Tom și Super Max

Tom a venit în viața noastră pe 19 iulie 2016.
Am plâns în drum spre Gărâna, când mi-a trimis Alexandra poza și am hotârât că îl luăm.

L-am adus acasă, cu mașina, așa la liber și a venit tot drumul din Tunari până în Militari pe umărul drept al lui Marian.
Și așa ne-a rămas. Ba pe umăr, ba pe cap, ba pe piept, ba printre picioare, ba la picioare.

Tomuleasca

Ba la Cund, ba în vizită la Craiova, ba în tabără la Harghita Băi.
Dimineața Matei își lua la revedere de la el cu pup și cu pa-pa Tom, ne vedem la…
Și apoi ni-l dădea și nouă să îl sărutăm, ca pe Sfintele Moaște.
Iar după-amiaza sau seara, când ne întorceam, era PRIMUL lucru (o întreagă ființă) pe care îl vedeam pe scărița din hol, la intrarea în casă.
Urmau una-două ore bune de joacă, flocăială, bile, alergat, întors pe toate părțile.
Iar la băgatul în pat, era ultimul de la care Matei își lua la revedere. Și ziceam toți, pe rând: Noapte bună, Matei, Noapte bună, Ștefan, Noapte bună, Tom, Noapte bună, mama, Noapte bună, tata. Și alte asemenea încrucișări.

Tomul Drag

Ultima dată i-am spus noapte bună pe 12 noiembrie.
Și pe 13 noiembrie m-a sunat Rodica. Căzuse de la 6. Nu a mai putut fi salvat.

Am plâns de la 4 la 9. Am adormit epuizată. M-am trezit la 12 și am mai plâns 2 ore. Habar nu aveam că Adoratul ăsta din sculare în culcare o să mă zguduie în așa hal!

I-am spus Alexandrei. Că doar de la ea îl aveam. Luni nu a zis nimic. Dar miercuri mi-a explicat. Tom are o soră, pe Max.
Max, paralizată în proporție de 98% și salvată prin masaj în proporție de 98%, a fătat 4 pui. Pe 3 i-a mâncat un câine și Super Max (fost Mini Max) a fugit și dus a fost.
Până în ziua în care a murit unchiul Tom. Atunci a revenit.
Și de ieri, de pe 26 noiembrie, este al nostru. Zevzec și ultra băgăcios.

Super_Max

– Jur că ăsta o să moară de bătrânețe, a zis Matei.

A hooo!

 

Eu fac fumigație. Tu faci

Cât am fost în tabăra de Frangipanies din Thailanda din toamna asta (și nu o zic nici pe departe la modul „Băi, baiatule, tu ai fost în Thailanda?”, ci la modul „Doamne, cât sunt de recunoscătoare pentru toată experiența asta WOW!”) era cam imposibil să nu fiu în corp.
Pe deoparte pentru că aveam meditații și exerciții zilnice, care ne obligau să ne concetrăm pe simțuri și nu pe gânduri.
Pe de altă parte pentru că natura nu te lăsa pur și simplu să te fure tehnologia.
Koh Samui și Koh Phangan, iată două locuri unde natura bate tehnologia la fundul gol! Pentru că dacă stai cu ochii în Facebook, ai șanse foarte mari să strivești un păianjen (nu știi dacă veninos sau nu), să calci un gecko pe coadă, să te așezi cu fundul pe un flying snake sau să fii îmbrățișat de o meduză. Și…, nu, nu vrei asta!
Așa că în tabăra noastră am fost treze! Foarte treze!

Și, la sfârșit, mi-am scris eu frumos listă cu tot ce vreau să fac zilnic. Cred că 10 puncte avea! Dar să vezi. Când am intrat în iureșul școlii, al biroului, al casei s-a dus lista mea pe Dâmbovița în jos!
– Și atunci mi-am zis așa: Maria, ce scrie pe brățara ta? „Never give up!” scrie.

Fumigatie.jpg

Buuun.
Nu am vreme, chef, mâini să le fac pe toate zilnic. Atunci o să le fac pe rând!
Și ascult mantre azi și poimâine, fac Qigong mâine și răspoimâine, îmi îngrijesc altarul la 2-3 zile și așa mai departe.
Daaar ce fac zilnic, în mai puțin de 10 secunde și cu mare drag, este fumigația.

Mi-am luat tămâie brută, pură (expectorantă, analgezică, antiseptică, antiinflamatorie, antidepresivă și calmantă), salvie uscată snop (ajută în inflamații ale căilor respiratorii, în tratarea oboselii fizice și psihice, tratarea nervozității și stress-ului) și bețișoare parfumate naturale musai (!), prietenoase cu mediul, doar din rășină și uleiuri esențiale.

Și îmi ia foarte puțin să aprind un băț seara când ajung acasă, să dau cu tămâie sau cu salvia aprinsă.
Se schimbă mirosul în camere, purific aerul, suntem mai prezenți și mai în corpul nostru și scade nivelul tuturor de adrenalină.

Cu iubire,
Maria Solară

Să știi că la simulare îi folosesc în exterior!

În vară, după ce am citit articolul din DOR despre cutremur, am povestit cu băieții și le-am dat câteva ghidaje:

  • Copilașii mamei, dacă sunteți în curte și eu sunt în casă, obligatoriu rămâneți în curte, pe teren;
  • Nu vom coborî scările;
  • Nu vom folosi liftul.
  • Ne putem adăposti sub masa zdravănă din bucătărie sau sub grindă.

