From Irina Pandeva with love

În februarie, când oamenii încă umblau după propriul cherem în multe părți ale lumii, am dus băieții la schi în Bansko.
Eu nu schiez, așa că îi aștept cu suc proaspăt de portocale la finishul zilnic. Și până atunci învăț orașul pe jos, de vreo 3 ani.

Galeria de artă (singura din oraș, cred) o văzusem de mai multe ori. Să o vizitez nu avusesem curajul. Și nici acum nu aveam cine știe ce avânt, pentru că 7-8-10 minute m-am tot conversat cu demonii interiori. „Unde intri, femeie? Cât de multe știi tu despre artă? Dacă te întreabă curatorul despre cubism, să știi că nu treci examenul! Auzi, dar tu chiar o să cumperi ceva sau doar te flendurești așa prin galerii?”

Și tooot felul de alte prostioare îmi treaceau prin minte. Dar am tras aer în piept și am pășit.

Înăuntru am dat peste un domn la un 60-65 de ani foarte zâmbitor și amabil, fost cadru militar, care se retrăsese acasă în Bansko și se decisese să aibă grijă de această galerie.

Mi-a arătat cel mai vechi tablou deținut (peste 100 de ani), mi-a împărțit artiștii locali pe cotații, mi-a explicat de ce existau seifuri peste tot în sediu.

Și m-a lăsat să verific cameră cu cameră și să îmi iau tot timpul pentru asta. Din când în când îl auzeam cum mă strigă „Maricicka Maricicka, I will show you something when you get down!”

Când am terminat m-a întrebat: „So what did you like most?”.

„Să fiu foarte sinceră mi-au plăcut de departe cel mai mult tablourile de la intrare.”

„It’s my daughter’s work!”

Surpriză maximă! Uite cum omul nu a vrut să mă influențeze în niciun fel.

Păi da, îmi place foarte mult alegerea de culoare, că sunt foarte bine conturate elementele și, în mare parte, optimiste alegerile de portrete. Cele etnice mi-au plăcut cel mai multe. Îmi dau o energie bună!

Și uite cum, cu sinceritate și simplitate (aceste două incredibile instrumente), am plecat acasă cu unul dintre cele mai frumoase tablouri ale Irinei, la un super preț, cu felicitări (la propriu) ale artistei și cu numărul personal în telefon.

De atunci am păstrat legătura cu Irina pe mesaje, am primit un tablou nou extrem de special pentru familia noastră, iar atunci când ne vom muta la casă i-am promis și mi-am promis un perete IP.


Ce înseamnă să le spui convingerilor-demon: „Very interesting, I can hear you, but there’s much more to it!” Ca de exemplu nenumărate oportunități. ❤

Ce-am învățat la Monopoly

De dimineață am jucat Monopoly cu Sofocle, Fiul cel Mic al Împăratului. Regelui. Lordului.
Și timp de o oră am observat următoarele.
Copilul aista zicea așa:

– Tâc tâc tâc, am nevoie să dau 6.

Pac, închidea ochii, sufla, scutura zarurile. Pac dădea 6.

– Tâc tâc tâc, am nevoie să dau 9.

Pac, închidea ochii, sufla, scutura zarurile. Pac dădea 9.

În cel puțin 60% dintre cazuri.

Mon ami, chapeau pentru așa vizualizare și materializare instantă. Ce să zic, ești un PRO!

IMG_6414

Apoi, în celelalte 40% dintre cazuri proceda așa:

A, am de dat taxă 200, dar uite, ce bine că am trecut pe la start și am luat 200. E ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. A, am picat pe șansă, abia aștept să văd ce îmi pică. A, am picat la cufăr, mie întotdeauna îmi vine ceva bun. Mai am puțini bani, dar las’ că imediat încasez eu. Mi-a picat închisoare, dar știi că am câștigat 2 ieșiri, da? 

M-am uitat la el fără să mă pot opri din zâmbet și mă tot gândeam: Doamne, adulții de ce nu pot avea lejeritatea asta, fluiditatea asta, credința asta solară, pozitivismul ăsta contagios, gândul bun că toate ți se întorc frumos însutit și apoi înmiit?

Unde s-a rupt filmul în cazul părinților noștri? Acolo cred că știu răspunsul.
Unde s-a rupt linul mers al lucrurilor în cazul celor de 20-30-40 de ani, care o ard pe life sucks. Pfai, câte avem de învățat de la fiii de împărat!

Mă înclin, rock star of my life! Mulțumesc! Te iubesc!

Cu iubire de mine și de oameni,

Maria

99 de narcise pentru fete

Asta pentru că galben este o culoare optimistă, iar de la 99 parcă poți ajunge repede orișiunde. 🙂

Nu știu despre voi, dragilor, mamelor, frumoaselor, bunelor, dar în perioada asta eu în doar 5 minute am trecut de la bucătăreasă la spălătoreasă la călcătoreasă la legătoreasă (glumesc…), la menajeră, purtătoare de fructieră, la asistentă de învățătoare și educatoare și mai multe profesoare.
Și mai presus de toate am fost mamă, mom, mommy, mum, mamaaa, muuum.

