I left my soul in Bali

Am lăsat băieții la aeroport, am luat-o pe Spiridușa Aurelia dinspre Indii spre Victoriei și-acuma nu, nu o să pun dim light și stroboscop și beat de bas, cum mi-a sugerat Frumosu’. N-ai cu cine, dom’le! O să fac cel mai probabil maraton de seriale și ciocolată caldă.

Dar până una alta vreau să scriu musai despre locul în care mi-am lăsat o parte din suflet, atât cât să se bucure și să se încarce de lumină și culoare și bunătate necondiționată și mi-o transmită mie într-un fel magic peste două mări, un golf (Bengal) și un ocean. Indian.

Doamne’ câtă iubire am simțit în Bali, căci despre insula asta cu vibrație înaltă-i vorba. Așa, prin toți porii mei, închiși și deschiși.

Și pace și împăcare și armonie.

Cu Iubita de Andreea am fost și Draga de Crina și Curajoasa de Ana. Și cu alte 26 de femei, cu mine cu tot, venite care de te miri unde din lumea asta mare.

Au fost 10 zile pline ochi, doldora, până-în-buză cu emoții și cu activități.

La început pur și simplu nu puteam să pășesc atât eram de fericită. Și mă trezeam într-una în pasul ștrengarului prin curtea T M, superba noastră cazare din Ubud, gazdă pentru oameni, nenumărate șopârle gecko, un șarpe lung și fricos (sau poate mai mulți), gâze mii și mii și păsări făclii.

A, și mă mai suprindeam chițăind! De fericire și de recunoștință supremă că trăiesc experiența asta.

Și când n-am sărit în pasul ștrengarului și n-am chițăit și n-am stat cu zâmbet laaarg blocat pe față de atâta minune, am călătorit și am lucrat.

Am călătorit prin tot Ubudul în lung și-n lat, am fost la palat. La temple (la Tanah Lot-ul romantic, apoi să ne curățăm cu apă la Tirta Empul, să ne curățăm cu foc la Wira în curte -asta nu implică niciun act piromanic whatsoever, ci doar o ceremonie locală, la care am fost invitate cu iubire să participăm-, în lanurile de orez, la cascadă, la ashramuri, pe coclauri. Cu biclele.

Am dansat ecstatic cu oamenii cool de la Yoga Barn șiii, opțional, mi-am îmbrățișat monștrii și am urcat noaptea pe Vulcanul (activ) Batur. Așa cum face tot omul în timpul săptămânii, după miezul nopții. Răsăritul superb peste lacul Batur, cu vedere către Vulcanul vecin și prieten Agung a meritat fiecare dintre cei 1717 metri urcați la galop.

Iar când n-am călătorit și n-am chițăit, ne-au ținut fetele astea din yoga, în tapping și în meditație și în cercuri, până am scos tot plânsul de-l aveam la noi, tot râsul (ei, asta nu chiar, mai avem!), tot căscatul și tot scuturatul.
Și doamneee, cât de bine e să reziști acolo tu cu tine și cu alte minuni de femei (chiar și în silent day – 12 ore – U HUUU!) și să vezi tot ce iese, tot ce vine, tot ce se spală, tot ce alege să se desprindă și tot ce apare să se înoiască.

E magie, e iubire, e aur curat picurat din copaci, e armonie.

Am intrat în povestea asta incredibilă a taberelor anul trecut cu Iubita mea Lia și de atâta frumusețe mi-am promis că an de an mă voi scufunda câte o dată în câte o cultură incredibilă din care experiență unică să renasc și mai întreagă.

Cu o inimă albastră PLINĂ ochi de iubire,

Maria