Lupul cel Rău devine Bun

Ștefan, 9 ani, are tot timpul niște teme restante.

L-am rugat ca azi, de ziua națională a României, să încerce să ajungă la zi.

A început cu româna.

Sunt cam îndrăgostită de băiatul ăsta ❤ ❤ ❤

Lupul Rău Devine Bun

           Odată ca niciodată erau doi lupi într-o haită, lupul fricii, al lăcomiei și al urii și lupul păcii, al iubirii și al bunătății.

          Lupul păcii, al iubirii și al bunătății era empatic și în niciun caz egoist. Lupul fricii, al lăcomiei și al urii era egoist și lacom. Credea că lumea așa trebuie să fie. Iar  lupul păcii, al iubirii și al bunătății credea că este mai bine să fii bun.

         Așa că lupul bun îi spunea de ce este bine să fii bun și lupul rău îi spunea de ce să fie rău.

  • Uite, eu cred că este mai bine…
  • Nu-mi pasă!
  • Dar nici măcar nu m-ai lăsat să termin.
  • Este ceva despre mine?
  • Nu.
  • Atunci nu-mi pasă!
  • Te rog! Lasă-mă să termin!
  • BINE, FIE, HAI ODATĂ!!!!!
  • OK… deci eu cre…
  • Arăt bine astăzi?
  • Da… Dar ai zis că mă asculți.
  • A! Am uitat!
  • OK… Deci eu cred că este mai bine să fii bun, harnic și empatic, pentru că lupii o să fie buni și empatici înapoi cu tine și o să-ți ofere respect.
  • Dar de ce m-aș obosi eu să fac așa ceva?
  • Pentru că… nu cred că știi asta, dar atunci când faci ceva bun îți dă un fel de energie bună, ca să faci și alte lucruri bune și după aceea nu te mai oprești niciodată din a fi bun.
  • OK… Îmi place.
  • Acum tu îmi zici.
  • Nu-ți mai zic pentru că n-are rost.
  • Ce mă bucur!
  • O să încerc.

Și de atunci a devenit și lupul fricii, al lăcomiei și al urii un lup bun.

Sfârșit

Dovezi de MAGIE

@iamcrinaandrei m-a provocat să răspândesc dovezi de magie și iat-o pe a mea:

Era decembrie 2001. Și eu mă plimbam cu V. de braț pe strada Avrig. Căutam o coroniță de brad. Zăpada ne scârțâia sub picioare. Și el mi-a spus așa: O să îl aduc și Marian, pe cel mai bun prieten al meu, la Revelion.

– Hmn… Eu o să am treabă cu băiatul ăsta! mi-am zis în cap și am pus deoparte informația asta încă vreo 6 luni.

V. chiar l-a adus pe Marian la Revelion. Și Marian chiar a cântat de 3 ori I love you baby (uite că nu l-am întrebat niciodată dacă de la Gloria sau de la Frank…) și și-a promis că dacă întorc capul de 3 ori, a lui sunt! În lanul cu orz! (Get it?)
Și ce să vezi? Eu chiar l-am întors. Și a lui am fost!

Și Doamne Dumnezeule, ce călătorie a mai fost și asta și ce pajiște imensă ni s-a așezat sub picioare.
Da, da, cu dealuri cu noroi pe alocuri, cu draci de mare, cu buruieni uneori, cu un vârful Omu în 2004. But baby, n-a existat zi în care să nu grădinărim împreună, conștient!
Să nu vrem să vedem, să auzim, să ne creștem.
Împreună am învățat să dansăm, împreună am învățat să ne certăm, împreună am învățat să schimbăm roluri, încontinuu ne-am întins o mână și apoi alta și apoi alta.

Cu Bărbatul ăsta eu am devenit Regină, Zeiță, Creatoare, Abundență, Făcătoare. De la Bărbatul ăsta eu am primit un milion de DA și nici măcar trei-patru nu.

Bărbatului ăstuia eu îi mângăi coama și-i suflu în aripi și în fund.

Și împreună fabricăm MAGIE în fiecare zi. Împreună luăm cele mai mari copilărești decizii on and on and on.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

-Let’s jump!
– Cât de sus, Iubitu’?
– Foarte sus, Frumoasa!
– Hai cu aripi între omoplați, Frumusețe!
– Hai nitrogen la glezne, Drăguța!

Pe 11 februarie se împlinesc 20 de ani de când suntem împreună.
Mai mult de când suntem împreună decât separat.

Și, VAI, se simte atât de cald în piept, atât de aerat în stomac, atât de ACASĂ în tot corpul, de la degetele de la picioare până deasupra creștetului capului.

Te iubesc, Iubitul Meu! Să MANIFESTĂM împreună încă 59 de ani <3<3<3

@iamcrinaandrei și @mybarefootjourney #dovezidemagie ❤ ❤ ❤

Dragă Universule,

Eu scriu foarte frumos și foarte corect în limba română, apoi în engleză și apoi în franceză.
Compun newslettere luminoase, postări de Facebook prietenoase. Postări de LinkedIn variate, articole nenumărate, comunicate de presă, postări de blog etc. etc. etc.

Dragă Universule, eu scriu cărți. Pentru adulți și pentru copii. Și pun voci, tot pentru cărți, auzi, că-s atrăgătoare, cuceritoare. Ce bine! ❤

Dragă Universule, eu organizez tabere. Pentru femei. Pentru bărbați. Pentru oameni care vor căi noi. Verzi. Crocante.

Amin! S-a împlinit! S-a împlinit!

Cu iubire infinită, Maria

Ce nu negociez

Era august și eu eram în Bulgaria.
Minunata de Crina a lansat o provocare. O provocare de abundență și prosperitate, timp de 8 zile.
Și cum foarte multe lucruri bune vin către mine pentru că am ușa și ferestrele deschise și pentru că sunt optimistă și pentru că văd în primul și în primul rând partea plină a paharului, așa am văzut și mesajele ei, pe care altfel aș fi putut să le trec cu vederea.

