Yoga, casa mea

Am reînceput Yoga acum 3-4 ani. Și parcă m-am ținut cel mai serios de treabă în sarcină, pentru că știam că o să îmi prindă tare bine. 🙂

În ultimele săptămâni de sarcină am pus pause pentru că apărea o fluctuație de tensiune în sistem, cu care nu mă împăcam.

După naștere, iar am făcut pauză, dar azi mi-am făcut curaj și m-am închis în cameră. Și mi-am întins saltelele. 🙂

Și a fost ABSOLUT MAGIC să simt cum îmi recapăt corpul, bucată cu bucată, postură cu postură.

Una, două, trei asane pe care nu le mai puteam face când burta mea ieșea cu mult înainte după colț și apoi o urmam. 🙂

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Cu ochi închiși am SAVURAT fiecare întindere, fiecare tensionare, fiecare relaxare de ligament. M-am scufundat complet în stare, m-am simțit ACASĂ!

Ce vreau să spun este că mi se pare extrem de important să alegem o activitate fizică potrivită nouă, care să ne țină tineri și mobili. O apă curată, care să ne hidrateze, un somn care să ne regeneze, o hrană care să ne aducă ani și o iubire care să ne aducă toată căldura în inimă.

Aaa… Și mai voiam să spun că la început de viață de copil, zilelele încep ca și cum „Wow, gata, frate, azi sunt pregătită de track, aici în Himalaya!!! Și serile se termină târât: Wow frate, am făcut și track-ul ăsta, SMG!” :))

Cu iubire,

Maria

Mamele. Donatoarele. MINUNATELE.

Azi eu împlinesc 39 de ani și o zi.
Azi Ana împlinește 5 săptămâni fără o zi.

Ana este copilul nostru cu numărul 3 și fetița noastră cu numărul 1.

Prima dată nu a fost să fie, nici a doua oară, dar a treia oară, a treia oară a fost cu vrajă, fix cum prezicea Tânărul dar Foarte Înțeleptul Ștefan.

Pe Ana am dorit să o nasc în lotus, levitând pe lângă unul dintre plopii din grădină. Dar nu a fost să fie. O să scriu o postare separată despre asta.

Pe Ana mi-am dorit să o alăptez exclusiv cu lapte și miere. Doar cu lapte, de fapt. Până la un an, doi, trei, șapte. Nici chiar așa.

Doar că știam de la frații mai mari că am hipoplazie și nu merge fabrica chiar conform fanteziilor proprii.

Așa că mi-am făcut trei planuri înainte să o nasc.

Planul A: să ignor acest diagnostic și să fac magie.

Planul B: să beau de la răsărit până la apus suplimente ajutătoare.

Planul C: să suplimentez cu SNS (niște furtunașe care vin pe lângă sân și păcălesc copilul – spre binele lui cel mai înalt, vă spun), dar cu lapte matern. Donat.

Prevăzătoare și organizată, mi-am făcut o frumoasă cămăruță în congelator. Și tare bine am făcut! ❤

Cu Magia nu sunt chiar la cotele cele mai înalte în perioada asta. Nah, am adunat dureri, tristeți, furii. Toate astea, repede repede, în câteva săptămâni, au făcut cocoloașe acolo. Plănuiesc să le dansez, să le scutur, să le gibberizez 🙂 În ritmul meu.

Cu suplimentele n-am făcut ravagii. Am luat doze duble din fiecare și, deși alte mame raportează râuri de lapte, nope, la mine nu s-a întâmplat.

Așa că am trecut la laptele donat de Iubita de A. Care, după vreo 3 săptămâni de foame și plânsete, a adus primele ore de liniște la noi în casă.

Când ne-am văzut a doua oară pentru transferul de pe piața neagră, plângeam eu în parcare că îmi dă lapte, plângea ea în parcare că îmi dă lapte și plângea și fetița că ne vedea două hormonale cu fețe udate. 🙂 Ce amintiri o să mai avem! ❤

Când ne-am apropiat de final cu laptele Iubitei A., a sărit în ajutor Fantastica B. (nu, nu, tot A.). Ne-a adus, Draga de Ea, 8 pungi, că atât avea, tocmai din Alexandria, la botul calului și al copilului, înfășate bine în cotlet de porc și creveți mărunței.

