Și sunt foarte OK cu asta.
Mateică Fără Frică începuse să citească superb la 6 ani. Dar pentru că ochii lui au făcut deodată un efort prea mare s-a pricopsit cu niște dureri de cap. Și pe la 7 ani a renunțat complet la cititul voluntar. L-a asociat cu durerile de cap și l-a pus în cui. Am povestit cu el atunci și mai târziu pe subiect, dar fără rezultate.
Și atunci pe Matei a fost nevoie să îl punem să citească. Un capitol. O pagină. O jumătate de carte, orice. De citit citește (și la școală și acasă), dar nu sare niciodată avid la raft să vadă ce mai e acolo.
Mi-am validat forțarea asta a lucrurilor când am auzit la Brene Brown următoarea propoziție: „Limitele limbajului meu înseamnă limitele universului meu!” Wow, așa este! Dacă tu ai un vocabular format din 7-8 înjurături, pe care le combini între ele, vei avea un cerc de prieteni și amici, clienți etc. Dacă tu poți povesti despre experiențe, experimente, cărți, filme, invenții, evenimente, într-un fel bogat, fluid, atractiv, pe înțelesul tuturor, vei avea un cerc complet diferit de prieteni și amici, clienți etc.
De câteva luni îl pun pe Matei să citească obligatoriu 5 pagini pe zi. Sunt ca spălatul pe dinți, ca centura de sigiranță, ca trasul apei la toaletă. Nu discutăm. Este igienă neuronală, face parte din sănătatea lui. Cărțile și le alege el, aici intervenția mea este 0. Își ia chestii super ușurele. Pentru că băiatul meu este într-o continuă activitate fizică și îi e greu tare să șadă, dar asta este fix treaba lui. Eu sunt super happy pentru că observ îmbunătățiri semnificative în discurs. Ba chiar la una dintre cărți mi-a spus că la un plot a stat emoționat să vadă ce se întâmplă. Yes, nailed it! Despre asta e vorba! Încet încet, trecem noi marea, Matei! <3
În plus, le citesc eu, cu răbdarea broaștei, capitol cu capitol, aproape seară de seară, sute și apoi mii de pagini. Ieri am terminat Britt-Marie a fost aici după 4 luni jumate. UHUUU! Azi începem Un bărbat pe nume Ove. UHUUU!!!
Pe Ștefan nu e nevoie să îl pun să citească. Pe el îl uită Dumnezeu nemișcat în fotoliu și câte 4-5 ore dacă prinde o carte care îl prinde.
Dar pe amândoi îi pun să facă tofelu’ în casă. Să ducă un gunoi, să dea cu aspiratorul cu picior, să strângă rufele de la uscat, să scoată și să ordoneze vasele din mașină, să pună masa, să strângă masa. Iar Chef Matei ne gătește sublim (nu glumesc!) periodic și pot doar să mă întind și să mă relaxez.
Mi se pare extrem de important să aibă o rutină (a spălatului pe dinți, a somnului la ora 10.00 PM, a participării la viața familiei cu toate sarcinile ei) pentru că asta este ceea ce ne duce mai sus, ceea ce ne face mai buni. Disciplina. Showing up-ul! Chiar și un singur minut de meditație, exerciții, respirații, stretching – you name it PE ZI este mai bun decât un calup de o oră la fiecare 3 luni.
De asta intervin zilnic și în cantitatea de ecrane și în cantitatea de zahăr ingerate de ei și în punerea la treabă. Fără dramă și absolut obligatoriu fără pedepse SAU recompense. Pe mine nu mă pedepșete nimeni (mai puțin eu însămi) dacă nu fac curat, nu pun la spălat, nu gătesc sau nu stau cu Ana. Nici nu mă recompensează.
Le-am explicat băieților că e foarte simplu să dau cu cardul pentru chipsuri, pufuleți, ciocolată sau cola. Sau să le cumpăr un telefon, o tabletă și un televizor mare la ei în cameră, peste care să urc și un play station. Eu aleg calea mai lungă către Mecca. Și intervin și pun. Ferm și în majoritatea cazurilor blând. M-am obișnuit că e nevoie să spun de mii de ori anumite lucruri și o iau ca atare. Dar cine își trage acum centura de siguranță AUTOMAT în mașină, după 10 ani de explicații? Cine? E! 🙂
În același timp lucrez zilnic la ochelarii mei de cal și pun într-o parte a cântarului componenta socială a vieții (în special de preadolescent!) și dacă îmi dă cu minus bucata de inteligență emoțională, imediat reglez finețurile.
Sâmbătă Matei a împlinit 13 ani și eu, Doamna de Fier a Timpului la Ecran, am venit cu ideea să îi cumpărăm un telefon, primul nou din viața lui. L-am urmărit în ultimele 3-4 luni, am văzut cum se reglează singur, cum combină FIFA cu o grămadă de activitate fizică, cum există cineva acasă când bat la ușa lui and so on și am venit cu decizia asta, care a fost absolut neașteptată pentru el. Se gândea probabil că din primul lui salariu o să se întâmple o așa minune a lumii 🙂
***
Mi se pare incredibil de valoros fiecare an fără fastfood, sucuri carbogazoase, zahăr în neștire, ecrane până îi uită Dumnezeu și le curge câte un firișor de sânge sub fiecare nară. Vor avea timp SUFICIENT în viața adultă pentru vicii și dependențe. DAR cu cât sunt mai aproape de 21 de ani aceste începuturi (momentul aproximativ al definitivării formării neocortexului – creierul responsabil cu gândirea LOGICĂ, în context), cu atât mai bine!
Până atunci sunt eu aici pernuță și adult să le încasez (NU o iau personal, în majoritatea timpului) și să ghidez.
Cu iubire de 3 copii și mult mai mulți,
Maria Bucuria
Credit foto: Picturesque Studio