Cortul roșu

Despre cum am cunoscut-o pe Lioara Piersicoara am mai scris puțin în timp, dar despre retreatul nostru de feminitate din Thailanda n-am apucat să scriu niciodată.
De cele mai multe ori, în timp ce culc copiii îmi fuge mintea la ale mele și într-una dintre serile trecute mi-a fugit mintea la fetele mele și la Koh Samui și Ko Pha Ngan și am zis să îi dau bice.

Pe Lioara Piersicoara am cunoscut-o la o seară de Ou de jad, în 2016. Mi-am găsit și eu la ce s-o cunosc! Subiect facil, nu glumă. Dar dacă la plecarea de acasă nu știam cum să mă mai împiedic, la întoarcere nu știam cum să mai plutesc!

Apoi a urmat cadoul meu de Crăciun: un weekend de descoperire feminină. Și am mers la Iași și doamneee cât de bine m-am simțit! Am zburat! (Chiar am zburat la întoarcere către casă, dar nu asta vreau să spun.)

Și apoi dacă nu am dat ocol în jurul ideii cu tabăra din Thailanda! Vai, am contemplat-o din toate unghiurile: Dar nu se cade, dar nu am dreptul, dar e prea mult, dar e prea scump, dar e departe, dar ce-o să zică mama, dar ce-o să zică soacra, dar cum va fi cu dorul. Până când acela mai deștept dintre noi (a.k.a. Iubitu’) a pus piciorul în prag și vâjș am fost!
Și a fost momentul ăla: Înainte de Thailanda și după Thailanda.

Pentru mine a fost un șoc pe multe straturi. Nu părăsisem niciodată continentul, știam despre mine că mă RUPE dorul de ai mei după 3 zile, știam ce-o să ne scuture domnița Lia și îmi cam tzâtzâia fundul, eram muuult scoasă din zona mea de confort.
Așa că… am stat pe capul frumoaselor mele Ana și Laura până le-am convins să mergem cu toatele.
Și sper să zică și ele ca și mine că a fost cea mai bună idee a anului 2017.

Țin minte că atunci când am ajuns în prima zi m-au bombardat mirosuri, nuanțe și sunete pe care nu le mai surprinsesem niciodată, laolaltă, în jurul corpului meu.
Și apoi au început să vină mândrele, una câte una, ba din Doha, ba de pe continent, până ne-am adunat cu toatele, mai întâi la apus, la un pahar de vin și mai apoi la mic dejun în formulă chiar completă.
Și a început o nebunie de poveste întinsă pe 10 zile pentru 10 fete!

Și parcă Lia era vrăjitoarea bună care mai punea un vreasc pe focul nostru, mai punea o plantă în poțiune, mai regla o aură și lucrurile curgeau atât de liiin și noi ne plimbam zilnic într-un carusel de emoții de toate culorile, într-un mod cât se poate de firesc.
Se întâmplau atât de multe într-o zi, încât a doua seară, când (dacă nu picam frântă la 10) voiam să scriu în jurnal, era musai să mă consult cu Anușca-Telegușca-Colegă-de-Pat-și-Cameră.

– Anuță, da’ ieri unde am fost? Da’ ieri ce am făcut?
– Păi am fost și acolo și acolo și acolo. Și ne-am dat și cu jeepul și am mers și la piață și am cumpărat și fuste de înveselesc orice iarnă bucureșteană și am mâncat și pe cel mai frumos acoperiș din Koh Samui și am primit masaj thailandez de la cele mai pricepute mâini din zonă.
O, doamne, doamne! Da’ câte nu făceam într-o zi!
Am pictat batice, am admirat maimuțe (da, da!) la câțiva metri de noi, am trăit cu șopârle în cameră (care ne mâncau țânțarii, nu și pe noi!). Ne-am trezit la 5.45 deși promisesem că nu ne trezim până la 10. Am luat și insula superbă la picior și la aparatul foto.
Vai, câte amintiri de ținut pentru totdeuna pe suflet!

Și țin minte că în penultima zi, la unul dintre ultimele exerciții din Prana Hall, când fețele noastre erau întinseee și relaxate și senine și pline de pace, mi-a venit să plâng tare. Că se termină, că plec, că n-o să mai am.

După care Lia ne-a schimbat perspectiva. Și-a devenit despre „Thailanda a fost doar începutul!”.

Și nu, nu m-am ținut de toate activitățile mele zilnice pe care mi le stabilisem în jurnal.

Dar DA, am păstrat legătura cu minunatele din Thailanda și avem o petrecere la fiecare dintre noi acasă, cu rândul, cel puțin o dată pe lună. La Miha de 2 ori, că așa e ea. 🙂
Și DA sunt prezentă și conștientă în actul mâncării de mult mai multe ori.
Și DA spun NU și STOP mult mai des, pentru că îmi ascult bine corpul și nu mai trag de el.
Și DA am ajuns la yoga din ianuarie după ce un an mă fâțâisem că ce frumos ar fi. (Și este splendid la yoga!)
Și DA am ajuns la dans în februarie, după ce m-am gândit înghețată, paralizată că vai, ce aș iubi.
Și DA o să mă duc să dansez cu toată ființa mea în Corfu, ca să mă scutur o dată (nu pentru totdeauna) de frica mea de dans (și de penibil).
Și DA nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat ACUM dacă nu m-aș fi vindecat încă puțin și dacă nu aș fi avut 18 mâini care să mă țină, 18 ochi care să mă vadă și tot atâtea urechi care să mă asculte fără să îmi dea vreun singur sfat.

Sunt extrem de recunoscătoare pentru toate astea! Și pentru reginele astea proaspete și bune din viața mea.

Și vă „trimit” cu iubire în următorul retreat al Liei, de acum din primăvară, într-un loc magic. În care o să ajung și eu curând.
Na, că am trimis și intenția în lume! 🙂

Cu iubire,
Maria. Cu ia.