În toate căutările mele (safe, nu vă faceți griji), am dat de E. Care ne-a dat nici mai mult nici mai puțin de un sertar întreg de nutrienți și iubire.

Iar L., când a venit la consultație, m-a pus în legătură cu Fantastica F. Doamne, mă emoționează atât de tare femeia asta! A născut un copiluț prematur, care stă internat la terapie. Ea e acasă, Draga și Minunata de Ea, de 6 săptămâni și face tot ce poate să păstreze laptele. Eu, în situația asta, m-aș fi băgat într-o groapă și aș fi murit încet. Ea se preocupă ce provizii de lapte să îmi facă înainte să se interneze cu Puiul…

Nu am cuvinte, nici flori în ghiveci, nici inimi de nuc intarsiate să spun cât de recunoscătoare sunt pentru Femeile Astea Munte de Generozitate și Iubire Necondiționată.

Ce vreau să spun apăsat este că în orașul ăsta cu populație stresată, absentă, îngrijorată, furioasă, deprimată, saturată, escaladată există insule de BINE și de BUN și de BUNĂTATE supremă absolut necondiționată! ❤ ❤ ❤

Guri să avem să le chemăm și să le mulțumim. Ochi să avem să le sorbim.

MAS AMOR POR FAVOR!

Cu iubire, doamne ajută necondiționată,

Maria

10 tehnici către o viață plină de magie

Acuș acuș trece și ianuarie și acuș acuș nasc și nu mai apuc să scriu despre workshopul ăsta minunat la care am participat la începutul lui decembrie cu Draga de Crina. ❤

Încep prin a zice că nu toate zilele mele sunt pufoase și voluptoase și savuroase din sculare în culcare, deși mi-aș dori nespus. Nu e nimic magic în certurile zilnice cu copilul mare pe subiectul ecran, spre exemplu. DAR, taman de asta am nevoie să fac ceva, oricât de mic, pentru mine zilnic, să fiu bine cu căpșorul și să nu văd roșu în continuu când îmi sunt apăsate butoanele MARI.

Și m-am obișnuit să FAC. ZILNIC. ORICÂT de puțin, pentru mine! ❤

Minunata Crina ne dă 10 chei pentru zile mai împăcate cu noi înșine. Pe unele le foloseam deja de niște ani, pe altele plănuiesc să le hrănesc din ce în ce mai mult.

Here we go 🙂

1.     Recunoștința! Starea la care avem acces mereu, starea prin care trăim pe un pământ fertil. O practicăm dimineața și seara. Și putem porni de la lucruri de bază. Mulțumesc că am 10 degete, păr, toate organele etc. Luăm lucrurile de-a gata și începem să le apreciem abia când le pierdem.
Pe măsură ce vom practica, vom vedea că focusul nostru este pe toate lucrurile pozitive din viața noastră, care vor crește crește crește verzi și sănătoase. Am observat în jurul meu că mulți dintre oameni funcționează într-o stare de nemulțumire (aproape) permanentă, în negativism și nu se poate. Pur și simplu refuz așa ceva și merg mai departe. Este foarte la îndemână să te plângi. Este puțin mai solicitant să lucrezi cu tine, dar recompensele sunt FABULOASE.

2.     Journaling. Putem scrie gânduri, probleme, idei, întrebări. Îmi pun o întrebare și mă gândesc cum ar răspunde The Highest Maria. Pot scoate emoții profund negative la suprafață și soluții profund pozitive, dacă îmi imaginez ce ar spune/ considera My Highest Best Self.

3.     Setarea INTENȚIILOR! Cu cât intenția mea este mai ecologică, mai benefică pentru mine și pentru cât mai multă lume din jur și cu cât este mai clară, cu atât am mai multe șanse să se întâmple. Este strâns legată de credințe: Dacă avem o credință de tipul „Toți bărbații sunt proști.”, „Banii sunt ochiul Dracului.” etc. etc., Universul, creierul, ființa noastră va vrea să ne dea dreptate. 