Și m-am înscris în acel „prosperity challenge” gratuit și chiar mi-am făcut temele zi de zi. Și pe măsură ce răspundeam întrebărilor, mai descopeream câte o credință limitativă legată de bani. Am realizat, printre altele, că nu-mi dau voie. Da, da, știu că sunt femei și bărbați care nu își dau voie nimic. Mulțumesc frumos! Eu mă compar cu mine în evoluție. Și am primit un clopoțel deasupra capului: da, îți dai voie la masaj, da, îți dai voie în tabere, da, îți dai voie să îți cumperi rochii, dar altfel ești foarte doamna învățătoare cu tine și toată ziua te pui să scoți unghiuțele și batistuța la marginea băncii. Wow! Ce conștientizare!

Și atunci m-am aruncat cu toată încrederea înainte și am cumpărat cursul deep al Crinei despre bani. Pentru că, da, săptămâna gratuită de prosperitate a fost urmată de un curs în adâncime despre bani, pe bani, ce să vezi. Și am optat pentru varianta full option! Cu grup de facebook, cu mastermind, cu miere și cu diamante. Good girl, Maria! Treat yourself! Treasure yourself! Și… mi-am schimbat viața! Da, da, nu sunt vorbe goale, nu este o hiperbolă, nope, chiar mi-am schimbat viața! Eu nu voi mai putea gândi niciodată la fel despre bani, abundență, prosperitate, standarde și nivele NENEGOCIABILE.

Doar că, așa cum spunea Draga de Tatiana în live-ul nostru de aseară, e al naiba de obositor lucrul ăsta cu propria persoană! (Hai să nu facem o credință din asta, Maria!) Tu ai săpat căi neuronale 39-49-59 de ani (Banii sunt ochiul dracului, banii se fac foarte greu, doar hoții au bani, doar combinatorii fac bani, doar bărbații știu să facă bani, TREBUIE să muncesc pe brânci ca să fac bani, TREBUIE să mă sacrific ca să fac bani, bla, bla, bla, bla) și acum vrei cărări verzi, presărate cu profit inimaginabil de luni pe joi. Nope, nu se poate!

Și mă apucase și pe mine amock-ul și luasem iar biciul din cui! Nu ăla de sex, ăla de autoflagelare. Și au început gândurile, ca hamsterul în rotiță: Ah, Maria! Iar ai rămas în urmă! Iar ai mai cumpărat tu încă un curs și ai aruncat banii pe fereastră. Tare deșteaptă mai ești! Iar nu ești disciplinată. Ia uite, cum ai trecut prin 3 module și nu ești milionară în EURO? Păi ce facem aici, Maria?!

Noroc că toate gândurile astea au venit buluc peste mine în timp ce ascultam modulele 4, 5 și 6, în timp ce o plimbam pe Ana în Parcul Circului și o auzeam pe Crina în căști, printre soare, printre frunze.

Și atunci am realizat! Mujer! Fii blândă cu tine! Fii bună cu tine! Ai compasiune pentru tine, cum ai pentru prietenele tale cele mai bune!

Tu până la 20 de ani ai fost ipohondră. Și, în câteva luni, ai renunțat pe viață la ipohondrie. În câteva luni, după DOUĂZECI de ani!!! Și de atunci este NON NEGOCIABIL că ești sănătate radiantă!

Tu până la 28 de ani ai fost Maica Tereza și o victimă și ai încercat să înveți, să salvezi, să ajuți mai întâi pe toată lumea și mai apoi pe tine. Ți-a luat UN AN să înțelegi de ce faci asta și să îți schimbi mindsetul. După DOUĂZECI ȘI OPT DE ANI. Și este NON NEGOCIABIL de atunci că ai grijă de tine, că îți umpli paharul, că ești putere, că ești iubire, că ești suficientă, că nu ai nevoie să salvezi pe nimeni ca să fii iubită, primită și acceptată, exact așa cum ești.

Tu până la 25 de ani ai avut senzația că toată zona de dezvoltare personală este pentru cei slabi, pentru cei defecți, pentru momentele de criză, este temporară, este pentru cei care nu mai termină cu trauma o dată! Până când ai avut epifania aia din intersecție de la Lujerului, mai ții minte? Când ai realizat că WOW!!! DAAA!!! TU vrei să te cauți, să te înțelegi, să citești, să înveți, să te dezvolți până închizi ochii! Și de atunci adevărul asta al tău a devenit NON NEGOCIABIL!

Și, poate cea mai frumoasă schimbare din viața ta a venit atunci când ți-ai scanat corpul și ai văzut cât e de negru și de greu și de îmbâcsit când îl hrănești cu frică, cu gânduri negative, cu judecăți, cu bârfă, cu otravă. Și ai ales opusul. Tot timpul opusul. Tot un douăzeci de ani aveai și THE BRIGHT SIDE OF LIFE a devenit realitatea ta, NON NEGOCIABILUL TĂU. (Când uit și o iau pe arătură, fac un efort conștient și revin în lumină.)

Și nici măcar nu știai că acest NON NEGOCIABIL este un concept, că așa ceva există. Pur și simplu îți ascultai interiorul.

Și atunci cum vrei tu, Mărie, ca relația ta cu banii să se schimbe de luni până joi, dacă tu doar ai tatonat zona asta până acum, dacă doar ai trecut cu degetul pe la marginea oceanului, dacă doar ai privit cu supremă admirație la Iubitu’ Manifestatoru’ și dacă doar ai zgâriat pojghița de platină a infinitului abundenței. Și atunci m-a lovit! WOW!!! Acum, la 39 de ani, este T 0 al relației mele SĂNĂTOASE cu banii, este borna kilometrică la care o să mă uit peste 3-5-15 ani și o să zic: Mujer, ce NON NEGOCIABIL SUPERB ți-ai setat în relația cu abundența financiară!

Sunt bogată! Sunt bogată! Sunt bogată!

Mulțumesc, Crina Fantastică, cu energie cât Oceanul Pacific! ❤ ❤ ❤ Mi-ai schimbat viața! Radiez recunoștință și apreciere! Muțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!