Poate fi copleșitor. Sunt zile în care parcă îți vine și ție să urli cum urlă Fiul cel Mic al Împăratului ca din gură de șarpe, din nimic.

Dar hai să tăiem elefantul ăla gigant (și ipotetic!) în multe bucățele care cel puțin par mai ușor digerabile.

Și să o luăm, pe pachețele, pe părticele, pe prăjiturele. 🙂

Partea de corp. Aveți grijă de corpul vostru. Acesta fizic care ne este căsuță pentru următoarele zeci de ani. Aveți grijă de tenul vostru (cu demachiant, apă florală, cremă pentru conturul ochilor și o cremă bogat hidratantă). Aveți grijă de dinții voștri, pentru că nu știm când vom putea ajunge la stomatolog – cu oil pulling, cu ață dentară, cu duș bucal, cu periuță electrică, cu apă de gură. Aveți grijă de spatele, de oasele și încheieturile voastre. Cu mișcare ORICÂT de puțină, dar zilnică, cu apă suficient de multă și poate cu un ulei magneziu, dacă este cazul. Aveți grijă de hrana voastră. Dacă poate fi mai puțină și mai vie, este minunat. Aveți grijă de somnul vostru, să fie odihnitor și regenerator.

Dacă ne este bine căsuța, sufletul o va urma. (Și invers.) Și îl putem ajuta îmbrăcându-ne frumos și colorat, să ne ridicăm pozitivismul. Putem asculta o pasăre. Am auzit deunăzi, cu nespusă bucurie, din casă, mierle. Putem să ne îmbăiem în soare, 5 minute, cu ochii închiși, cu sau sau fără ceai sau turmeric latte în mână. Putem medita. Ghidat sau liber. Și ESTE ÎN REGULĂ dacă gândurile vin puhoi peste noi. Le putem primi cu „Ce interesant!”. Putem asculta muzică bună, cu orele și dansa cu clipele. Dansul este o formă excelentă de scuturare a energiei stătute din noi.

IMG_0549

Țineți bine și aproape apoi de prietenii de lângă voi. De oamenii aceia care au oricând o vorbă bună, care văd tot timpul luminița, care atunci când vă îmbrățișează parcă vă încarcă pe de-a-ntregul. Acum nu vă pot îmbrățișa, dar vă pot mângâia. Verbal. Pe Zoom. 🙂 Aveți grijă și de suflețelul pruncilor urlători de la primul capitol, căci pe cât de verzi par și perfect adaptabili, au și ei, minunații, pietricelele lor de frică. În același timp, însă, dacă aveți nevoie de spațiul vostru personal, ba chiar intim, cereți-l ferm și blând.

În perioada asta în care pare că nimic nu ne mai stă în control sau putere, găsiți-vă utilitatea, Femei Dragi. În lucruri mărunte. Fie că gătiți ceva foarte sănătos și delicios pentru cei dragi, fie că duceți unui vecin în vârstă o comandă de medicamente sau alimente, fie că plantați o mână de semințe și așteptați rodul muncii voastru, fie că vă înregistrați pe YouTube în timp ce performați un mic concert de boluri tibetane și îl oferiți tuturor, e vreme de pus la cuptor gesturi frumoase, valoroase, care ne țin micile comunități unite.

IMG_0477Și apoi, peste toate acestea, vedeți cum este pentru voi să stați cu tot ce iese negativ. Cum e să stau o vreme cu frustrea și ce e în spatele ei, cum e să stau cu furia asta care clocotește și ce o definește, cum e să stau cu frica asta care îmi blochează rinichii, ce culoare are grija asta care îmi frânge degetele?

Cu iubire pentru noi însene și pentru tot ce ne înconjoară și cu pași miiici mici, le vom trece pe toate!

 

Hai cu linia de plutire

Eu tot întreb copii în perioada asta cum se descurcă în vremea pandemiei. Mi se pare că îți dau răspunsuri nepervertite, creative, ancorate în inimioara lor. Ca deobicei, de altfel.

L-am întrebat pe A. azi cum se simte ascuns în casă și mi-a spus că he „tries to make the best of it”!

Și eu la fel, A. Nu îmi iese zilnic, dar I’m doing my best, aproape vorba ta. 🙂

O modalitate foarte dragă mie prin care fac față perioadei ăsteia cu multe frici este să ascult meditații. De aici.

Și de multe ori, când accesez ceva ce mă ajută, mă gândesc repede la cei dragi și cum aș putea împărtăși cu ei. Într-o seară, înainte de culcare, am ascultat ceva liniștitor și m-am gândit îndată la puștii mei de la grădiniță. Și cu tot somnul din gene, m-am ridicat și am scris repede o meditație pentru ei.