4.      Eliberarea de energii care sunt putrezite, care nu ne mai servesc și le ținem lâncezite acolo în stomac, să spunem. Putem face asta prin iertare, prin dans, theta, shaking, TRE, meditație, orice ne priește.

5.     Ridicare energiei și vibrației din corp! Putem dansa. Ne putem face un playlist. Putem face yoga sau o plimbare, putem merge la sală, la tenis, la golf, pe o plajă, pe un fotoliu, cu o carte și un ceai etc.

6.     Înlocuirea gândurilor negative. „Eu nu sunt gândul meu!” putem spune. Și ne putem delimita: „Mi-a venit un gând un anxios. Dar asta nu înseamnă că eu sunt o persoană anxioasă.” Separăm clar gândurile noastre de etichetele pe care ni le punem. Conștientizăm că nu tindem către perfecțiune, că gândurile negative sunt normale, dar stă în puterea noastră să ne separăm de ele și să le compensăm cu două gânduri pozitive.

7.     DETOX de persoane. Cât din energia mea pot dedica unor persoane toxice, care mă storc, mă descarcă? Eu una, ACUM, foarte puțin, din fericire. Fac curat constant în relațiile mele și îi țin aproape pe cei care mă încarcă.

8.     Legătura dintre corp, minte și suflet. Ce mănânc, ce gânduri consum și pe ce frecvențe intru. Cu ce emoții mănânc, cât de prezentă mănânc, în ce stare mă aflu atunci când mănânc, mulțumesc pentru ceea ce mănânc? Care sunt emoțiile cu care mănânc? Cu ce gânduri îmi hrănesc mintea? Cum am grijă de sufletul meu?

9.    Exercițiile de respirație. Prana Yama. Vai, ce diferente minute văd la meditație și la Yoga ÎNAINTE și DUPĂ respirație. E fantastic ce poate face un creier oxigenat, relaxat.

10. Meditație. Aici putem începe cu 5 minute (cu 2, hai) și continua până la 2 ore pe zi, dimineața pe stomacul gol 🙂 Tot văd interviuri cu oameni de succes (a se citi în notă personală), care își încep zilele așa.

Namaste, Crina Dragă! Scriu aici pentru mine și pentru alți oameni frumoși, care vor să pășească pe cărări neuronale noi, verzi, fragede, benefice.

Cu iubire, Maria

21 de motive de recunoștință în carantină

Pe 2 ianuarie am fost detectați pozitiv la testul PCR. 3 din 4 din casă. Mai puțin Budha al nostru, care e îmbrăcat în mantie de cristale din cap până în picioare și locuiește în sfere înalte since forever 🙂

Soțulică a avut simptome ușoare 2 zile. Iar copiii și cu mine suntem asimptomatici. Namaste pentru vitamina D luată de niște luni de zile, pentru somn bun (mă rog – eu nu mă încadrez chiar), pentru hidratare cu apă, pentru stil de viață sănătos și pentru Iubire! ❤

Suntem STUCK în casă până pe 15 ianuarie.

Și m-ar putea apuca amockul și atacul de panică și baby blues și bigger blues, dar nu, ca întotdeauna, așa cum mi-am educat creierul de muuulți ani încoace, aleg, conștient, să văd partea foarte plină a paharului.

