Jocuri de încredere

Draga de Erna mi-a scris un mesaj așa frumos ieri și m-a rugat să mai dau mai departe jocuri. Mai dau, cum să nu 🙂

Și zic să lucrăm Încrederea azi.

O să vă rog în primul rând să nu îi mințiți absolut niciodată pe copii (de fiecare dată există o modalitate potrivită vârstei pentru a explica ceva). Mai târziu o să îi vreți complet onești în relația cu voi, așa-i? O relație funcționează tot timpul în ambele sensuri. 🙂

ad-5161

Așaaa. Păi să începem cu ceva ce să ne „facă” ei nouă:

  • Jocul 1 este despre adulți cu ochii închiși pe care copiii îi duc din punctul A în punctul B. Pe drumul spre școală, să spunem, dacă nu durează o oră pe jos, îl poți ruga pe copil să te țină de mână și să te ghideze all the way. Îl asiguri că vei ține ochii închiși și că toată cârma este la el. În felul ăsta, tu ești cel vulnerabil și el deține controlul. Să vezi și tu cum e, Mărie 🙂
  • Jocul 2 este cu adulți legați la ochi care ghicesc ce mâncăruri primesc de la mâinile mici. Este despre cum suntem dispuși și noi să testăm, așa cum îi tot invităm pe ei să testeze. 🙂
  • Jocul 3 se cheamă Bastonul în noroi (eu vreau să îi spun în nisip). L-am învățat la yoga pentru familii și goes like this: copilul stă la mijloc, cu picioarele desfăcute la nivelul umerilor, ancorate în covor. Un adult stă în spate și unul în fața lui. Unul îl împinge din spate, de umeri. Și cel din față îl prinde și apoi îl împinge înapoi, tot de umeri. Ca pe un pendul. De nenumărate ori. 🙂 E ca atunci când eram mici, ne puneam la marginea patului în picioare și ne dădeam drumul perfect drepți peste plapumă. Ăsta este despre abandon total sănătos în mâna părintelui ăluia de mai sus, care nu te-a mințit niciodată și în care ai încredere că no matter what e acolo pentru tine.
  • Jocul 4 se cheamă rucsacul. Pui copilul (mai mititel, ce-i drept!) spate pe spatele tău. El se arcuiește (că știm doar că ei nu au coaste în torace, ci doar aer) și își prinde singur brațele și picioarele peste omoplații tăi fix ca un rucsac. Și tu chiar pleci cu el într-o scurtă drumeție. 🙂
  • Jocul 5 este pentru cei cu lombarul într-o stare prietenoasă. Se ia frumos copilul și se pune pe o masă, blat, pat în așa fel încât, în picioare, să fie mai înalt decât tine. Iarăși, nu îți prinde deloc rău să fii tu ăla mai mic pentru câteva minute. Se ia un spațiu de un metru (sau mai mult pentru ăi mai acrobați) și se roagă copilul să sară. Ești plasa lui. Ești Zeul lui. Ești toată protecția lui și are nevoie din când în când să se reasigure de asta.

Mai scriu și mâine 🙂

Zi minunată să aveți!

Bunătate necondiționată

Doamne doamne doamne, câte „coincidențe” magice mi se întâmplă de pe 1 ianuarie încoace, pentru că eu le chem și le văd și le aud!
Meditația de azi din cele 21 de Abundență ne invita să facem gesturi de bunătate necondiționată față de persoanele cu care interacționăm. Să vorbim și să scriem frumos, să zâmbim, să cedăm un loc, să cedăm o bandă, să ridicăm un coș de cumpărături, să cumpărăm o floare, să oferim o îmbrățișare. Gesturi simple, gratuite și care ne ridică starea de bine.

Și tot azi am ajuns și eu la un filmuleț din 19 decembrie cu clasa lui Mescu Pescu, la care mi-au dat lacrimile. Filmul a pornit de la proiectul lor Pay a compliment.

