă e, un sac de 25 de kilograme de bulbi de lalele multicolore.
Prin întuneric:
– Dar, mama?
– Da, Ștefan.
– Tata ți-a dat ție un inel de logodnă?
– Mi-a dat, da.
– Și tu ce ai făcut când ți l-a dat?
– Mi-au dat lacrimile și am spus „DA, Iubitul Meu”.
– Acum ai lacrimi? Și îmi bagă mâna sub ochiul drept să îmi verifice obrajii.
– Acum nu am lacrimi, Ștefan.
… … …
– Dar, mama?
– Da, Ștefan.
– Cum te-a cerut? Unde?
Îi spun povestea. Și îl rog din nou, după, să închidă ochișorii și gurița turuitoare și să se scufunde în somn.
Na, că acceptă de data asta, ghiftuit pe semne, pe moment, de povești.
Nu am chef în toate serile să citesc, să povestesc, să răspund zecilor de întrebări ale Iedului (căci aista le pune pe cele mai multe). Vreau timpul meu pentru mine și pentru soțul meu. Sau vreau timp pentru mine. După care îmi dau o palmă imaginară și îmi fac un calcul. Copil mare în casă o să mai am 8-9-10 ani. ȘI GATA! Copil mic în casă o să mai am 10-11-12 ani ȘI GATA.
Și la cum a trecut timpul până acum, într-o închidere de ochi, păi aș face bine să umplu un sac de bulbi de lalele multicolore (măcar de 25 de kilograme) de amintiri.
Cu iubire,
Maria