  1. Avem (am avut, de fapt) în casă o formă foarte ușoară și gata. Suntem 4 oameni jumate, acuș 5, care RADIEM sănătate.
  2. Pică la fix înainte de nașterea mea. Așa voi putea merge la maternitate fluierând. Sau cântând, voi vedea eu.
  3. Sunt din inimă recunoscătoare pentru Yoga, care m-a susținut, DRAGA, din martie și până acum, ca nimic altceva să îmi păstrez echilibru. Mulțumesc, Iubite Alexandra și Iuli! ❤ ❤ ❤
  4. Sunt recunoscătoare pentru un cămin confortabil, cu grădină, în care fac șanțuri mici zilele astea, când nu mai pot.
  5. Sunt recunoscătoare pentru lumânări de ceară de albine curatăăă, făcute de mâinile noastre, care aduc pace, hygge, biniște, cum vreți voi.
  6. Sunt recunoscătoare pentru bețișoarele 100% naturale Maroma, care îmi schimbă starea ON SPOT.
  7. Sunt recunoscătoare pentru uleiurile esențiale, pe care le pot pune în difuzor.
  8. Sunt recunoscătoare pentru purificatoarele din casă. După 5 (CINCI!) ani, copilul mic nu mai produce muci cât suntem în București. ALELUIA!
  9. Sunt recunoscătoare pentru FIECARE plăntuță a mea. O bibilesc, îi trimit gânduri bune, mulțumiri, giu giu giu!
  10. Sunt recunoscătoare pentru Glovo! Să vă dea Dumnezeu sănătate!
  11. Sunt recunoscătoare pentru peria mea de masaj. Cele mai bune 3 minute din fiecare dimineață!
  12. Sunt recunoscătoare pentru toate produsele ecologice de îngrijire corporală și facială. Se simte așa de bine să am grijă de mine.
  13. Sunt recunoscătoare pentru internet și device-uri, de pe care ne putem face treaba, iar mânzocii își pot face școala.
  14. Sunt MEGA recunoscătoare pentru cărți! Fie că vorbim de cărțile de naștere, pe care mi le bag în venă zilele astea, fie că vorbim despre japonezi ca Domnul Murakami, fie că vorbim de cărțile pentru copii, de la care nu facem excepție în nicio seară lăsată pe Pământ 🙂
  15. Sunt recunoscătoare pentru Netflix și Hbo Go și Prime și Vimeo și mai are Iubitul unul. FUARTE bine prinde un episod scurt din ceva, asta când nu sufăr de sindromul picioarelor neliniștite și nu-mi trag pe balustradă trupul de cărăbuș spre pat, la somn.
  16. Îi mulțumesc moașei mele MINUNATE, care are tot timpul un răspuns bun de liniștire.
  17. Îi mulțumesc Iuliei DRAGI și BUNE, care mă poartă în gând de hăt.
  18. MĂ ÎNCLIN în fața părinților mei, care ne fac papa bun la fiecare câteva zile și ne poartă de grijă NON STOP.
  19. Mulțumesc multumesc mulțumesc pentru meditații ghidate și muzică relaxantă (sau nu) și afirmații colorate și pozitive.
  20. Mi-au dat lacrimile când Draga de D. ne-a lăsat, surpriză, ditamai traista cu bunătăți la ușă.
  21. Nu știu cum să îi mai mulțumesc Iubitei de A, care, cât îi dânsa de mititică, ne-o adus cu spătișorul cela apă-n brațe, lapte-n… brațe, smântânică, tofelu’. Ba știu, ba știu. O să îi duc tort de vanilie, când totul s-o sfârși. ❤

Deloc în ultimul rând, mi se umple inima de iubire pentru toți prietenii DRAGI și EMPATICI și FRUMOȘI până la cer și înapoi de un infinit de ori.

Au mai rămas 9 zile. Și apoi, natură VENIM! ❤ ❤ ❤

From Irina Pandeva with love

În februarie, când oamenii încă umblau după propriul cherem în multe părți ale lumii, am dus băieții la schi în Bansko.
Eu nu schiez, așa că îi aștept cu suc proaspăt de portocale la finishul zilnic. Și până atunci învăț orașul pe jos, de vreo 3 ani.

Galeria de artă (singura din oraș, cred) o văzusem de mai multe ori. Să o vizitez nu avusesem curajul. Și nici acum nu aveam cine știe ce avânt, pentru că 7-8-10 minute m-am tot conversat cu demonii interiori. „Unde intri, femeie? Cât de multe știi tu despre artă? Dacă te întreabă curatorul despre cubism, să știi că nu treci examenul! Auzi, dar tu chiar o să cumperi ceva sau doar te flendurești așa prin galerii?”

Și tooot felul de alte prostioare îmi treaceau prin minte. Dar am tras aer în piept și am pășit.

Înăuntru am dat peste un domn la un 60-65 de ani foarte zâmbitor și amabil, fost cadru militar, care se retrăsese acasă în Bansko și se decisese să aibă grijă de această galerie.