IMG_1298

O las aici și le-o puteți citi voi copiiilor (și adulților-copii de lângă ei), seara înainte de culcare, ca să existe cât mai multe globuri mari, strălucitoare, pline de iubire necondiționată, care să ne îmbrace unul câte unul, casă cu casă! ❤

IMG_1152

Intro:

Frecați bineee palmele și puneți-le pe spate, pe rinichi.

Închideți ochii…

Inspirați profuuund.
Umpleți burtica cu aer ca și cum ar fi un balon gigant.
Expirati profund, cu zgomot.

Încă de 2 ori!

IMG_1209

Imaginați-vă că 7 îngerași vin și vă relaxează pleoapeeele, vă curăță nasul și aveți cel mai curat și sănătos nas din lume. Vă relaxează gâtul și îl fac moooale și pufos, dar și cel mai puternic și sănătos de pe toata planeta.
Și apoi vă îmbracă întreaga fățucă în culoarea ALBASTRU.

Dupăăă trec îngerașii la umeri și îi fac moi și pufoși și re la xaaaa ți. Și îi îmbracă în culoarea GALBEN.

Și apoooi, îngerașii coboară spre plămânii voștri, care arată ca 2 rădăcini puternice, solide, vi gu roooase și îi îmbracă în culoarea verde crud, proaspăt, extreeem de frumos mirositor!

Coboară coboară coboară îngerașii și înmoaie burtica ca pe o plastilină și o îmbracă într-o lumină ultra protectoare. ROȘIE.

Și ultima dată… toți, dar toți Îngerașii ajung la picioare, le dau târcoale, ocolesc, se împotmolesc (puțin), DAR reușesc să le îmbrace într-o lumină puternică, radiantă, PORTOCALIE.

La sfârșit, de la atâtea culori minunate, strălucim și suntem cuprinși într-un glob MARE ALB OCROTITOR de iubire necondiționată. Ne simțim ca pe un nor!

3d215532-a86d-4357-a633-7e7c0631be09

Cu iubire MULTĂ MULTĂ MULTĂ,

Maria

 

Cum ne păstrăm întregi în autoizolare

Poate fi foarte apăsătoare perioada asta de autoizolare, de îndepărtare de cei dragi, de apropiere uneori acaparant de intimă de cei iubiți, de lipsă de libertate (supremă), așa cum eram obișnuiți.

Și au trecut doar 6 zile de când facem asta.

Și mai avem cel puțin 35 de zile de testare. Noi, familiile noastre, orașul care ne e casă de 10, 20, 40 de ani, întreaga țară și Dragul Nostru Pământ.

E relativ ușor să virăm spre iritație, atacuri de panică, depresie și alți monștri de diferite culori, așa cum mă învăța Ștefan Frumosul azi.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Vă zic din start și sincer că mă simt copleșită de tot ce se întâmplă cu noi zilele astea și vă spun ce facem noi, o familie cu doi băieți și un pisic, să ne păstrăm pe linia de plutire.

  • În primul rând, colaborăm și suntem înțelegători și ne străduim să păstrăm într-o mare proporție toate recomandările autorităților, altfel o să umplem țara exponențial. Asta ne face să ne simțim utili.
  • Aerisim casa de la prima oră.
  • Rugăm pe toată lumea să se schimbe în haine de stradă, ca să ne ridicăm moralul.
  • Rugăm pe toată lumea să își facă paturile și să ordoneze cel puțin camera proprie.
  • Aprind eu bețișoare parfumate 100% naturale (Maroma și Ayurvedic sunt foarte bune).
  • Ascultăm muzică mare parte din zi (http://www.popjazzradio.com/, https://thirdrockradio.net/, https://www.jazz24.org/ sau la pick up).
  • Ne străduim să nu uităm să ne îmbrățișăm la fel de mult ca înainte, deși pare că uneori noi adulții uităm să și respirăm.
  • Gătim împreună (în special cei mai mari băieți ai casei, că ei sunt mega bucătari) și ne prefacem că suntem la restaurant, așa ca în seara asta.
  • Mâncăm cât mai multe crudități, că și așa am sărit în gluten nepermis de mult zilele astea.
  • Punem copiii la treabă fără milă, mult mai mult decât înainte, pentru că energia acumulată de la atâta făină, fie ea și integrală, are nevoie să fie consumată într-un fel.
  • Limităm ecranele cât putem de mult. Copiii care stau prea mult în telefoane, tablete și televizoare sunt ca niște mici zombie. Iar adulții ca niște mari zombie. (Sic!) În același timp, când picăm noi părinții, alegem un film de care ne bucurăm cu toții, fără să ne simțim vinovați.
  • Citim citim citim: ei pentru ei, unul pentru altul, noi pentru noi (dacă ne lasă) noi pentru ei (asta ne cer).
  • Păstrăm programul de culcare la ora 21.00, hai 21.15, pentru că asta ne mai lipsește să avem și copii obosiți și irascibili în această autoizolare aproape completă.
  • I-am scos la aer și la soare zilnic, în spații cu cât mai puțini oameni spre deloc și am păstrat distanța.
  • Închidem ochii la toate activitățile fizice indoor inventate de ei, deși uneori se aude ca și cum ar mai construi/demola un etaj (lucrează cu gantere, își inventează circuite de work out, au „montat” un coș de… tenis, joacă golf cu mingi de burete.
  • Îi masez, pe bucăți de corp, așa cum apuc.
  • Fac/facem respirații profunde și eu una meditez, fie și un minut.