Puterea Femeilor

Viața mea s-a schimbat în 2017, odată cu prima tabără de femei, organizată de Draga de Lia Bolte.
Când a văzut Iubitu’ Frumos cum m-am întors acasă, m-a întrebat unde semnează să mai merg în o sută-două.
După Thailanda, a urmat Bali, cu Minunatele de Andreea și Crina. În Bali, am cunoscut-o pe Audrey Tatou zisă și Andreea sau invers. După care țin minte că îmi tot suceam capul să inspirt, Doamne Dumnezeule, atâta grație.

Andreea locuia la vremea aceea în Cairo, dar am păstrat legătura. Când s-a mutat în țară mi-a povestit despre un Cerc de Femei pe care îl avea în Egipt. Voia să facă unul și în București. Așa că m-am aruncat, cum mă arunc eu mai peste tot, și l-am făcut împreună. 🙂

Am pus laolaltă femei și, înainte de pandemie, ne-am văzut constant și conștient în casa câte uneia dintre noi. Am meditat, am povestit, am desenat, am lucrat mandale, am făcut tapping. Ce am mai făcut fetelor?
A venit martie 2020 și am pus pauză vederilor noastre.
Dar în mai 2021 deja îmi scăpărau degetele. Prunca Mică și Bună intrase pe un făgaș, eu știam din nou cum mă cheamă, la aproape 2 luni de la naștere, așa că le-am invitat pe fete la noi acasă să reluăm Cercul.

Și a fost ATÂT atât de plăcut. După, Iubita de Andreea ne-a spus că se mută și că are cărți de oferit. Și Universul (care lucrează în 99,999 din cazuri în favoarea mea) m-a făcut să intru să citesc. Avea de dat și Povestea mea, a lui Michelle Obama. O aveam cumpărată de 100 de ani pe Kindle, dar nu reușisem să o încep. Dar așa, pagină cu pagină întoarsă, am gustat-o toată în mai puțin de o săptămâna, cu Ana pe burtă, cu Ana pe piept.

Și mi-au plăcut multe bucăți din carte, dar cel mai mult și mai mult m-a atras ideea cu vila de protocol. Prima Doamnă spunea că a realizat după o vreme că toate restricțiile impuse de etichetă i-ar fi distrus relațiile de prietenie în cei 8 ani petrecuți la Casa Albă. Așa că, de la un punct încolo, organiza weekenduri prelungite cu cele mai apropiate prietene, în vila de protocol din pădure. Cu exerciții fizice, de dezvoltare, cu vin bun și povești la fel.

Hmn… FUarte deșteaptă această Primă Doamnă! m-am gândit. Eu am o vilă de protocol la frumos, în Bulgaria, în tabere vreau să merg, dar nu pot în perioada asta, de ce nu fac eu o tabără?

Și de aici lucrurile au decurs fluid și armonios.

Și patru femei minunate și trezite mi-au umplut spațiul dintre pereți și cel din inimă timp de 3 nopți și 3 zile, ca în povești.

Regula a fost să fi participat împreună la mai multe evenimente, să ne știm, să fim rodate. And it worked like a charm! ❤ Cu excepția unui moment tensionat cu un taxi (pe care nu am făcut debriefieng, dar sunt sigură că am ieșit mai înțelepte!), ne-am aranjat frumos coroana una alteia, ne-am zâmbit cu toată fața, ne-am îmbrățișat cu toată iubirea, ne-am dus gunoiul și ne-am spălat vasele, ne-am pregătit cafele și salate hrănitoare, ne-am cărat bagaje și ne-am ajustat boluri de lut. A fost cam divin, ultra fin și extrem de amuzant pe alocuri. Să vezi că femeile se distrează și la 31, 39, 49 de ani. Pfualei!

Am făcut obiecte de lut (nu cu Brad Pitt, dar Andreea ne-a fost suficientă!<3), tablouri cu flori presate (Mulțumim, Prințesa Laura!), buchețele (rotunde!) de lavandă legate cu mătăsuri și catifeluri, perne de in, brodate cu iubire. Și ață. A mea nu e gata. Am pornit una de zestre pentru fata mea și o să-mi ia ceva.

Am făcut Yoga în rouă cu invitate (Mulțumim Ale, Iulia și Bogdana!), tai chi pe plajă, la apus (vai, cât de magic!), meditații, conversații, lectură publică și am băut un vin de migdale țâță de mâță. Mai mult eu, recunosc!

Am încheiat în forță supremă cu o petrecere privată la Belle Vue. Unde am ajuns cu un buggy și cu un rechin. Pe buggy. Și cu pahare. Și cu râs purificator. Și am dansat. Și ne-am hlizit. Și am admirat stelele și marea și pe noi.

La un moment dat, cadou de Lună Nouă, le-am pus fetelor melodia asta. Ne-am ținut de mână și ne-am conectat profund.

Asta i-a dat ideea Grațieluștei să ascultăm Abrete Corazon. Moment în care s-a auzit un grup numeros venind spre noi.

E, să te văd acum. Ce faci? Stai pe loc? Ai rădăcini? Ai forță? Ești perfect centrat? Iese o DITAMAI rază din pieptul tău? Sau te faci mic și fugi?

Am stat pe loc, în cerc, strânse, cu mâna pe inima celeilalte.

Cadrul era următorul: pe punte, la intrare, stătea un rechin de un metru jumate gonflabil (așa circulăm noi, cu rechin la cap), în partea dreaptă niște sandale. Fără mătură lângă. Pe masă – 5 pahare și o sticlă cu vin roșu, că așa beau vrăjitoarele. Pe umbrela de lângă masă, stătea o lanternă, stinsă, nu știai ce e, care se legăna metal pe metal. Uuuu uuuu uuu! Noi eram la dreapta mesei, cu boxa între noi, ce telefonul care ne lumina fetețele de jos în sus, în cerc, compacte, nemișcate, cu ochii închiși. Și gura la fel. Afară întuneric beznă. Piesa de mai sus ajuta fantastic. Ei, să nu te scapi pe tine?!?