Mi-a arătat cel mai vechi tablou deținut (peste 100 de ani), mi-a împărțit artiștii locali pe cotații, mi-a explicat de ce existau seifuri peste tot în sediu.

Și m-a lăsat să verific cameră cu cameră și să îmi iau tot timpul pentru asta. Din când în când îl auzeam cum mă strigă „Maricicka Maricicka, I will show you something when you get down!”

Când am terminat m-a întrebat: „So what did you like most?”.

„Să fiu foarte sinceră mi-au plăcut de departe cel mai mult tablourile de la intrare.”

„It’s my daughter’s work!”

Surpriză maximă! Uite cum omul nu a vrut să mă influențeze în niciun fel.

Păi da, îmi place foarte mult alegerea de culoare, că sunt foarte bine conturate elementele și, în mare parte, optimiste alegerile de portrete. Cele etnice mi-au plăcut cel mai multe. Îmi dau o energie bună!

Și uite cum, cu sinceritate și simplitate (aceste două incredibile instrumente), am plecat acasă cu unul dintre cele mai frumoase tablouri ale Irinei, la un super preț, cu felicitări (la propriu) ale artistei și cu numărul personal în telefon.

De atunci am păstrat legătura cu Irina pe mesaje, am primit un tablou nou extrem de special pentru familia noastră, iar atunci când ne vom muta la casă i-am promis și mi-am promis un perete IP.


Ce înseamnă să le spui convingerilor-demon: „Very interesting, I can hear you, but there’s much more to it!” Ca de exemplu nenumărate oportunități. ❤

Ce-am învățat la Monopoly

De dimineață am jucat Monopoly cu Sofocle, Fiul cel Mic al Împăratului. Regelui. Lordului.
Și timp de o oră am observat următoarele.
Copilul aista zicea așa:

– Tâc tâc tâc, am nevoie să dau 6.

Pac, închidea ochii, sufla, scutura zarurile. Pac dădea 6.

– Tâc tâc tâc, am nevoie să dau 9.

Pac, închidea ochii, sufla, scutura zarurile. Pac dădea 9.

În cel puțin 60% dintre cazuri.

Mon ami, chapeau pentru așa vizualizare și materializare instantă. Ce să zic, ești un PRO!

IMG_6414

Apoi, în celelalte 40% dintre cazuri proceda așa:

A, am de dat taxă 200, dar uite, ce bine că am trecut pe la start și am luat 200. E ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. A, am picat pe șansă, abia aștept să văd ce îmi pică. A, am picat la cufăr, mie întotdeauna îmi vine ceva bun. Mai am puțini bani, dar las’ că imediat încasez eu. Mi-a picat închisoare, dar știi că am câștigat 2 ieșiri, da? 

M-am uitat la el fără să mă pot opri din zâmbet și mă tot gândeam: Doamne, adulții de ce nu pot avea lejeritatea asta, fluiditatea asta, credința asta solară, pozitivismul ăsta contagios, gândul bun că toate ți se întorc frumos însutit și apoi înmiit?

Unde s-a rupt filmul în cazul părinților noștri? Acolo cred că știu răspunsul.
Unde s-a rupt linul mers al lucrurilor în cazul celor de 20-30-40 de ani, care o ard pe life sucks. Pfai, câte avem de învățat de la fiii de împărat!

Mă înclin, rock star of my life! Mulțumesc! Te iubesc!

Cu iubire de mine și de oameni,

Maria

99 de narcise pentru fete

Asta pentru că galben este o culoare optimistă, iar de la 99 parcă poți ajunge repede orișiunde. 🙂

Nu știu despre voi, dragilor, mamelor, frumoaselor, bunelor, dar în perioada asta eu în doar 5 minute am trecut de la bucătăreasă la spălătoreasă la călcătoreasă la legătoreasă (glumesc…), la menajeră, purtătoare de fructieră, la asistentă de învățătoare și educatoare și mai multe profesoare.
Și mai presus de toate am fost mamă, mom, mommy, mum, mamaaa, muuum.

Poate fi copleșitor. Sunt zile în care parcă îți vine și ție să urli cum urlă Fiul cel Mic al Împăratului ca din gură de șarpe, din nimic.

