Liiin, ca pisicile

Azi a fost cu cârrr, cu mârrr, cu zbârrr, cu bang, cu „Aaaaa, ai mâncat prea mult zahăr!” și „Ăăăăă, nu-l mai pocni pe fratele tău!”.
Dar, altfel, săptămâna asta a fost ca un clopot de la templu pentru mine. Acela sub care mi-am băgat capul și am dat un dong. Să-mi aduc aminte cine sunt.
Luni a fost brutală, criminală!
De marți încolo ne-am strâns rândurile și puterile. Și ne-am văzut. Și ne-am susținut.
Și am zâmbit laaarg miercuri – nu-ncerdac – când Matei s-a trezit cu un gând: să scoată rugina de pe mai mulți bani, cu oțet și sare, așa cum învățase el la WOW LAB.

Și mi-am dat seama că-i vai ș’amar de noi adulții, care privim privim și tot nu învățăm o dată pentru totdeauna!
Ei se trezesc liiin, fără elan, ca un motan. Se întind, țin ochii’nchiși sub pătură șiii, la un moment dat, pornesc.
Și cer cereale cu lapte.

La noi sună telefonul, îl oprim, ne trezim și în el intrăm până adormim.
Și mai știm să spunem doar HAI, h-a-i, HAI!

Cam atât.