Au venit oamenii ăia. Au urcat niște copii mai mari pe punte (auzeam voci), nu a îndrăznit niciun adult să se apropie, au cântărit situația și după 47 de secunde au dispărut și luminile lanternelor lor și vocile, cu spatele. :)) :)) :)) :)) :)) :))

În tot timpul ăsta eu râdeam cu lacrimi pentru că îmi imaginam ce-o fi în capul lor și pentru că m-am abținut cu greu să nu scot capul din cerc și să fac BUUU! Grați, Iubita, credea că plâng în hohote, să mă eliberez și îmi apăsa mai tare inima să mă susțină. :)) :)) :))

După ce au trecut cele 7 minute și 5 secunde de atâta deschidere de inimă, dUamne cât am râs.

Și pe cât de hohotitor a fost momentul, pe atât a fost de MAGIC! Ce faci? Stai pe loc? Ai rădăcini? Ai forță? Ești perfect centrat? Iese o DITAMAI rază din pieptul tău? Sau te faci mic și fugi? Noi am stat. Și am râs. MULT!

Vă iubesc, Fetelor! Sunteți fabuloase! Namaste NOUĂ! Pentru că ne acordăm acest timp pentru noi. Recunoștință veșnică Iubiților Noștri, pentru că ne țin spatele mai ceva ca niște îngeri pufoși. Mulțumim paturilor care ne-au odihnit, ierbii care ne-a primit diminețile, nisipului care ne-a încălțat seara, Anei Superbiceanei, care a trecut din brațe în brațe toată o pufoșenie și care ne-a acordat tUată răbdarea din lumea, mânca-i-aș eu gurița-inimă și urechile-ciupercuțe.

Să trăim în corp! Să trăim în inimă! Să trăim în iubire! E gratis. E foarte sănătos!

Cu iubire de oameni, dar mai ales de femei (side joke),

Maria

Tantrumuri de adult

La începutul șederii noastre de vară eram plină de frustrare, tristețe, furie. De o stare de lâncezeală, dar și de iritație. Mă păștea o ușoară depresie.

Mi-am dat seama după vreo săptămână că mă comport ca un copil care n-a avut parte de timp de calitate cu părinții de-a lungul anului și se dă cu fundul de pământ cât de tare poate acum că îi are alături în vacanță.

Mă cunosc bine și știu ce îmi servește și ce nu. Așa că m-am retras în cochiile 1-2-3 zile să văd de ce am nevoie.

Și am realizat că am nevoie să îmi mișc energia. Să îmi fac duș la creier. Și am ales să fac asta prin 30 de minute de masaj zilnic, peste care bag un SUPER topping de meditații subliminale.

Și pentru că Yoga îmi schimbă starea de spirit la 180 de grade de fiecare dată și mă centrează și mă relaxează și mă purifică, am cerut și Yoga de la Univers și de la Iubitul Soț. Din programul lui, adică.

Și puteam veni cu scuza Ooo, dar n-am încă o oră pe lângă masaj la dispoziție! SAAAU am putut căuta frumos pe Youtube Yin Yoga (prietena mea) și să dau peste această super plăcută Laura.

Și de vreo 7 zile am program zilnic de masaj-cu-topping-de-meditație și 20-30-40 de minute de Yin Yoga. Făcute în 2 părți sau una după alta, de dimineața, la prânz sau după amiaza, dar chiar nu contează. Fac ceva ZILNIC pentru capul și corpul meu și ambele îmi mulțumesc neprecupețit. 🙂

Acum vreo 7 ani Iubitul meu m-a întrebat CÂT mă mai caut, CÂT mai învăt, CÂT mă mai dezvolt personal? Și inițial am intrat în defensivă și am început să mă întreb dacă n-o fi ceva defect la mine, de mă tot lucrez atât. După care am avut o epifanie în intersecție la Lujerului: Păi… eu vreau să mă caut și să mă dezvolt și că îmi pun întrebări până la moarte!

Cut, în 2017, am cunoscut-o pe Lia și am aflat că dacă vreau să fiu în armonie toată viața mea aș face bine să îmi ofer zilnic un timp (ideal de lucru cu corpul), care să NU implice ecrane, doar pentru mine. Numai și numai pentru mine.

Asta nu înseamnă că sunt/ești/suntem egoiști. Nope! Dimpotrivă! Înseamnă doar că ne iubim atât de mult încât avem grijă să ne umplem singuri paharul, așa încât să fim pe plin pentru noi și pentru ceilalți.

Și da, mi se întâmplă să uit. Da, am nevoie să mă năclăiesc din când în când, să mă dau cu fundul de pământ, să mi se îmbâcsească plămânii de tristețe, ca apoi să mă retrag și să mă regrupez. Și să mă scutur bine! ❤

Cheers to us! Cheers to love!

Cu iubire de sine și de alții,

Maria

Ană Iubită la 4 luni acuș

Fratele Mijlociu (sau mai mare putem zice, că amândoi sunt mai MARI) ți-a făcut un cântec:

Ana Banana

Maimuța Gâscana

Trage cu tunul

Chiar la ora 1

Noaptea!

Eu nu știu dacă chiar tragi cu tunul la ora 1 A.M., pentru că e cam singura oră la care dorm și eu de poți trage cu ce vrei tu, fie lună plină, nouă, veche, bună, mov.

Dar știu că ai, fata mea, niște ochi SUPERBI, azur închis, fermecător, topitor! Și o gură în formă de inimă, cum altfel.

Știu că îți pot identifica 3 tipuri de plâns, chiar 4. De foame, de somn, de durere/disconfort și de ajutor. HELP.

Știu că faci băluțe nenumărate, pregătind luni cu dinți, așteptate.

Știu că dormi 3-4-5 somnuri mai mici sau mai mari pe zi. Și unul luuung (de 9-10-11 ore) pe noapte. Să îi dea Dumnezeu sănătate și abundență mamei tale, care te cară în brațe de la 9-6. Dar și ore de yoga fără număr. Fraților, tatălui, bunicilor, namaste!