Practic au avut o săptămână înainte de Crăciun, în timpul căreia oricine putea lăsa un compliment pentru un copil sau adult din școala lor într-o cutie dedicată. Și la final de săptămână și-au primit fiecare bilețelele cu vorbele frumoase și, bonus, în clasa lui Ștefănică Coadă de Pisică fiecare copil a fost pus pe un scaun, cu spatele la tablă, iar colegii și profesorii i-au scris cuvinte frumoase potrivite lui. Doamne ce fățuci emoționate adorabile! ❤ ❤ ❤

Iar Copilul Nostru Drag și-a sfârșit cuvântarea așa: When someone does something kind to me I feel happy and I’m sure they feel happy too.

You bet they do, Iubire!

Dragostea, Bucuria, Bunătatea fără urmă de așteptare, toate ridică vibrația până la cer și înapoi de un infinit de ori! ❤

Ei

Vă provoc să faceți în seara asta un exercițiu (pe care l-am învățat în Bali) plin de iubire și bunătate: Dacă sunteți o familie de 4-5-6-7 și mai bine. Dacă sunteți voi și pisica, scrieți câte un mesaj către 3 persoane, scuzele nu se acceptă 🙂

SO: legați la ochi, pe rând, fiecare membru al familiei. Și doucemeeent, în jurul lui/ei, îi șoptiți în urechiușe pentru ce îl iubiți/apreciați NESPUS pe lumea asta.
Cu prezență completă, vă rog! Și cu vorbe dulci, personalizate.
Apoi când primii 3, să spunem, au terminat complimentele (pot fi unul, două, cinci, nouă de fiecare) îl legați la ochi pe al doilea (poate aveți ochelari de somn sau dacă știți că nu e tentat să trișeze îl rugați să închidă ochii frumușel) și începeți să turnați miere în căpușor și tot așa. Să nu care cumva să jucați cartea cu „Le spunem doar copiilor, că noi suntem bătrâni!”

Vă garantez ELECTRICITATE din degetele mari de la picioare până în vârful firelor de păr. Cu toții ADORĂM să fim apreciați, iubiți, cuibăriți.

Cu IUBIRE,

Maria

Un an nou minunat

Săptămâna asta, tot fără să realizez, am trecut prin 3 procese de An vechi An nou.
Joi seara la Yoga Feminină, vineri seara la Minunatul Cerc de Femei și azi la atelierul de carduri Points of You cu Iubita de Norica.

A început superb anul ăsta pe 31 spre 1 noaptea, când am avut chemarea să mă uit prin toate pozele din 2019. Și mi-am dat seama, încă o dată, ce an fabulos și plin doldora de dezvoltare personală am avut, cu săptămânile triste din octombrie și noiembrie cu tot. Pe care le-am plâns, le-am integrat și am mers mai departe cu recunoștință pentru tot binele și frumosul din viața mea. După 10 ani de dezvoltare personale reușesc să văd astfel de episoade ca pe felii de viață și să merg mai departe.

Așa că joi, vineri și azi a venit atââât de curgător să las deoparte tot ce am de lăsat din trecut, să spun un MARE MARE mulțumesc pentru tot ce trăiesc și să manifest din ABUNDENȚĂ 2020-ul.

Noi

Și azi a fost ca o încununare revelatoare a ceea ce am lucrat în ultimii 10 ani. Sunt WOW-uri și AHA-uri care se întorc la mine MAGIC ori de câte ori le las.

Cardurile astea 3 au ajuns în mâinile mele:

Carduri Points of You

Din primul am simțit o explozie, o deschidere, o călătorie superbă, în urma căreia eu am renunțat de 10 ani deja la vina de a mă căuta și mă bucur din TOATĂ INIMA MEA de capul solar din spatele fermoarului. De ce e dincolo. De ce făptură minunată a ieșit. Mă și vedeam alergând desculță pe iarba din spate!