Dar hai să tăiem elefantul ăla gigant (și ipotetic!) în multe bucățele care cel puțin par mai ușor digerabile.

Și să o luăm, pe pachețele, pe părticele, pe prăjiturele. 🙂

Partea de corp. Aveți grijă de corpul vostru. Acesta fizic care ne este căsuță pentru următoarele zeci de ani. Aveți grijă de tenul vostru (cu demachiant, apă florală, cremă pentru conturul ochilor și o cremă bogat hidratantă). Aveți grijă de dinții voștri, pentru că nu știm când vom putea ajunge la stomatolog – cu oil pulling, cu ață dentară, cu duș bucal, cu periuță electrică, cu apă de gură. Aveți grijă de spatele, de oasele și încheieturile voastre. Cu mișcare ORICÂT de puțină, dar zilnică, cu apă suficient de multă și poate cu un ulei magneziu, dacă este cazul. Aveți grijă de hrana voastră. Dacă poate fi mai puțină și mai vie, este minunat. Aveți grijă de somnul vostru, să fie odihnitor și regenerator.

Dacă ne este bine căsuța, sufletul o va urma. (Și invers.) Și îl putem ajuta îmbrăcându-ne frumos și colorat, să ne ridicăm pozitivismul. Putem asculta o pasăre. Am auzit deunăzi, cu nespusă bucurie, din casă, mierle. Putem să ne îmbăiem în soare, 5 minute, cu ochii închiși, cu sau sau fără ceai sau turmeric latte în mână. Putem medita. Ghidat sau liber. Și ESTE ÎN REGULĂ dacă gândurile vin puhoi peste noi. Le putem primi cu „Ce interesant!”. Putem asculta muzică bună, cu orele și dansa cu clipele. Dansul este o formă excelentă de scuturare a energiei stătute din noi.

IMG_0549

Țineți bine și aproape apoi de prietenii de lângă voi. De oamenii aceia care au oricând o vorbă bună, care văd tot timpul luminița, care atunci când vă îmbrățișează parcă vă încarcă pe de-a-ntregul. Acum nu vă pot îmbrățișa, dar vă pot mângâia. Verbal. Pe Zoom. 🙂 Aveți grijă și de suflețelul pruncilor urlători de la primul capitol, căci pe cât de verzi par și perfect adaptabili, au și ei, minunații, pietricelele lor de frică. În același timp, însă, dacă aveți nevoie de spațiul vostru personal, ba chiar intim, cereți-l ferm și blând.

În perioada asta în care pare că nimic nu ne mai stă în control sau putere, găsiți-vă utilitatea, Femei Dragi. În lucruri mărunte. Fie că gătiți ceva foarte sănătos și delicios pentru cei dragi, fie că duceți unui vecin în vârstă o comandă de medicamente sau alimente, fie că plantați o mână de semințe și așteptați rodul muncii voastru, fie că vă înregistrați pe YouTube în timp ce performați un mic concert de boluri tibetane și îl oferiți tuturor, e vreme de pus la cuptor gesturi frumoase, valoroase, care ne țin micile comunități unite.

IMG_0477Și apoi, peste toate acestea, vedeți cum este pentru voi să stați cu tot ce iese negativ. Cum e să stau o vreme cu frustrea și ce e în spatele ei, cum e să stau cu furia asta care clocotește și ce o definește, cum e să stau cu frica asta care îmi blochează rinichii, ce culoare are grija asta care îmi frânge degetele?

Cu iubire pentru noi însene și pentru tot ce ne înconjoară și cu pași miiici mici, le vom trece pe toate!

 

Hai cu linia de plutire

Eu tot întreb copii în perioada asta cum se descurcă în vremea pandemiei. Mi se pare că îți dau răspunsuri nepervertite, creative, ancorate în inimioara lor. Ca deobicei, de altfel.

L-am întrebat pe A. azi cum se simte ascuns în casă și mi-a spus că he „tries to make the best of it”!

Și eu la fel, A. Nu îmi iese zilnic, dar I’m doing my best, aproape vorba ta. 🙂

O modalitate foarte dragă mie prin care fac față perioadei ăsteia cu multe frici este să ascult meditații. De aici.

