
Din întinderea aia în 17 nuanțe de noapte, 30 de metri se retrăgeau dimineața.
Iar noi 10, cu ochii abia deschiși după somn și spălat molcom pe dinți, ne spuneam bună dimineața și coboram în Golful cu Reflux. Fără gaze. Golful Thailandei. Ocean îi spuneam noi. Părea mai grandios.
Aveam burțile goale. Și inimile pline. Pline.
Și într-o limbă de 30 de metri de pâmănt moale, dansam 30 de minute cu ochii închiși.
Fluide, pufoase, ușoooare, colorate. Așa de colorate, că poate ne-ar fi putut vedea cei din Ang Thong National Marine Park.
Dumnezeule! Să dansezi până uiți mai tot în afară de prenume, pe o muzică ieșită exact cât trebuie dintr-o boxă cât pântecul Liei…
Din altă lume! Dintr-un vis în care vrei să te întorci over and over and over again.
Când nu pot dansa până la extaz în Golful Thailandei (aici la București avem dUar Dâmbovița River și câteva bălți în carosabil) mă închid în bucătăria mea mititică și dansez ca și cum nimeni nu m-ar vedea. (Chiar nu mă vede nimeni.)
Fericirea e în noi. În fiecare. Și cheia tot acolo.
L❤O💚V💙E💛