În al doilea card mi-a venit răspunsul care îmi vine de așa de multe ori la finalul exercițiilor mele. IUBIREA. I U B I R E A. Necondiționată. Liberă. Părintească. Pentru familia mică. Pentru familia mare. Pentru prieteni. Pentru oraș. Pentru țară. Pentru întreaga planetă. Iubirea sexuală. Iubirea senzuală. Iubirea curcubeică. Iubirea unicornicească. Iubirea idilică. Iubirea abandonată. Din ea derivă toate. Așa reiese din inima mea.

Iar ultimul card mi-a arătat împăcarea cu strămoșii mei. Cu mama, cu tata, cu mamaia Domnica, cu tataie Georgică, cu mamaia Lenuța, cu tataie Gogu. Cu tot ce au știut și știu ei să facă, cu magia dinăuntru pe care au lăsat-o să transpară mai mult sau mai puțin, cu semințele pe care le-au sădit fiecare în mine și cu părticele din ei aflate acum în corpul meu, bucățele pe care le-am folosit pe tot parcursul acestei formidabile călătorii în care mă aflu.

Cum zicea tema de ieri de la Cursul de Abundență:

„Îmi rog strămoșii mai puțin prosperi să mă binecuvânteze și să îmi permită să fac lucrurile diferit, iar pe cei prosperi să mă inspire.” Cu pace și acceptare și iubire trecem marea. 🙂

Și uite cum răspunsul, puntea, vasul bun care pune în comun trecut, prezent, viitor, oameni, spații, întâmplări e IUBIREA.

Sunt TERIBIL de recunoscătoare pentru cercul din care fac parte, pentru călătoria mea, pentru fiecare zi pe care o trăiesc într-un mod conștient, pentru tot ce materializez.

Pe Iubita de Andreea o găsiți aici.

Pe Prietena Mea Nora o găsiți aici. Este terapeut cognitiv comportamental și oferă terapie pentru adulți și copii, cupluri și familii 🙂 Toate răspunsurile, MAGIA și puterea sunt în noi. Dar uneori e nevoie doar de o persoană cu har care să ne ajute să ni le punem în palmă. Sau în inimă. Și Nora are tot darul pentru profesia aceasta. ❤

Cu IUBIRE,

Maria

Un test

Azi am fost la săniuș. Noi patru. Și Iubitele de Z și M și Dragii de A și R.

Fără să realizez până la finalul excursiei ce am făcut, m-am dus așa:

Prima sanie a fost cu Matei. Doamne Dumnezeule cât am putut să râd! Și cât de copilărește eliberator a fost! Deși n-am făcut laughter yoga niciodată, pe mine când mă apucă Râsul ăl Mare, mă opresc după câteva minute bune.

A doua sanie a fost cu Ștefan. Perfect echilibrată. Cum este și acest Dalai Lama din familia noastră.

A treia a fost cu mine singură. Am prins o viteză borderline periculoasă. Și am uitat și toată fizica de clasa la X-a pe drum! Să vezi supriză că venind cu toți kilometrii la oră de pe o suprafață de gheață pe una perfect curată de asfalt, sania a frânat brusc și m-a catapultat. All good. Dar acolo am fost eu care vrea să le facă PE TOATE.

82958072_10158064584307533_7852719875301572608_o

A patra sanie a fost cu Iubitul Meu Frumos, pe care l-am rugat să conducă, firește.
Și în drumul ăla scurt am trecut de la entuziasm, la teamă că uite prăpastia, la încredere, la dorința de părăsi barca sania și la final la abandonare și un sentiment de siguranță completă.

Când am urcat în mașină m-am prins că îi însoțisem pe fiecare și pe mine însămi și că ziua a fost o metaforă. Ce interesant! 🙂

Câte miliarde de cadouri luăm de Crăciun?

Băieții Frumoșii (articulat),
Tot amușină Crăciunul. De fapt nu Crăciunul, ci toate viitoarele posibile cadouri pe care o să le primească.
Și-au făcut două scrisori, una de fiecare, le-au pozat, ni le-au trimis și au început așteptarea. Nu tocmai pasivă.
Matei, Fiul cel Mare al Împăratului, pusese niște mii de euro pe un bilețel. Dar nu avea de unde să știe asta. A văzut în stânga la un prieten un produs, a văzut în dreapta la un adult un produs și uite așa l-a luat râul marketingului și l-a dus hăt departe.