Totul va fi bine 🌈

Totul va fi bine 🌈

Totul va fi bine 🌈

Cu iubire, Maria

Serile noastre

(Nu am mai scris despre jocuri, pentru că am plecat să joc eu un joc nou, dar revin.)

– Cine e Arlene?

– Mama lui Trevor, ai uitat?

– Corect corect. Și ce face Reuben? Îi dă sau nu inelul de logodnă?

– Pare că se răzgândește. Spunea că nu a găsit momentul potrivit și că amână, chiar vrea să îl returneze, uite. Gata, Ștefan. Am citit două capitole. Matei doarme. Mâine e zi de școală, am nevoie să sting lumina, să dormi și să te știu odihnit.

Sting. Mă pun pe marginea patului lângă el și îl îmbrățișez, îl cuprind aproape tot, o mână de om câtă e, un sac de 25 de kilograme de bulbi de lalele multicolore.

Prin întuneric:

– Dar, mama?

– Da, Ștefan.

– Tata ți-a dat ție un inel de logodnă?

– Mi-a dat, da.

– Și tu ce ai făcut când ți l-a dat?

– Mi-au dat lacrimile și am spus „DA, Iubitul Meu”.

– Acum ai lacrimi? Și îmi bagă mâna sub ochiul drept să îmi verifice obrajii.

– Acum nu am lacrimi, Ștefan.

… … …

– Dar, mama?

– Da, Ștefan.

– Cum te-a cerut? Unde?

Îi spun povestea. Și îl rog din nou, după, să închidă ochișorii și gurița turuitoare și să se scufunde în somn.

Na, că acceptă de data asta, ghiftuit pe semne, pe moment, de povești.

Ei trei

Nu am chef în toate serile să citesc, să povestesc, să răspund zecilor de întrebări ale Iedului (căci aista le pune pe cele mai multe). Vreau timpul meu pentru mine și pentru soțul meu. Sau vreau timp pentru mine. După care îmi dau o palmă imaginară și îmi fac un calcul. Copil mare în casă o să mai am 8-9-10 ani. ȘI GATA! Copil mic în casă o să mai am 10-11-12 ani ȘI GATA.

Și la cum a trecut timpul până acum, într-o închidere de ochi, păi aș face bine să umplu un sac de bulbi de lalele multicolore (măcar de 25 de kilograme) de amintiri.

Cu iubire,

Maria

Nu emasculați bărbații

Lia Bolte este femeia care mi-a scuturat bine viața o dată cu tabăra de feminitate din Thailanda. De atunci eu nu am mai fost niciodată la fel.

De la Lia mi-a rămas BINE întipărit în minte că poți lucra un deceniu cu mintea. Nu vei dobândi nicicum pacea și vindecarea pe care o dobândești atunci când lucrezi cu corpul.

Este MINUNATĂ terapia psihologică, nu mă înțelegeți greșit. Am fost ani la rândul într-un grup, alături de alte 3 femei splendide. Și m-a ajutat fantastic să am un trib mic. Dar nu am ajuns nici măcar la o fărâmă din extazul, bucuria supremă de viață, curățarea și reechilibrarea pe care le-am obținut prin 10 zile de lucru cu rănile înfipte bine în corpul meu. Unde lucrul cu corpul poate însemna dans (ecstatic, contemporan, nu contează), TRE, respirație pe chackre sau alte meditații active, body de-armouring, gibberish, shaking, masajul sânilor, lucrul cu oul (de tachyon) etc.
Nu, nu se face orgie feminină în taberele Liei, fiți fără grijă. Sau keep on fantasizing, de la caz la caz. 🙂

Și atunci, dacă ridică sus-sus pe piedestal lucrul cu corpul, cum de îl aduce pe bărbatul acesta DOAR să ne vorbească, m-am întrebat alalteieri. Dar am avut încredere în frumusețea astea de femeie, pe care o tot urmez prin țară și pe alte continente.

Și bine am făcut, pentru că am plecat de acolo cu multe revelații (AHA-uri) și cu o reașezare blââândă a ceea ce știam deja.

Anahata este împământat. Ăsta a fostul primul gând când l-am văzut. Pământesc. Umil, dar foarte puternic, vertical. EMPATIC. PERFECT PREZENT. Culmea, fără palo santo în mâna stângă și salvie în mâna dreaptă, în timp ce o tresă galbenă îi ține locului o pană albastră.

A vorbit 3 ore și părea că am fi putut vorbi cu toții (noi 100 de femei și el un singur bărbat) până dimineața, fără nicio poticnire.