Știu că adormi singură pe salteaua de la iubita de Nora și readormi peste noapte cu mâna stângă pe spatele meu și mâna dreaptă în gura tatălui tău.

Știu că ta lași culcată în Marsupi M/L de 14-16-18 ori pe săptămână, uneori cu proteste, alteori cu acceptare.

Știu că mănânci lapte de la 9 mame and counting. Dacă nu este asta iubire, nu știu zău.

Nu știu când ai învătaț să îți ții capul, nu a fost o zi. Dar pot pune în calendar că ieri, la 3 luni și 22 de zile te-ai întors! Mai întâi chinuit, obosit, cu o mână prinsă sub burtică, apoi din ce în ce mai rapid și controlat, cu toată musculatura și neuronii înainte. Și de ieri încoace ce crezi că vrei să faci fără întrerupere? Ai ghicit! Să te întorci. Pe furiș, rapid, vădit, cu ditamai zâmbetul de satisfacție pe față, în toate felurile.

Știu că la 3 luni 23 de zile azi suntem în continuare topiți, fermecați, abandonați, în WOW că iar, frate, ia uite ce am făcut dintr-un spermatozoid și un ovul.

Știu că te fusticesc și te rochițesc cu tot dragul și o să continuu să fac asta cât timp mă lași. Apoi sper să ne floricim împreună. Dacă nu, tu să știi că eu intenționez să rămân colorată și vaporoasă până la 93 de ani.

Te iubesc, Floare! Îți mulțumesc că m-ai ales Mama Ta! ❤

Iubesc de 19 ani

Iubita de Lia mi-a propus să scriu un articol despre Maria Iubită. Eu adică. În rolul meu de Iubită pentru Iubitul Meu Marian.

Un fel de tips and tricks, niște chei, 7 butoane pe care să le apăsăm, 9 pastile pe care să le bem și gata s-a așternut iubirea infinită. 🙂

Doar că viața, iubirea cu atât mai puțin, nu-i chiar așa. 🙂 Și totuși 🙂

Pot începe astfel: După ce ne-am cunoscut noi frumos (frumoși și incredibil de tineri) acum 19 ani și 4 luni și 15 zile (doar prietenii știu cum), multe, infinit de multe lucruri s-au schimbat.

Inițial pentru că ne-am propus. Iar eu zici că eram diriginte de șantier și mă pusesem călare pe bietul om cu ditamai afișul de WORK IN PROGRESS (el, că eu eram și sunt perfectă). Și abia apoi pentru că ne-am VĂZUT și ne-am dorit în fiecare zi să fim cea mai bună versiune a noastră pentru noi și pentru celălalt.

Îmi aduc aminte cât de dependentă, nesigură, ipohondră, mică eram în primul/primii ani de relație. And it wasn’t him. It was me! Fluturii erau în stomacul nostru cât casa, aveam momente în care pluteam, dar după mă apuca amock-ul DAR DACĂ-urilor. Dar dacă eu sunt o impostoare, dar dacă găsește una mai cu floare, dar dacă e prea frumos să fie adevărat? Trebuie să fie prea frumos să fie adevărat! Sigur o să se termine!

Nu știu care a fost momentul și evenimentul de scuturare maximă (a fost unul major în 2004, dar n-aș ști să spun dacă acela a fost sau nu sfârșitul și începutul), dar de la un punct încolo am lăsat lucrurile să CURGĂ. Doamne și ce bine și abundent și extraordinar a fost!

Mi-am dat eu singurică (și cu ajutor) seama că:

  • Nu am nicio boală. Hai să o las mai ușor cu fobiile și cu victimizarea și cu lamentarea și cu și cu. VAI, cât de eliberator a fost. Oricine, ORICÂT de mult te-ar iubi, la un moment dat se satură de atâta NEGATIVE NANCY!

  • Speaking of which, m-am uitat așa, cu PROFUNDĂ admirație, la minunatul ăsta și am observat cum el vedea, domnule, și TOT vede în continuare partea plină a paharului și treaba asta se simte fantastic de bine în corp. Și, haț, am împrumat acest feature nemaipomenit! 🙂 Și nu, nu ne deplasăm pe unicorni de acasă în oraș și nici nu spălam chiuvetele (avem foarte multe aici în Palatul Dragostei) țintind cu baghete de platină și diamant. DAAAR ne-am dat seama că trăim mult mai frumos când ne concentrăm pe pozitiv și pe constructiv. Într-un fel sau altul rezolvăm noi ce avem de rezolvat. De multe ori fUarte creativ. :))

  • Cu cât suntem mai liberi, fiecare dintre noi, cu atât mai cu drag ne întoarcem unul la celălalt. A NU se citi aici polyamory, orgii, alte nebunii. Namaste fraților și surorilor care le practică, doamne ajută la toată lumea! Nu-i pentru mine brioșa aceasta. 🙂 Mie mi se împleticesc picioarele între 3 copii, Maică, darămite între 3 iubiți. Nu, pur și simplu, cu cât el are mai mult spațiu să iasă cu băieții lui și să își umplă masculinul și cu cât eu am mai mult spațiu să ies cu fetele mele să huzuresc, să floricesc, să îmi hrănesc FEMEIA, cu atât mai tare ne iubim la întoarcere. Lăsați bărbații să meargă la alți bărbați! Fără condiții, fără proiectarea vinei, cu toată inima. Și o să vedeți câte beneficii aveți. 🙂