Tatăl lui Frumos, un om foarte deștept și foarte eficient, i-a spus așa: te rog să iei lista aia lungă și să faci un research. Poate să rămână doar ce se încadrează în maxim 350 de lei.

M-am amuzat tare că a rupt la hârtie până i-a rămas un item. Un hanorac. Ne-am sfătuit. Și nu i l-am luat.
Pentru că mai are 4. Și fizic nu poate purta, nici chiar prin rotație, atâtea.
I-am luat 3 itemuri surpriză. Și abia aștept să îi văd reacția.

Copilul mic nu se ghidează încă după marketing. Se ghidează, romantic, după pasiuni. Acum are o manie cu cuburile Rubik. Are 5. Pe care chiar le rotește până le înnebunește. Și să vezi sorpresa, o să mai primească mâine un tip. Și alte 2 itemuri. Și gata.

Ce vreau să spun este că, în special acum, de Crăciun, avem tendința să o luăm razna. Să compensăm în bunuri, ce n-am compensat în timp de calitate tot anul. Și nu reușim altceva decât să acoperim cu preșul toate golurile adunate în ultimele 12-24-36 de luni. Și să dăruim ceva care uneori e folosit 10 minute și apoi uitat. Și în ianuarie o luăm de la capăt.

Și ca să mai cern puțin fervoarea, le-am spus așa: oricâte bunuri ați primi, oricât de scumpe (în aur din cap până în picioare de-ați fi îmbrăcați, în timp ce vă dați prin toată lumea în avioane personale de platină) dacă nu sunteți sănătoși și nu aveți pe cine să iubiți și cine să vă iubească, toate obiectele pământului sunt în zadar.

I-am întrebat apoi dacă își mai amintesc ce-au primit de Crăciun anul trecut și țineau minte cu toții. Asta înseamnă că am făcut o treabă decentă.

Și i-am întrebat apoi care a fost cel mai frumos moment din 2019 pentru ei. Am răspuns într-un cor, toți patru, că vacanța noastră de vară. Adică trei săptămâni spectaculoase petrecute bot în bot.

Mă băieți, să țineți minte că dincolo de orice telefon, tabletă, smart watch, căști AirPods, Nike Air, something something air, timpul petrecut cu cei iubiți este mai de preț decât orice!

Și un pahar cu apă cu lămâie lăsat de EL pe blat când a plecat înseamnă uneori mai mult decât orice telefon, tabletă, smart watch, căști AirPods, Nike Air, something something air.

Vă recomand cu Mare Iubire Podcastul Verde, al Dragilor de Alexandra, Andrei și Lia, despre consum conștient, responsabil.

Și ne recomand cu iubire tuturor să ne încălzim mai mult Inimile și Frumoșii și Casele și mai puțin cardurile.

I left my soul in Bali

Am lăsat băieții la aeroport, am luat-o pe Spiridușa Aurelia dinspre Indii spre Victoriei și-acuma nu, nu o să pun dim light și stroboscop și beat de bas, cum mi-a sugerat Frumosu’. N-ai cu cine, dom’le! O să fac cel mai probabil maraton de seriale și ciocolată caldă.

Dar până una alta vreau să scriu musai despre locul în care mi-am lăsat o parte din suflet, atât cât să se bucure și să se încarce de lumină și culoare și bunătate necondiționată și mi-o transmită mie într-un fel magic peste două mări, un golf (Bengal) și un ocean. Indian.

fullsizeoutput_1ce

Doamne’ câtă iubire am simțit în Bali, căci despre insula asta cu vibrație înaltă-i vorba. Așa, prin toți porii mei, închiși și deschiși.

Și pace și împăcare și armonie.

fullsizeoutput_4ae

Cu Iubita de Andreea am fost și Draga de Crina și Curajoasa de Ana. Și cu alte 26 de femei, cu mine cu tot, venite care de te miri unde din lumea asta mare.