Am reținut suficient de multe lucruri, fără să-mi notez. Și în ordinea ieșirii lor din minte, iată, le și scriu. Să le păstrez.

Swami Anahata

Bărbații sunt vânători, spunea el. Nu ne referim aici la căprioare, mistreți și urși bruni. Ne referim la vânătoare de proiecte, pe care le duc de la un capăt la altul.
Femeile sunt gatherers (las așa, pentru că poate cuprinde mai multe înțelesuri). Ele pun la un loc alte femei, comunități, mai multe obiecte etc.

M-a amuzat nespus (m-am simțitit vizată) următorul exemplu. Un bărbat înfometat va merge la frigider. Tunnel vision! Mirosul, auzul, simțul tactil sunt anulate. Am de vânat o sarma din frigider, o iau, o încălzesc, o mănânc. Task completed!

Femeia, o, femeia! E o poIezie. 🙂 Ea merge către frigider, dar îl vede murdar. Și dacă îl vede murdar, lasă toate sarmalele pământului deoparte. Scoate tot din sertare. Și începe curățenia. Dacă, în timpul ăsta, încep să plângă unul, doi, trei copiii, apoi lasă și sarmalele și brânza telemea și ceapa verde și pleacă să aline copiii. Și la un moment dat, te prinzi că 100 de elefanți se legănau pe o pânză de păianjen.

Ăsta ar fi un prim sistem major de operare a creierului masculin.

Ne-a rugat să nu întrerupem bărbații când sunt setați pe modul vânătoare, pentru că vom obține același rezultat ca atunci când copiii mici sunt în creierul reptilian și au un tantrum. Zero. Femeile feministe, bear with me. I bear with you. Și așa integrăm toți oamenii în această frumoasă planetă, ale cărei păduri se duc pe apa sâmbetei. Și a fabricilor de mobilă.

Și atunci, ce fac, dom’le dacă bărbatul ăsta al meu o ține din vânătoare în vânătoare în vânătoare. Din proiectul mailul în proiectul telefonul în proiectul FIFA în proiectul golful?

Cu răbdare și iubire trecem marea. Și un ocean.

Anahata ne-a rugat așa:

1. Să cerem un timp de discuție.
E, hai! Ce prostie mai e și asta, o să spuneți. Să cer eu audiență la propriu-mi soț să îi spun ceva!
Dap! Dacă ai ceva important de spus, fă asta și o să vezi diferența de reacție. Am întâlnit tipul ăsta de sfat și la Harville Hendrix & Helen LaKelly Hunt și mi s-a părut super pertinent din mai multe motive, printre care:

  • Suntem super bombardați de stimuli (zilnic mai mult de 60.000) și atenția noastră complet dedicată este din ce în ce mai șubrezită. Și dacă tu vii peste o zi de muncă, en passant, cu întrebarea „Mai facem un copil?” s-ar putea să ai aceeași soartă cu reclama aia Coca Cola din Piața Romană.

Și atunci ce fac?
Spui așa: Vreau să împărtășesc cu tine ceva important pentru mine. Durează 20 de minute (do no lie). Când am putea vorbi?
Atât de simplu. Iar creierul masculin, obișnuit cu ordine și predictibilitate, va reacționa cu totul diferit.

2. Apoi să vorbim la persoana întâi. Și să le subliniem cu iubire ce problemă ne-ar rezolva dacă…
În loc de „Iar iar iar nu ai dus gunoiul. Incredibil! De câte ori o fi, frate, nevoie să îți repet?!?!” să spui „M-ar ajuta foarte tare să duci tu gunoiul de 3 ori pe săptămână. În felul ăsta aș avea parte de 15 minute în plus de relaxare.”
Observați o mică mare diferență? 🙂 Pare de bază, așa. Dar nu-i chiar.
Și în plus ăsta e adevărul gol goluț. Ție nu îți vine să îl strângi de gât pentru că nu duce afurisitul ăla de gunoi, ci pentru că e nevoie să îl duci tu. Și dacă îl duci tu, ce pierzi? Mergi la miez și vorbește sincer despre el. Se spune că din 5 DE CE-uri sari departe de broken cookie și mergi la adevărul adevărat.

3. Apoi ne-a rugat să avem răbdare!

Bărbatul este procreator (creator) provider (furnizor) protector (protector).

Asta ar fi cealaltă diferență majoră de operare a sistemului său.

Își asumă toate aceste 3 roluri și iubește să le pună în fapt DACĂ noi îi creăm spațiul ȘI NU ÎL EMASCULĂM. Revin. 🙂

Și ca să își poată îndeplini toate aceste roluri, el are nevoie de calcule și răspunsuri.

Tu poți să întrebi: Mergem în vacanță în Ibiza? Și să aștepți, BUM, da sau nu, mother fucker?