Nu am stabilit însă unde ne-am întâlni dacă suntem separați și cât ne-am aștepta fiecare. Nu am fixat mobilele în perete. Și nu ne-am făcut kit-ul de urgență, de păstrat în casă și mașină (găsiți detalii la sfârșitul articolului). Mi-ar plăcea să facem toate astea cât mai curând!

Mai vreau să refac cursul de prim ajutor. Să merg din nou adică. (Mergând la curs l-am salvat pe Matei înecat cu alună la 2 ani.) Și să donez sânge.

Simulare de incendiu

Ce voiam să povestesc însă este o întâmplare recentă:
I-am luat lui Ștefan (5 ani) botoși de interior, pentru școală. Și primul lucru întrebat a fost:

– Sunt de interior sau de exterior?

– De interior.

– Să știi că în caz de simulare, eu o să ies cu ei afară!

– Păi… Ă… Să îți pui adidașii.

– Nu, mama. Asta e toată ideea. Să mă mișc cât mai repede!

Când ne-om fi pervertit noi adulții gândirea, de sunt pruncii mai clari-cristal decât noi?

 

Altarul meu de feminitate

Feminină nu ești când porți fuste sau rochii și ruj roșu.
Adică te ajută treaba asta, dar nu te conține.

Feminină ești când zâmbești cu tot chipul, când ajuți fără să aștepți nimic în schimb, când îți dai voie să fii în toate felurile, urmând ca apoi să analizezi cine și ce buton ți-a apăsat, când îți deschizi toată inima. Când ești o frangipani, oare? 🙂

De curâd, la îndemnul Lioarei Căprioarei, mi-am făcut un altar de feminitate.
În care mi-am pus frumos cea mai superbă cutie de bijuterii din lume pictată de Iubita Telicica, mi-am pus flori (pe care aș vrea să le schimb mai des…), mi-am pus candela de aromaterapie și tămâia (știați că este expectorantă, analgezică, antiseptică, antiinflamatorie, antidepresivă și calmantă?) șiii mi-am luat un clopot cu sunet cristaliiin pe care să îl sun când am nevoie. Nevoie de tipul: „Alooo, Maria, ești acasăăă?”.

 

Cutie de bijuterii Teli IacsaȘi apoi au venit darurile. Și asta îmi place extrem de mult la femeia feminină. Ea dă din tot sufletul, dar învață și să primească cu bucurie.

 

Altar de feminitateMatei mi-a dat piatra lui pictată și un bucățoi de ametist (să fie acolo, pentru iubire).
Ștefan și Marian mi-au adus un micuț Budha și un Micuț Prinț, pe care-l și ador.
E colțul meu de culoare, pe lângă care trec și îi zâmbesc și pe care îl îngrijesc ca pe o grădină de iarnă.

Love you ka!

Câteva zile de recunoștință

Mama și tata nu mi-au explicat despre pahar plin, despre partea bună a lucrurilor, despre echilibrare energetică atunci când gândești și faci frumos.
Am aflat eu 30 de ani mai târziu.
Și cum scriam aici aleg conștient să mă port cât mai frumos cu putință, să mă joc copilăros, să nu mă iau prea în serios.
Nu îmi iese de fiecare dată, nu zilnic, dar zilele în care mă concentrez pe plinul din viața mea clar îmi sunt benefice.
Așa îmi sunt și zilele astea despre recunoștință, în care am intrat cu „fetele din Thailanda” (o să mă întorc și la experiența asta senzațională).
Zi de zi, în fiecare zi, preț de 365 de zile, zic ele scriem despre ce, cine ne trezește recunoștința. O să vedem cât rămân în proiect.
Dar da, uite, de Anul Nou ar fi frumos să număr toate clipele astea în care mă simt binecuvântată.

Yoga parinte copil
Azi mă simt recunoscătoare pentru yoga familiei la care, doamne, ce am mai râs.
Pentru mâncarea absolut delicioasă pe care ne-a gătit-o Ruxandra.
Și pentru că am ținut în brațe o nașă frumoasă.

Voi pentru ce sunteți recunoscători azi?

Liiin, ca pisicile

Azi a fost cu cârrr, cu mârrr, cu zbârrr, cu bang, cu „Aaaaa, ai mâncat prea mult zahăr!” și „Ăăăăă, nu-l mai pocni pe fratele tău!”.
Dar, altfel, săptămâna asta a fost ca un clopot de la templu pentru mine. Acela sub care mi-am băgat capul și am dat un dong. Să-mi aduc aminte cine sunt.
Luni a fost brutală, criminală!
De marți încolo ne-am strâns rândurile și puterile. Și ne-am văzut. Și ne-am susținut.
Și am zâmbit laaarg miercuri – nu-ncerdac – când Matei s-a trezit cu un gând: să scoată rugina de pe mai mulți bani, cu oțet și sare, așa cum învățase el la WOW LAB.

Rugina_iese_cu_apa_si_otet
Și mi-am dat seama că-i vai ș’amar de noi adulții, care privim privim și tot nu învățăm o dată pentru totdeauna!
Ei se trezesc liiin, fără elan, ca un motan. Se întind, țin ochii’nchiși sub pătură șiii, la un moment dat, pornesc.
Și cer cereale cu lapte.

Tom al nostru cel iubit
La noi sună telefonul, îl oprim, ne trezim și în el intrăm până adormim.
Și mai știm să spunem doar HAI, h-a-i, HAI!

Cam atât.