  • SEXUL, dragostea, cunoașterea biblică (nu-i așa) e FOARTE important! Sexul e VIAȚĂ, sevă, aliniere hormonală, aliniere corporală, înălțare, curățare, DITAMAI promotorul. Întâlnirile alea PREZENTE, CONȘTIENTE sunt bliss, NIRVANA, frate. Ca la mama acasă! (asta nu sună chiar bine…) Parcă nu îți mai vine să sari la jugulară cel puțin 2-3 zile (hai o săptămână) pentru că a călcat cu tenisul (nu penisul) albastru pe prima placă de gresie din baia de serviciu. Iubitelor, frumoaselor, minunatelor, voluptoaselor nu lăsați locul să se usuce, nu permiteți să vă doară capul, nu stați cât să ajungeți să aveți nevoie de WD 40. Cu iubire și cu blândețe și cu deschidere completă în conversație putem avea parte de sex suculent (juicy, da) pânâ la 70-80 de ani. Eu sunt convinsă! ❤ Jos tabuul, jos scuza, sus focurile de artificii și sănătatea sexuală. MERITĂM! Știu că poate fi cu traumă, cu durere, cu blocaje. Știu. Cereți ajutor! Și aruncați un ochi aici: https://beducated.com/. Și aici: https://livetantra.com/ Și aici. Și musai aici: https://femeiatrezita.com/ Poate e prea mult, prea repede. Începeți cu pași oricât de mici, dar nu vă opriți. Niciodată! 🙂

  • Conversația e vindecare. Și întreținere. Și apropiere. Și bucurie. Inițial aveam impresia că trebuie să vorbesc cu Iubitul Meu despre tratare de pace, despre politici de mediu. Și apoi mi-am dat seama că mă iau mult prea în serios și că joaca ar trebui să fie my middle name. Și a fost o super ușurare. Da, mă lupt în FIECARE zi să nu fiu mama și să nu îi vorbesc soțului meu doar în cerințe, așa cum face Iubita de Ea. Eu știu și pot mai bine! Da, am terminat Comunicare, dar în situații tensionate îngheț. Și îngheț conversația câteva minute sau câteva ore. Dar tot timpul, absolut tot timpul reluăm și ne străduim nespus să vorbim la persoana 1 despre ce nevoi avem. Să îi dea Dumnezeu sănătate și viață deosebit de lungă Monei Reu, cu toate cursurile ei de comunicare non violentă pentru părinți, care sunt numai bune și pentru iubiți și alți oameni! 🙂

  • SUSȚINEREA, cu tot dragul, cu tot sufletul, cu toată ființa mea este esențială. De ani buni nu mai zic nu se poate. Cu orice idee ar veni Frumosul, dau cu busuioc, salvie și tămâie pe deasupra. Oricum tot ce nu ne este benefic se cerne, de la atâta vibrație înaltă. 🙂 Needless to say că el m-a învățat asta, Incredibilul. 🙂 La noi în casă eu sunt REGINĂ. Mă simt ca o regină. Sunt privită și iubită ca o regină. Și atunci mă comport ca atare: sunt vas conținător, vatră, cămin.

  • Comparațiile, modelajul, daltița și ciocanul sunt super de prisos. Mă străduiesc, ori de câte ori mă apucă dorința de a-l ști MAI spiritual, MAI prezent, MAI conștient, MAI verde și cu moț să îmi aduc aminte că este CEA MAI BUNĂ versiune a lui în fiecare zi. Ori de câte ori mai vine o perioadă de scenarită peste mine, pac, universul îmi dă niște lămâi. Sau ceva… Eram la dans ecstatic și un bărbat din grupul nostru de 3-4 se dezbrăcase la bustul gol și își dădea cu CHI peste față și peste părul lung… Mi-am zis în gând: DOAMNEEE, îți mulțumesc din inimă că bărbatul meu doar vinde hale și se spală cu apă de la robinet! E drept că atunci când a fost cu mine în tabără în India, cu un milion de alte femei în jur, m-am topit de modul lui de funcționare pieptul deschis.

  • Că nu trebuie să aștept nimic. E nevoie să cer sau să fac. Iubitul meu face un miliard de lucruri pentru mine și pentru noi, dar flori nu chiar știe cum să cumpere sau să aleagă (și el acum: But you fuck ONE goat! – e un banc acesta). Să știți că nu stau contemplativă pe pervaz și mă întreb: „Offf, oare când o veni Ioneluș (nu așa îl cheamă) să îmi aducă flori?!” Nu, frate! Îmi pun frumos încălțările și mă duc la Kaufland și la Lidl și îmi umplu brațele de flori și de ghivece. Îmi fac și pașii, îmi cresc și zâmbetul, win win win pe toate liniile. 🙂

  • Sunt autentică. NU mă interesează ce zice Gheorghița, Sulfița, Pamflița, Maricel despre relația mea, despre modul cum îmi cresc copiii șamd șamd șamd. Nu mă interesează să dau bine pe Instagram și apoi să îmi plâng în pumni în baie. Pe cuvânt că nu oamenii ăștia îmi țin de cald sub cearșafurile de in noaptea! Tot ce fac, fac cu gândul la binele nostru. 2 și 5. 🙂

  • Orgoliile ne mănâncă un ficat. Nu aș putea să stau niciodată într-o relație în care ne dăm la chakre. De ce mi-aș face cu mâinile și vorbele mele asta? E o bucurie imensă să îl văd mai frumos ca mine, mai bun ca mine, mai inteligent ca mine, înseamnă că sunt ÎN LOCUL POTRIVIT. Iar eu nu mai pot de drag să fiu FEMEIE, nu vreau să fiu și bărbat și centaur.

Daaa…. Nu pot cuprinde o viață de adolescent într-o postare, dar simt că asta ne-a ajutat cel mai mult. Și faptul că nu tratăm relația ca pe un bibelou (oricât de frumos ar fi), ci ca pe o mașină, ca pe o grădină, ca pe o a treia persoană cât se poate de vie, între noi. Dacă oricare ar fi stat vitruvian și ar fi așteptat în stilul DO ME, salvează-mă, repară-mă, dă-mi, fă-mi, clar nu am fi ajuns aici.

Nu ne garantează niciodată nimeni nimic. Nu știm nicicând cum se termină poveștile de iubire. Dar hai să ne comportăm în fiecare zi ca și cum la 87 de ani vom fi fost de mână, împreună, la o masă albastru corbusier, cu o carte. Și un telefon, hai. 🙂 La apus. Peste ocean. În California. După ce vom fi făcut 18 găuri cu un buggy de aur și paladiu. Namaste!

