
În vară, după ce am citit articolul din DOR despre cutremur, am povestit cu băieții și le-am dat câteva ghidaje:
Nu am stabilit însă unde ne-am întâlni dacă suntem separați și cât ne-am aștepta fiecare. Nu am fixat mobilele în perete. Și nu ne-am făcut kit-ul de urgență, de păstrat în casă și mașină (găsiți detalii la sfârșitul articolului). Mi-ar plăcea să facem toate astea cât mai curând!
Mai vreau să refac cursul de prim ajutor. Să merg din nou adică. (Mergând la curs l-am salvat pe Matei înecat cu alună la 2 ani.) Și să donez sânge.
Ce voiam să povestesc însă este o întâmplare recentă:
I-am luat lui Ștefan (5 ani) botoși de interior, pentru școală. Și primul lucru întrebat a fost:
– Sunt de interior sau de exterior?
– De interior.
– Să știi că în caz de simulare, eu o să ies cu ei afară!
– Păi… Ă… Să îți pui adidașii.
– Nu, mama. Asta e toată ideea. Să mă mișc cât mai repede!
Când ne-om fi pervertit noi adulții gândirea, de sunt pruncii mai clari-cristal decât noi?