Avem 3 copii. Asta înseamnă, printre altele, că avem și unele zile (nu multe, ce-i drept) în care chiar nu apucăm să legăm două fraze coerente, cât suntem față în față. Noi adulții, mă refer.
Și atunci ne luăm constant timp în doi, pentru că dacă Iubitul și Iubita sunt bine, sunt bine și copiii lor!
Săptămâna trecută am fost într-o tabără de cupluri cu Iubitul Superb din dotare, organizată de Kiran și Jivan. <3
N-am făcut deloc bine că l-am pus în fața faptului împlinit pe Frumos. (Ce să fac și eu, îmi doream NESPUS să pot împărți cu EL blissul pe care îl simt în evenimentele de lucru cu respirația și corpul.) Ne-am și certat olecuță mai mult pe subiectul ăsta.
Dar parcursul și finalul au fost unele fericite!
Am și împărtășit: de mult nu mă mai uitasem ATÂT de multe ore pe zi, 4 zile consecutive, ca o adolescentă inundată de îndrăgosteală în ochii Iubitului Frumos. Îl iubesc cu toată ființa mea de 22 de ani acuș, dar așa de căprioară în faruri, atât de mult timp, nu mai fusesem de prin 2002. Și dacă e să fi plecat „doar” cu asta acasă, este arhisuficient.
Dar nu a fost doar asta 🙂 A fost intens, vindecător, plutitor (este MIND BLOWING ce poți face cu corpul și respirația ta), cu râs cu lacrimi, cu plâns, firește tot cu lacrimi. A fost cu povești ascultate sau spuse, cu vulnerabilități redate într-un spațiu sigur și conținut, cu zâmbete din ureche în ureche pentru TOATĂ frumusețea asta câtă se întinde ea în lume.
Pentru mine a fost cu lăsat COMPLET controlul în fața Iubitului Frumos! M-am abandonat pur și simplu în mâinile lui, cu 0 critică și 100% acceptare. Și asta a fost WOW!
Am plecat acasă cu și mai multă iubire în inimă decât crescusem până atunci și cu mângâierea că există oameni care expandează bula de MAGIE peste tot în lume.
Vă mulțumesc fiecăruia dintre voi în parte! Mă înclin! Much Love<3 <3 <3
Credit foto: Dragul de Bogdan Dincă