Well, el are nevoie de cel puțin 18 secunde să facă un mic Excel: O să fie vremea bună în Ibiza, da sau nu, cât ar costa toată vacanța, pot să fac rost de banii ăștia până pe 27 martie și tot așa. Așa încât să avem nițică răbdare! 🙂

4. Apoi ne-a mai spus să nu ne fie NICIODATĂ frică să le arătăm cât de fericite ne fac.
Bărbații IUBESC să rezolve probleme (În primul rând pe ale noastre, da, UNA CÂTE UNA, atunci când nu sunt 1.000!), să fie EROI și să fie foarte apreciați pentru toate astea.

5. O femeie are nevoie de 24 de ore de pregătire înainte să facă dragoste.

De ce are nevoie?!?
De vorbe dulci, de dormit gol, goală lângă dânsa, de o mângâiere, de o floare mică, o floricică, de un bilet mic, de un bilețel. Dacă nu mă credeți, încercați să faceți sex (bărbat sau femeie) cu cineva cu care ați făcut armată-mămică în ultimele 24 de ore, față de care ați arătat nemulțumire constantă, răceală susținută și tot așa. Spor cu libidoul pe scări!

6. Și 20 de minute de stimulare delicată înainte de penetrare. Da da. Minim. E gata să te primească, de-adevăratelea, atunci când clitorisul este în erecție. Ambele sunt cuvinte în dicționar. De-adevăratelea zic.

7. Ne roagă să nu lăsăm dragostea pentru seară, când suntem epuizați, ci pentru dimineață, când suntem proaspeți. I-am spus că atunci copiii sunt treziți. Mi-a zâmbit. El nu are copii. Îl doare la bașcheți.

8. Ne roagă să medităm! Zilnic. Altfel nu avem nicio șansă să ne păstrăm realmente creierul sănătos cu toți ăia 60.000 de stimuli de mai sus.

Unde meditație nu-i deloc musai să fie easy pose și ochi închiși. Poate însemna un pat extrem de frumos făcut dimineața, un dans complet prezent, like no one’s watching, o plimbare în picioarele goale (nu iarna), un înot, un golf, un surf, o chitară, un aranjament floral.

Și hai să lăsăm dracului telefonul ăla în vestiar două ore cât stăm la Yoga și să nu mai fugim de noi. 

E foarte la îndemână să fii cel mai ocupat, cel mai important, cel mai! Vai, vai, vai, ce simplă e treaba asta cu disimularea, disocierea și fuga constantă de propria persoană. Dar e nevoie de mult curaj ca să arăți vulnerabilitate și să ieși muuult din zona de confort.

9. Ne-a mai învătaț cum să nu emasculăm bărbații. Cu asta a început, de fapt.

Și știm cu toatele cum s-o facem, pentru că am făcut-o de niște foarte multe ori, nu?

Îmi aduc aminte că la Synevo, la coadă, erau o fată și un băiat. 25ish poate. El îi ținea poșeta și ea, în timpul ăsta, a zis TAAARE (am auzit TOȚI) că a făcut treaba mare acum patru zile. Că e mai constipat de fel. Da da. Asistentei. Apoi l-a întrebat de ce nu o mai iubește.

DUamne! Păi dacă i-ai demontat testiculele și penisul și you put it on și umbli cu ele ca și cu sabia lui Luke Skywalker, la ce te aștepți?

Nu e nevoie de chestii din astea radicale. Dar îi castrăm cu toatele, periodic. Hai să recunoaștem: îi întrerupem, știm noi mai bine, avem toate răspunsurile, suntem mai și apoi mai (completați voi), suntem în permanență nemulțumite, le dăm la foc automat sarcini, fară să așteptăm să termine fiecare „vânătoare” în parte, apoi suntem din nou nemulțumite. Și tot așa.

Și lucrurile funcționează în ambele sensuri, în mod valabil pentru ambele sexe.

DAR, cu cât mai mult împuternicești o persoană (empower), cu cât mai mult îi sufli în pânze, cu atât mai tare va crește și te va trage după sine. Bărbat sau femeie. 

Când stai cu fierăstrăul sub creangă, cred că știți ce se întâmplă.

„Și dacă urmărești să schimbi un bărbat, fii sigură că n-o să îți placă nici varianta lui castrată.”, ne-a mai spus Dragul de Anahata.

Apoi mi-a plăcut NESPUS că în secținea de Q&A răspundea aproape invariabil cu: „Nu știu exact tot contextul, poate ai putea să… ȘI să faceți dragoste tantrică cel puțin o dată pe săptămână.” „Nu știu exact dacă este și cazul tău, dar, uite, ați putea să… și ȘI să faceți dragoste tantrică cel puțin o dată pe săptămână.” „Ai putea să îi ceri iertare din toată ființa ta ȘI să faceți dragoste tantrică cel puțin o dată pe săptămână.” Și toate astea pe tonul cel mai firesc din lume. Că-i firesc, pe bune!

O să râdeți, o să vă prăpădiți, o să vă tăvăliți HI HI HI HA HA HA. O să ziceți „Ia uite-i și pe ăștia cu dragostea lor tantrică când (intended) Viorica e în turul doi și în sectorul trei spală ăștia bani la greu cu încă o tură de borduri.”