P.S. Nu scriu (și) în engleză pentru că sunt vreo pompoasă, vreo prețioasă. Sunt o fată de la țară. Doar am umblat mult pe afară și îmi vine mai ușor. :))

Cu iubire grădinărită,

Maria

Te iubesc, tata!

Mama mea, să îi dea Dumnezeu sănătate, viață veșnică nu chiar, vine și mă ajută în perioada asta zi de zi.

Mai puțin miercurea când o rog să stea la ea acasă. Îi prinde și ei bine o pauză, dar și mie.

Marți seara, însă, ce să vezi? Tata a cerut să vină el miercuri, dacă tot e liber orarul.

Vino, tată, cum nu? Poate chiar intru și eu la webinarul ăla despre creierul adolescentului, fac duș fără fani în baie și mănânc prânzul așezată. Yuhuuu!

E clar că îmi e mult mai simplu să stau cu mama în casă. Nu e nevoie să îi spun (mai) nimic! Știe tot. Chiar prea TOT și instinctul matern merge ca uns și în relația bunică-fetiță.

Dar poate tocmai de asta am nevoie să fac un efort și să ies din zona de confort!

Da, tata îmi apasă butoane. Da, tata mănâncă din picioare, da tata le dă mult televizor băieților pe față și puțină ciocolată pe la spatele meu.

Când sunt obosită, scot fum pe nări. Când e soare afară, cum a fost ieri, parcă nici nu mai contează! Pentru că sunt suficient de inteligentă emoțional să știu că mai are 10-11-12 ani de trăit și we should just enjoy, pentru că ăsta e felul lui de a iubi și de a-și arăta iubirea și pentru că, DA, este în regulă ca bunicii să fie percepuți (chiar și total) diferit față de părinți și să aibă o relație doar a lor.

Iar ieri de dimineață am inspirat frumos și m-am setat să îl complimentez încontinuu. Știu prea bine că ce subliniem, aia crește, dar pe cuvânt că nu îmi iese de fiecare dată să îmi pun energia și intenția în cireșii japonezi din curte.

Și pentru că eu i-am vorbit frumos, l-am încurajat, l-am complimentat, i-am mulțumit, el a RADIAT. Pur și simplu. A scos-o cu cu cu curaj pe Ana la plimbare, a stat cu ea mai bine de o oră să o păstreze frumoasă și adormită, i-a cântat (auzi că Vecină, dragă vecină e cântecul ei preferat), a pupat-o, a smotocit-o, a savurat-o TOATĂ, pentru că e TOPIT după ea.

Ce vreau să zic este că-i important tare să le arătăm recunoștința supremă părinților noștri, chiar dacă ne simțim atât de în largul nostru cu ei încât reacționăm pripit la apăsarea butoanelor.

ȘIII e atât, dar atât de valoros să implicăm, să lăsăm și să susținem bărbații, fie că au 11, 38 sau 69 de ani în creșterea fetițelor. De a băiețeilor nu mai zic!

They are NATURALS!

  • Te iubesc, tata!
  • Și eu vă iubesc pe voi!

Cu iubire de tată și de alți 3 băieți SUPERBI,

Maria

Nașterea Anei

Duminică se împlinesc 2 luni de Ana Superbiceana. Și se așează ceața în mintea mea peste povestea nașterii și chiar nu vreau. 🙂

În sarcina asta am stat cu frica în sân până târziu. Hai să trec de 10 săptămâni să nu mai fie ca data trecută. Hai să fac și 14, să mai primesc un răspuns benefic la test. Hai, vino și tu 20. Hai și 26, că am auzit eu că sunt șanse după 26, hai că pot să ajung și la 30, chiar și la 37!

La 37 de săptămâni era burta așa de mare și mă mișcam atât de greu încât m-am gândit că, aia e, o să nasc în weekendul de Yoga, în cadă, frumos, până vin întăriri.

Dar ce să vezi? Copiii mei când rămân, rămân. Pe frățânele mijlociu l-am născut în prima zi din săptămâna 43.

Superbitatea a venit în 41,4 săptămâni. Asta după ce s-a întors pelvian și eu am întors-o cranian, de două ori, la nici mai mult nici mai puțin de 38 și 40 de săptămâni. Avea lichid berechet și chef de joacă Prințesa.

A dat și două alarme false, cu două pretravalii frumos începute, undeva în săptămâna 38 și 40.

Dar după ce am anunțat fetele, fata, ce să vezi, a chițăit în pumni și a mai stat o tură, două, trei. 🙂

Până joi noaptea, pe 25 februarie, când la 1, a început să dea semne diferite. M-am ridicat din pat, am coborât la parter și-am așteptat…

La 2, contracțiile începuseră regulate, frumoase, minunate. Valurile, cum le-am spus noi! ❤

Primul impuls a fost să sar la soț, să îl trezesc. După care mi-am dat seama că fac o treabă absolut perfectă și mă descurc singură cu corpul meu. Și între 2 și 7 dimineața m-am balansat pe minge, mi-am aprins bețișoare și salvie, mi-am pus mantre în căști și mângâieri pe burtă, m-am hidratat, m-am bucurat. Enorm. Urma, în sfârșit, MAREA noastră întâlnire.

În jur de 7 i-am scris moașei conașei și i-am trimis toate valurile (contracții înseamnă) înregistrate cu Freya. Pe la un 8 jumate a ajuns la noi. M-a verificat. Eram dilatată până la 7. OMG OMG OMG. Ce treabă minunată făcusem în ritmul meu, în cuibușorul meu pisicesc. Magie!

Ei, cei nenăscători, au mâncat ceva și au băut altceva. N-aș ști prea bine ce și cum, pentru că eu eram în mine.

Și apoi am plecat, echipați, la spital. Doamne, cât de entuziasmată eram! Mă pregăteam de luni întregi! Visam momentul ăsta cu ochii deschiși. Îl cerusem. Îl cernusem. Urma să fie!

But well… Am ajuns la spital și m-au primit cu încă un control vaginal. Nu-ți vine să te apuci de polemici, iar ei urmează un protocol.