Și de multe ori, când accesez ceva ce mă ajută, mă gândesc repede la cei dragi și cum aș putea împărtăși cu ei. Într-o seară, înainte de culcare, am ascultat ceva liniștitor și m-am gândit îndată la puștii mei de la grădiniță. Și cu tot somnul din gene, m-am ridicat și am scris repede o meditație pentru ei.

IMG_1298

O las aici și le-o puteți citi voi copiiilor (și adulților-copii de lângă ei), seara înainte de culcare, ca să existe cât mai multe globuri mari, strălucitoare, pline de iubire necondiționată, care să ne îmbrace unul câte unul, casă cu casă! ❤

IMG_1152

Intro:

Frecați bineee palmele și puneți-le pe spate, pe rinichi.

Închideți ochii…

Inspirați profuuund.
Umpleți burtica cu aer ca și cum ar fi un balon gigant.
Expirati profund, cu zgomot.

Încă de 2 ori!

IMG_1209

Imaginați-vă că 7 îngerași vin și vă relaxează pleoapeeele, vă curăță nasul și aveți cel mai curat și sănătos nas din lume. Vă relaxează gâtul și îl fac moooale și pufos, dar și cel mai puternic și sănătos de pe toata planeta.
Și apoi vă îmbracă întreaga fățucă în culoarea ALBASTRU.

Dupăăă trec îngerașii la umeri și îi fac moi și pufoși și re la xaaaa ți. Și îi îmbracă în culoarea GALBEN.

Și apoooi, îngerașii coboară spre plămânii voștri, care arată ca 2 rădăcini puternice, solide, vi gu roooase și îi îmbracă în culoarea verde crud, proaspăt, extreeem de frumos mirositor!

Coboară coboară coboară îngerașii și înmoaie burtica ca pe o plastilină și o îmbracă într-o lumină ultra protectoare. ROȘIE.

Și ultima dată… toți, dar toți Îngerașii ajung la picioare, le dau târcoale, ocolesc, se împotmolesc (puțin), DAR reușesc să le îmbrace într-o lumină puternică, radiantă, PORTOCALIE.

La sfârșit, de la atâtea culori minunate, strălucim și suntem cuprinși într-un glob MARE ALB OCROTITOR de iubire necondiționată. Ne simțim ca pe un nor!

3d215532-a86d-4357-a633-7e7c0631be09

Cu iubire MULTĂ MULTĂ MULTĂ,

Maria

 

Cum ne păstrăm întregi în autoizolare

Poate fi foarte apăsătoare perioada asta de autoizolare, de îndepărtare de cei dragi, de apropiere uneori acaparant de intimă de cei iubiți, de lipsă de libertate (supremă), așa cum eram obișnuiți.

Și au trecut doar 6 zile de când facem asta.

Și mai avem cel puțin 35 de zile de testare. Noi, familiile noastre, orașul care ne e casă de 10, 20, 40 de ani, întreaga țară și Dragul Nostru Pământ.

E relativ ușor să virăm spre iritație, atacuri de panică, depresie și alți monștri de diferite culori, așa cum mă învăța Ștefan Frumosul azi.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Vă zic din start și sincer că mă simt copleșită de tot ce se întâmplă cu noi zilele astea și vă spun ce facem noi, o familie cu doi băieți și un pisic, să ne păstrăm pe linia de plutire.