Pentru Viorica, ieșiți din casă pe 24, nu mai căutați scuze. Cu bordurile e puțin mai complicat, dar nici imposibil.
Așa încât treaba asta cu țara arde și eu fac sex tantric nu ține. Și puteți testa. Încercați să faceți dragoste din aia sublimă, DELICIOASĂ, tihnită, complet prezentă, complet conectată o dată pe săptămână (ca să nu rupem ritmu’ total așa) o lună și o să vedeți diferența. În voi, în el, în ea.

Și nu uitați că practica face orice din ce în ce mai bun! 🙂 Folosești o cremă nouă, pentru glow? Nu, fac sex tantric. Vă și văd răspunzând! 😄

Ce înseamnă sex tantric? Păăăi înseamnă în primul rând un preludiu lung. Da da, ăla despre care pomenea mai sus Anahata și despre care spune frumos Ma Amanda Sarita.

Poți pune muzică (există albume întregi de tantra), bețișoare naturale parfumate, poți folosi uleiuri organice pentru masajul lui sau al tău. The sky (nu chiar) is the limit.

Și apoi înseamnă să FII acolo, frate. Cu toată ființa ta și cu toată bucuria din lume. Nu cu gândul la câte bidoare de apă ai de cumpărat, nu cu echer să măsori unghiul de penetrare, nu cu timer să vezi dacă au trecut alea 20 de minute și clitorisul este sau nu este în erecție. Nu cu ego cât casa: las că îi arăt eu lui/ei. JUST BE!

Dacă nu e acolo un iubit fizic, tot nu există nicio scuză. Aveți grijă de voi, Minunatelor, și de căsuța voastră (a se citi corp) ca și cum s-a întâmplat deja. Și vin surprizele una câte una. (Azi Ștefan a primit o medalie la fotbal. Se dă una per ședință. Mai primise una în septembrie. „Mama, azi am fost cel mai bun!” „U-huuu!” „Știi de ce?” „De ce?” „Pentru că m-am super distrat!” Despre asta este vorba!☺️)

Cu lucrul ăsta cu corpul și cu sexul gustos (săptămânal, dacă nu se poate zilnic) o să vedeți să vedeți o diferență la 180 de grade. O să fiți alți oameni. Femei sau bărbați, nu contează. 🙂

Da, da, da. Știu. Există bărbați (și femei) reprobabili, de care vrem să ne delimităm, de care ne e teamă, care ne blochează, care ne scot din minți, care ne frustrează, dar NU toți sunt așa. Hai să punem pe pauză generalizările! Și judecățile și veșnicele plângeri, for that matter.

Bărbații noștri sunt muzică! Pură. Joacă. Plină.

Și e esențial să îi insuflăm așa.

 

Lioara Iubită ne-a trimis deja resursele după cursul de ieri. Poftă bună! 🙂

Resursele recomandate de el
Pe partea de feminitate vă invit să mai citiți din articolele de feminitate și sexualitate de pe site-ul Femeia Trezită – www.femeiatrezita.com
Pe canalul de YOUTUBE am mai multe video-uri despre arhetipuri feminine, practica oului de jad, relații.

 

Cu iubire,

Maria

Vreau Premiul Nobel pentru Pace

După ce am povestit despre diferențe sociale între femei și bărbați, despre rasism și discriminare locală și worldwide, despre dictatori și despre recunoștință (nu chiar în ordinea asta), mi-a spus:

– Știi care-i goalul meu în viață?

– Țelul tău?

– Da.

– Te rog, care?

_MG_9867

– Să stop bullying all over the world și să iau Premiul Nobel pentru Pace. Și am început deja treaba încet încet. Și am inventat și un quote.

– Un citat?

– Un citat, da. Știi care e?

– Te rog.

– „When they go low you go high!”


E al tatălui lui, dar se super acceptă.


Ești un balsam pentru inimă, mă copile! O bucurie. Îți ador fiecare celulă și fiecare neuron!

#adorați-aș_fiecare_celulă #ma_boy #Matei_Descălecătorul_de_Pace

Când eu sunt bine

– Te iubesc, mama! Te iubesc, tata! Te iubesc, Ștefan! Te iubesc, Max! Te iubesc, Tom!

– Te iubesc, Matei! Te iubesc, Ștefan! Te iubesc, iubitu’! Te iubesc, Max! Te iubesc, Tom!

Și încă de la doi.

Așa se termină unele seri, cu lumina stinsă. Din păcate nu toate. Și nu întâmplător doar unele.

Sunt serile alea final de zi în care eu am avut grijă să îmi umplu paharul. La plimbări, la dans la Iubirea de Erna acasă, la workshop de abundență și sexualitate la Regina de Andreea. Treaba mea.

_MG_2986

Treaba mea e starea din casă. Vreau să îmi fac din asta o responsabilitate-bolovan sau dimpotrivă aripi colorate, eu aleg. But I must admit: o femeie dă tonul mood-ului unei familii (cu copiii).