Au fost 10 zile pline ochi, doldora, până-în-buză cu emoții și cu activități.

fullsizeoutput_4e9

La început pur și simplu nu puteam să pășesc atât eram de fericită. Și mă trezeam într-una în pasul ștrengarului prin curtea T M, superba noastră cazare din Ubud, gazdă pentru oameni, nenumărate șopârle gecko, un șarpe lung și fricos (sau poate mai mulți), gâze mii și mii și păsări făclii.

fullsizeoutput_5dc

A, și mă mai suprindeam chițăind! De fericire și de recunoștință supremă că trăiesc experiența asta.

Și când n-am sărit în pasul ștrengarului și n-am chițăit și n-am stat cu zâmbet laaarg blocat pe față de atâta minune, am călătorit și am lucrat.

fullsizeoutput_25a

Am călătorit prin tot Ubudul în lung și-n lat, am fost la palat. La temple (la Tanah Lot-ul romantic, apoi să ne curățăm cu apă la Tirta Empul, să ne curățăm cu foc la Wira în curte -asta nu implică niciun act piromanic whatsoever, ci doar o ceremonie locală, la care am fost invitate cu iubire să participăm-, în lanurile de orez, la cascadă, la ashramuri, pe coclauri. Cu biclele.

fullsizeoutput_58d

Am dansat ecstatic cu oamenii cool de la Yoga Barn șiii, opțional, mi-am îmbrățișat monștrii și am urcat noaptea pe Vulcanul (activ) Batur. Așa cum face tot omul în timpul săptămânii, după miezul nopții. Răsăritul superb peste lacul Batur, cu vedere către Vulcanul vecin și prieten Agung a meritat fiecare dintre cei 1717 metri urcați la galop.

fullsizeoutput_5ad

Iar când n-am călătorit și n-am chițăit, ne-au ținut fetele astea din yoga, în tapping și în meditație și în cercuri, până am scos tot plânsul de-l aveam la noi, tot râsul (ei, asta nu chiar, mai avem!), tot căscatul și tot scuturatul.
Și doamneee, cât de bine e să reziști acolo tu cu tine și cu alte minuni de femei (chiar și în silent day – 12 ore – U HUUU!) și să vezi tot ce iese, tot ce vine, tot ce se spală, tot ce alege să se desprindă și tot ce apare să se înoiască.

fullsizeoutput_467

E magie, e iubire, e aur curat picurat din copaci, e armonie.

Am intrat în povestea asta incredibilă a taberelor anul trecut cu Iubita mea Lia și de atâta frumusețe mi-am promis că an de an mă voi scufunda câte o dată în câte o cultură incredibilă din care experiență unică să renasc și mai întreagă.

fullsizeoutput_625

Cu o inimă albastră PLINĂ ochi de iubire,

Maria

Unde stau copiii?

Bucureștiul is no village.

Dar uite că, bogdaproste, din ce în ce mai mulți părinți ne comportăm ca la sat.

Cum adică?

Adică punem familie de la familie și ținem copii, așa, random, spontan, fără obligații, fără carnețele de contabilitate, cu bucurie (mai ales în zilele cu soare) și de partea care scapă în lucernă și de partea care îi hrănește pe cei 3-4-5 sau câți ori fi.

Din ce în ce în ce mai mult ne trezim unii cu alții că ne luăm copiii (pe sus, cu telefon în prealabil) și le dăm răgaz celorlalți.

Voi stiți ce mișto se simte familia fără bonă, fără bunici aproape, fără frați, fără surori, fără grădină cu flori, care primește 2 ore sau chiar 2 zile de răgaz?

O MA GA! It’s AWESOME!

Și uite așa ba furăm noi doi băieți de la petrecere, cât să facem o echipă incompletă de baschet, ba găzduim două fete superbe cât mama lor merge la curs, ba scoatem altele două la masă, cât Norica Trilulica merge la o ședință decisivă dintr-un lung șir de ședințe moderat de decisive. Practic chemăm periodic unul sau doi copii și îi ținem un număr oarecare de ore la Casa O.

