Eu am părul lung și el are părul scurt

ADOR să stau pe trepte sau lipită de zid și să mă zgâiesc la copii când îi iau pe băieții mei de la școală.
E așa o energie bună care curge prin și printre toți! Stau cu un zâmbet suprapus pe față și Ștefan mă întreabă: „Ce, ceee, ceee?”

– Îmi e foarte drag să mă uit la ei!

Prieteni

Joi, când l-am luat de la școală pe Năpârstoc, prietenul lui, Charlie, aproape cu un cap mai mic, i-a sărit în brațe. Și și-a închis ochii. Ștefan i-a închis pe-ai lui. Și au stat așa… să fi fost 5-7-8-10 secunde.
Mie mai că mi-au dat lacrimile în fața tabloului, gândindu-mă cam cât de mișto sunt copiii și cum am face bine să nu îi pervertim. Mă mai gândeam și cât de puțin îți trebuie să te simți armonizat, centrat, cu rădăcini și inimi ancorate. Doar o îmbrățișare din tot sufletul, perfect prezent în actul tău.

– Doamne, Ștefan! Cât de frumos v-ați îmbrățișat. M-a emoționat așa de tare gestul vostru! Cât de faină e lumea voastră de copii, cum sunteți voi atenți și știți ce vreți și ce nevoi aveți.

– Charlie mi-a spus că sunt eroul lui. Știi de ce?

– Nu știu.

– Pentru că am făcut roata foarte bine la Aikido.

Am zâmbit.

– Și știi ce?

– Ce?

– El are părul scurt și eu părul lung și tot suntem prieteni!

Hai să ne bucurăm de lucrurile mărunte, spunea Draga de Oltea aseară la An Vechi An Nou. Așa zic și eu.

Cu iubire,

Maria

 

Reclame

Să știi că la simulare îi folosesc în exterior!

În vară, după ce am citit articolul din DOR despre cutremur, am povestit cu băieții și le-am dat câteva ghidaje:

  • Copilașii mamei, dacă sunteți în curte și eu sunt în casă, obligatoriu rămâneți în curte, pe teren;
  • Nu vom coborî scările;
  • Nu vom folosi liftul.
  • Ne putem adăposti sub masa zdravănă din bucătărie sau sub grindă.

Nu am stabilit însă unde ne-am întâlni dacă suntem separați și cât ne-am aștepta fiecare. Nu am fixat mobilele în perete. Și nu ne-am făcut kit-ul de urgență, de păstrat în casă și mașină (găsiți detalii la sfârșitul articolului). Mi-ar plăcea să facem toate astea cât mai curând!

Mai vreau să refac cursul de prim ajutor. Să merg din nou adică. (Mergând la curs l-am salvat pe Matei înecat cu alună la 2 ani.) Și să donez sânge.

Simulare de incendiu

Ce voiam să povestesc însă este o întâmplare recentă:
I-am luat lui Ștefan (5 ani) botoși de interior, pentru școală. Și primul lucru întrebat a fost:

– Sunt de interior sau de exterior?

– De interior.

– Să știi că în caz de simulare, eu o să ies cu ei afară!

– Păi… Ă… Să îți pui adidașii.

– Nu, mama. Asta e toată ideea. Să mă mișc cât mai repede!

Când ne-om fi pervertit noi adulții gândirea, de sunt pruncii mai clari-cristal decât noi?

 

Liiin, ca pisicile

Azi a fost cu cârrr, cu mârrr, cu zbârrr, cu bang, cu „Aaaaa, ai mâncat prea mult zahăr!” și „Ăăăăă, nu-l mai pocni pe fratele tău!”.
Dar, altfel, săptămâna asta a fost ca un clopot de la templu pentru mine. Acela sub care mi-am băgat capul și am dat un dong. Să-mi aduc aminte cine sunt.
Luni a fost brutală, criminală!
De marți încolo ne-am strâns rândurile și puterile. Și ne-am văzut. Și ne-am susținut.
Și am zâmbit laaarg miercuri – nu-ncerdac – când Matei s-a trezit cu un gând: să scoată rugina de pe mai mulți bani, cu oțet și sare, așa cum învățase el la WOW LAB.

Rugina_iese_cu_apa_si_otet
Și mi-am dat seama că-i vai ș’amar de noi adulții, care privim privim și tot nu învățăm o dată pentru totdeauna!
Ei se trezesc liiin, fără elan, ca un motan. Se întind, țin ochii’nchiși sub pătură șiii, la un moment dat, pornesc.
Și cer cereale cu lapte.

Tom al nostru cel iubit
La noi sună telefonul, îl oprim, ne trezim și în el intrăm până adormim.
Și mai știm să spunem doar HAI, h-a-i, HAI!

Cam atât.