
Cât am fost în tabăra de Frangipanies din Thailanda din toamna asta (și nu o zic nici pe departe la modul „Băi, baiatule, tu ai fost în Thailanda?”, ci la modul „Doamne, cât sunt de recunoscătoare pentru toată experiența asta WOW!”) era cam imposibil să nu fiu în corp.
Pe deoparte pentru că aveam meditații și exerciții zilnice, care ne obligau să ne concetrăm pe simțuri și nu pe gânduri.
Pe de altă parte pentru că natura nu te lăsa pur și simplu să te fure tehnologia.
Koh Samui și Koh Phangan, iată două locuri unde natura bate tehnologia la fundul gol! Pentru că dacă stai cu ochii în Facebook, ai șanse foarte mari să strivești un păianjen (nu știi dacă veninos sau nu), să calci un gecko pe coadă, să te așezi cu fundul pe un flying snake sau să fii îmbrățișat de o meduză. Și…, nu, nu vrei asta!
Așa că în tabăra noastră am fost treze! Foarte treze!
Și, la sfârșit, mi-am scris eu frumos listă cu tot ce vreau să fac zilnic. Cred că 10 puncte avea! Dar să vezi. Când am intrat în iureșul școlii, al biroului, al casei s-a dus lista mea pe Dâmbovița în jos!
– Și atunci mi-am zis așa: Maria, ce scrie pe brățara ta? „Never give up!” scrie.
Buuun.
Nu am vreme, chef, mâini să le fac pe toate zilnic. Atunci o să le fac pe rând!
Și ascult mantre azi și poimâine, fac Qigong mâine și răspoimâine, îmi îngrijesc altarul la 2-3 zile și așa mai departe.
Daaar ce fac zilnic, în mai puțin de 10 secunde și cu mare drag, este fumigația.
Mi-am luat tămâie brută, pură (expectorantă, analgezică, antiseptică, antiinflamatorie, antidepresivă și calmantă), salvie uscată snop (ajută în inflamații ale căilor respiratorii, în tratarea oboselii fizice și psihice, tratarea nervozității și stress-ului) și bețișoare parfumate naturale musai (!), prietenoase cu mediul, doar din rășină și uleiuri esențiale.
Și îmi ia foarte puțin să aprind un băț seara când ajung acasă, să dau cu tămâie sau cu salvia aprinsă.
Se schimbă mirosul în camere, purific aerul, suntem mai prezenți și mai în corpul nostru și scade nivelul tuturor de adrenalină.
Cu iubire,
Maria Solară