  • În primul rând, colaborăm și suntem înțelegători și ne străduim să păstrăm într-o mare proporție toate recomandările autorităților, altfel o să umplem țara exponențial. Asta ne face să ne simțim utili.
  • Aerisim casa de la prima oră.
  • Rugăm pe toată lumea să se schimbe în haine de stradă, ca să ne ridicăm moralul.
  • Rugăm pe toată lumea să își facă paturile și să ordoneze cel puțin camera proprie.
  • Aprind eu bețișoare parfumate 100% naturale (Maroma și Ayurvedic sunt foarte bune).
  • Ascultăm muzică mare parte din zi (http://www.popjazzradio.com/, https://thirdrockradio.net/, https://www.jazz24.org/ sau la pick up).
  • Ne străduim să nu uităm să ne îmbrățișăm la fel de mult ca înainte, deși pare că uneori noi adulții uităm să și respirăm.
  • Gătim împreună (în special cei mai mari băieți ai casei, că ei sunt mega bucătari) și ne prefacem că suntem la restaurant, așa ca în seara asta.
  • Mâncăm cât mai multe crudități, că și așa am sărit în gluten nepermis de mult zilele astea.
  • Punem copiii la treabă fără milă, mult mai mult decât înainte, pentru că energia acumulată de la atâta făină, fie ea și integrală, are nevoie să fie consumată într-un fel.
  • Limităm ecranele cât putem de mult. Copiii care stau prea mult în telefoane, tablete și televizoare sunt ca niște mici zombie. Iar adulții ca niște mari zombie. (Sic!) În același timp, când picăm noi părinții, alegem un film de care ne bucurăm cu toții, fără să ne simțim vinovați.
  • Citim citim citim: ei pentru ei, unul pentru altul, noi pentru noi (dacă ne lasă) noi pentru ei (asta ne cer).
  • Păstrăm programul de culcare la ora 21.00, hai 21.15, pentru că asta ne mai lipsește să avem și copii obosiți și irascibili în această autoizolare aproape completă.
  • I-am scos la aer și la soare zilnic, în spații cu cât mai puțini oameni spre deloc și am păstrat distanța.
  • Închidem ochii la toate activitățile fizice indoor inventate de ei, deși uneori se aude ca și cum ar mai construi/demola un etaj (lucrează cu gantere, își inventează circuite de work out, au „montat” un coș de… tenis, joacă golf cu mingi de burete.
  • Îi masez, pe bucăți de corp, așa cum apuc.
  • Fac/facem respirații profunde și eu una meditez, fie și un minut.

Totul va fi bine 🌈

Totul va fi bine 🌈

Totul va fi bine 🌈

Cu iubire, Maria

Serile noastre

(Nu am mai scris despre jocuri, pentru că am plecat să joc eu un joc nou, dar revin.)

– Cine e Arlene?

– Mama lui Trevor, ai uitat?

– Corect corect. Și ce face Reuben? Îi dă sau nu inelul de logodnă?

– Pare că se răzgândește. Spunea că nu a găsit momentul potrivit și că amână, chiar vrea să îl returneze, uite. Gata, Ștefan. Am citit două capitole. Matei doarme. Mâine e zi de școală, am nevoie să sting lumina, să dormi și să te știu odihnit.

Sting. Mă pun pe marginea patului lângă el și îl îmbrățișez, îl cuprind aproape tot, o mână de om câtă e, un sac de 25 de kilograme de bulbi de lalele multicolore.

Prin întuneric:

– Dar, mama?

– Da, Ștefan.

– Tata ți-a dat ție un inel de logodnă?

– Mi-a dat, da.

– Și tu ce ai făcut când ți l-a dat?

– Mi-au dat lacrimile și am spus „DA, Iubitul Meu”.

– Acum ai lacrimi? Și îmi bagă mâna sub ochiul drept să îmi verifice obrajii.

– Acum nu am lacrimi, Ștefan.

… … …

– Dar, mama?

– Da, Ștefan.

– Cum te-a cerut? Unde?

Îi spun povestea. Și îl rog din nou, după, să închidă ochișorii și gurița turuitoare și să se scufunde în somn.

Na, că acceptă de data asta, ghiftuit pe semne, pe moment, de povești.

Ei trei

Nu am chef în toate serile să citesc, să povestesc, să răspund zecilor de întrebări ale Iedului (căci aista le pune pe cele mai multe). Vreau timpul meu pentru mine și pentru soțul meu. Sau vreau timp pentru mine. După care îmi dau o palmă imaginară și îmi fac un calcul. Copil mare în casă o să mai am 8-9-10 ani. ȘI GATA! Copil mic în casă o să mai am 10-11-12 ani ȘI GATA.

Și la cum a trecut timpul până acum, într-o închidere de ochi, păi aș face bine să umplu un sac de bulbi de lalele multicolore (măcar de 25 de kilograme) de amintiri.

Cu iubire,

Maria