A ajuns medicul și a vrut și el să facă un tușeu. Sigur, cum să nu. Poftiți, cu toții. 🙂 Să mai chemăm și doi-trei vecini.

După mine, lucrurile erau numai bune așa cum se întâmplau. Și în toată tevatura din săli, mă străduiam să rămân centrată.

Mi-au propus ruperea membranelor. În felul ăsta craniul ar fi presat mai puternic pe bazin. Și contracțiile ar fi fost mai eficiente. Am tărăgănat cât am putut și până la urmă am acceptat.

Era lichid, puhoi, Măria Ta. Ana Ta. Cât să îl umplu pe medic, patul și un pic din sală. Deci aici îți făceai tu, Frumusețe, tumbele?

Tot în ritmul meu eram și după cu fără (cum spuneau băieții) lichid. Cu respirații liniștitoare, puteam trece o mare. Sau o naștere.

Dar parcă prea eram ZEN. Mi-au propus occitocină, pentru contracții ȘI mai eficiente. Am tărăgănat ce am tărăgănat și până la urmă am acceptat. De ce oi fi acceptat?

După 30 de minute de la adminstrare, DRACUL însuși cu toți acoliții lui mă spintecau cu zeci de cuțite.

Ce respirație? Ce interiorizare? Ce meditație? Îmi săreau mucii amestecați cu transpirație și lacrimi de durere! La fiecare 20 de secunde veneau alte 47 de cuțite diavolești care mă trăgeau prin shredder.

Habar nu am cât am rezistat așa… Poate o oră. Țin minte doar că m-am băgat în baie și mi-am sunat iubitul urlând din toți rărunchii. Atunci mi-ar fi prins nemaipomenit pieptul lui!

Și mai țin minte că îmi spuneau că sunt la dilatație 10 și că s-a prins într-o buză de col și că nu iese nu iese.

Dar eu să rețin respirația și să împing.

Cine sunteți voi? Cum mă cheamă pe mine? Am murit?

Și îmi mai aduc aminte că am prins și am pupat mâna unei femei care mirosea a tutun. Dar era o mână bună. De femeie bună.

Între 2 trageri în țeapă, am strigat că vreau cezariană, că gata, NU MAI POT.

M-au luat. M-au sedat cu greu, pentru că spasmele veneau valuri valuri. Altfel de valuri.

Și, gata, la 18.02 a ieșit! Perfectă. Acoperită de caca verde. Meconiu. Namaste, mamă! S-o arzi pe abundență proaspătă și benefică ție și celor din jur toată viața ta!

Eu plângeam scuturat, eliberat. Anestezista mă întreba că ce aaam, de ce plâââng, să îmi văd de viață!

Ba mă-ta, cu cratimă, să își vadă de viață, îmi venea să înjur (eu, da!) cu ultimele fire de forțe! Îmi zisese și îmi făcuse multe înainte să vreau să o lovesc.

Și după ce ne-au toaletat pe ea, dar și pe mine, ne-am petrecut prima noapte de iubire.

Pentru că nu simțeam NIMIC de la brâu în jos, am putut să o țin până dimineața pe burta mea, să îi cânt, să îi vorbesc, să o alăptez. A fost vindecător! ❤ Și îți mulțumesc Fetiță de Soare că mi-ai fost așa bună învățătoare din prima oră de viață împreună!

… … …

Am rămas cu foarte multe DACĂ-uri după experiența asta. Dacă aș fi plecat mult mai târziu la spital. Dar dacă pățea copilul ceva. Dacă nu acceptam tușeurile din spital. Dacă nu acceptam ruperea membranelor. Și cel mai mare dacă: dacă nu acceptam occitocina.

Mi-am petrecut primele zile după naștere în lacrimi de durere, în primul rând, de furie și de frustrare.

În zilele alea am avut alături, însă, de 2 ori mai mulți îngeri decât dracii ăia acoliți. Și sunt EXTREM de recunoscătoare pentru asta!

Dar cel mai mare ÎNGER al meu, cu aripile cât toată curtea blocului, a fost Iubitul Frumosul Minunatul Fantasticul. Doamne, ce binecuvântare este bărbatul ăsta! Cum are el grijă de o femeie cusută, de 3 copii, de o casă și mai cântă și la chitară, printre picături, ca să ridice vibrația! Ei, el cântă că îi place. Iar vibrația se ridică singurică.

Ce vreau să vă zic Femei Fabuloase (mă gândeam aseară la uterele noastre și cum suntem PRETTY DAMN AMAZING, frate!!! Creăm lumea asta toată în cuptorașele noastre) este că nașterea este un miracol, nașterea nu e nevoie să doară, nașterea nu e nevoie să lase cicatrici, nașterea nu e nevoie să lase traume. Da da, cred cu tărie, în continuare în asta, în ciuda cezarienei mele la fierbinte.

Și ce mai vreau să zic este că ar ajuta fantastic legalizarea nașterilor acasă, CU MOAȘĂ și cu suport spitalicesc organizat. Nașterea în centre blânde de naștere, cu MOAȘĂ. Nașterea în aripi de spital prietenoase, cu MOAȘE. De fiecare dată cu partenerul alături. Pentru toate femeile cu sarcini fără complicații.

Și mai spun că m-a ajutat până la cer și înapoi cursul ăsta, care a fost ca o gură perfectă de aer curat. De yoga până în luna a 9 nu mai zic! ❤

Trimit IUBIRE infinită pentru toate mamele care au pierdut o sarcină, două sau trei. Pentru toate mamele care nu au putut avea copii. Pentru toate mamele care s-au pregătit cu dragoste și grijă pentru naștere naturală și au ajuns la cezariană.

Cu plimbări lungi prin soare, cu masaje, cu yoga (din nou), cu o oră-două-cinci de terapie, eu ajung la acceptare. Și mă concentrez, întotdeauna, pe partea plină a paharului, pe Pufoasa-De-La-Pieptul-Meu-Acum.

Cu iubire luminoasă,

Maria