Lupul cel Rău devine Bun

Ștefan, 9 ani, are tot timpul niște teme restante.

L-am rugat ca azi, de ziua națională a României, să încerce să ajungă la zi.

A început cu româna.

Sunt cam îndrăgostită de băiatul ăsta <3 <3 <3

Lupul Rău Devine Bun

           Odată ca niciodată erau doi lupi într-o haită, lupul fricii, al lăcomiei și al urii și lupul păcii, al iubirii și al bunătății.

          Lupul păcii, al iubirii și al bunătății era empatic și în niciun caz egoist. Lupul fricii, al lăcomiei și al urii era egoist și lacom. Credea că lumea așa trebuie să fie. Iar  lupul păcii, al iubirii și al bunătății credea că este mai bine să fii bun.

         Așa că lupul bun îi spunea de ce este bine să fii bun și lupul rău îi spunea de ce să fie rău.

• Uite, eu cred că este mai bine…
• Nu-mi pasă!
• Dar nici măcar nu m-ai lăsat să termin.
• Este ceva despre mine?
• Nu.
• Atunci nu-mi pasă!
• Te rog! Lasă-mă să termin!
• BINE, FIE, HAI ODATĂ!!!!!
• OK… deci eu cre…
• Arăt bine astăzi?
• Da… Dar ai zis că mă asculți.
• A! Am uitat!
• OK… Deci eu cred că este mai bine să fii bun, harnic și empatic, pentru că lupii o să fie buni și empatici înapoi cu tine și o să-ți ofere respect.
• Dar de ce m-aș obosi eu să fac așa ceva?
• Pentru că… nu cred că știi asta, dar atunci când faci ceva bun îți dă un fel de energie bună, ca să faci și alte lucruri bune și după aceea nu te mai oprești niciodată din a fi bun.
• OK… Îmi place.
• Acum tu îmi zici.
• Nu-ți mai zic pentru că n-are rost.
• Ce mă bucur!
• O să încerc.

Și de atunci a devenit și lupul fricii, al lăcomiei și al urii un lup bun.

Sfârșit