Pentru că noi suntem carusel de emoții, pentru că noi aprindem focul (ăla bun, safe, ocrotitor, încălzitor, fără paie), pentru că ancestral vorbind ținem cuibul, pentru că suntem așa de fantastic concepute cu pântec încât să dăm viață. Și aici nu mă refer la prunci. (Musai.) Mă refer la spații, la relații, la idei, la dans, la loc pentru frici și expunere. Și brațe pentru acceptare și iubire necondiționată. Mă refer la creativitate, la vulnerabilitate, la trecere, la continuitate proaspătă. La iubire. Necondiționată.

Suntem absolut senzaționale, frumoaselor!

IMG_7022-2

Când ne dăm voie să fim feminine, când ne dăm voie să ne conectăm cu corpul, când ne jucăm din toată inima ca și cum am fi singure în cameră, când râdem cu lacrimi cu alea 3-4 prietene fără să ne pese o secundă de rețele, când scuturăm în sfârșit energia stătută în fese, când dansăm 2 ore fără întrerupere cu ochii închiși, deși nu am fi zis că o să dansăm vreodată în viața asta, când ne luăm la revedere ca și cum nu ne-am mai vedea, când ne îmbrățisăm cu toată prezența de care suntem capabile, când purtăm mătăsuri albastre, înfoiate, fără gând la sloată, când mergem desculțe prin iarbă, deși nici bine nu s-a încălzit, când ne punem bindi și suntem fetițe și adolescente și femei libere-dar-centrate și intuitive și vrăjitoare și tămăduitoare.

ADOR a d o r A-D-O-R zilele când îmi umplu paharul. Eu singură, cu mânuțele mele. Când intru crispată, obosită, vlăguită, îngrijorată, lipsită de încredere, deprivată de forță într-o sală. Și apoi, ghidată, susținută energetic, mă ridic, mă scutur, mă deschid, mă aliniez, zâmbesc, plutesc, vibrez.

E MAGIE. Și o creăm noi. Noi singuri singurei (bărbați sau femei) cu corpul nostru. Fără niciun adjuvant.

Și apoi, fără ego – doar cu inimă vin și mă împrăștii acasă, dau din paharul meu, care între timp a crescut însutit și înmiit (așa era, da?), răspândesc licurici din baghetă și din degete și prind în palmă doi blonzi la baba-oarba-umblă-n-sat din spatele unei măști cu pisici. Pentru al treilea (șaten) nu îmi pun mască. Poate doar o pană de păun.

Pisici frumoase, femei superbe, aveți grijă de paharul vostru, de conectarea la inimă și la sursa voastră de bine!

Bărbați absolut senzaționali, fiți atenți la Femeile-Regine de lângă voi și trimiteți-le să își umplă paharul când vedeți că începe să scadă. O să se întoarcă acasă cu licurici în vârful degetelor și iubire în păr.

Oamenii care (se) văd sunt frumoși până la lacrimi.

Cu ditamai iubirea de sâmbătă,

Maria cu Bindi Albastru

Ziua în care mama s-a dat pe tobogan

Sâmbăta mama a împlinit 62 de ani.

La 60 de ani nu mai țin minte ce am făcut. (Știu sigur că i-am luat tort. Bun. Prins și ăla sub o tufă de fructe care s-a scuturat.)

IMG_3143

Dar anul ăsta am vrut să ne jucăm. Și am dus-o la Therme.

Și nici n-am mai întrebat-o. Am luat-o direct de mână și-am fugit pe scări în sus la tobogane.

Ea era copilul și eu eram adultul. Și mama mea fricoasă și panicoasă și cu nu în brațe și-a luat zâmbetetul și da-ul de o mână și pe mine de alta.

Și ne-am dat pe 3-4 tobogane. Și culcate și șezând. Și în colace de câte două și separat. Și eu înainte (că știu locul), dar și ea. Și țipând, dar și strângând din dinți. Și cu slipii împinși de apă și cu ei frumos aranjați.

Și după fiecare traseu eu îi mai propuneam unul și ea zâmbea larg și accepta.

Am dus-o și în piscină, ca să nu o sfârșesc de tot. Și în saune și la masaj.

Și a fost atât de simplu să o conving să iasă fără palton în piscina de afară. Parcă aș fi avut în grijă o fetiță de 5 ani, fugită de acasă.

La sfârșit m-a strâns în brațe și mi-a spus că mă iubește.

Am ținut-o strâns 73 de secunde: „Ba eu!”

M-am întrebat tot drumul înapoi: Dacă mama s-ar fi dat chiund pe tobogane cu apă la 5 ani (hai la 10, hai la 15, hai la 36!) oare unde ar fi ajuns?

IMG_7792

După care m-am oprit.

I-am luat tort cu făină integrală și zahăr de cocos și i-am cântat la mulți ani.

Și mi-am pus și eu dorința mea: să o mai pot căra țipând de bucurie pe tobogane cu apă încă 19 ani.