FIE Ștefănescu Mescu primește invitație de vacanță la țară, la Medeleni. Glumesc. La Câmpulung.
Fie îi cheamă Doru la fotbal și noi zacem împreună cu castanele sălbatice lângă teren.

Fie te sună Cosmin și ți-i cheamă pe blonzi la colb, într-o variantă alungită, de 48 de ore.

Da, da, știu, au crescut copiii și e mult mai simplu acum pentru toate părțile implicate.

That’s true! Ne e mai ușor tuturor. Dar eu mă bag, cu cojones, și la mai mici, să știți.

Ce vreau să spun: E bine, e foarte bine să poți ieși sâmbătă seara la vin cu prietenii, în Mogoșoaia. La Palat.

Cu iubire,

Mărioara

Madeleine de Segarcea. Și de Dăbuleni.

Deunăzi a lansat Mirela Petre (Suplimentu’ Creativ) o provocare.
Să scrii o moștenire-amintire (sau invers) despre bunicii tăi.

M-a uns pe suflet și am scris așa, uitându-mă la nori:

Memoria mea este în special vizuală. Amintirile care rămân cu mine sunt cele cărora le pot pune culori destul de clare.

Și amintirea asta, de pe când aveam vreo 8-9 ani, e galbenă.

Eram în curtea bunicilor mei materni. Ei doi rânduiau o șură de paie. Mare. Foarte mare șura. Cât un container galben. De-aici și culoarea minutelor ălora.

De șură sprijiniseră o scară de lemn, imperfectă, noduroasă.

Bunica stătea sus, pe șură. Ușoară, mititică. Cu ochii ăia albaștri, super vii, pe care acum îi poartă copilul meu mare.

Și bunicul stătea jos și îi tot dădea paie cu furca.

Eu stăteam cuminte și curioasă, lângă ei, lângă părul plin din anul ăla.

Și așa, dintr-o dată, mi-a venit să îi întreb cum s-au cunoscut.

Și așa, dintr-o dată, ei chiar mi-au răspuns.

Nu mai știu povestea toată. Dar când au terminat cu paiele, bunicul a sprijinit-o în brațe pe bunica coborâtă pe scară și au terminat cu vorbele:

„Mi-a spus că dacă nu îl iau, se aruncă în fața trenului.”

Țin minte că am făcut ochii mari și zâmbetul la fel – nu la gândul că bunicul chiar ar fi putut ajunge pe șine, ci în fața complicității lor și a ideii de iubire cu tot focul, cu tot prețul.

***
Am stat azi la cafea să mă gândesc de la mamaia Domnica ce mi-a rămas.
Mi-au rămas mâncărurile, e clar!
Mâncarea mea all time favorite era, de departe, ciorba de lucernă și lobodă, acrită cu aguridă și corcodușe verzi și mâncată vara cu mămăligă rece. Doamne, salivez! (Sunt o ciudată, știu.)

Apoi făcea o saramură de pui cu muuult usturoi, pe care o beam din ciușcă coaptă și ruptă o țâră la vârf. De să-ți bați copiii cu șapca! N-am înțeles niciodată vorba asta a lor. Dar poate de asta mă amuza așa tare.

***

Mai mult ca sigur mi-am amintit de toate astea acum pentru că aseară am fost la Yoga cu tema iertării la minunea asta de Andreea și am plâns o tură la gândul că nu i-am iertat pe toți, că încă țin încleșare în kilogramele din mine, că pare că am integrat tot, dar uite că nu. Că mai am de descoperit, de scos în lumină, de curățat, de iertat și iubit cu adevărat.

***

Poza asta cu mine este de la 1 an. Eram goală, nescrisă. Mă întreb ori de câte ori o văd ce era în căpușorul meu atunci și cum s-au schimbat lucrurile în 35 de ani prin prisma tuturor întâmplărilor prin care am trecut, oamenilor pe care i-am atras și tuturor amintirilor care mi-au rămas.

I made this week amazing

Săptămâna asta los copilandros au fost în prima tabără din viața lor.
Motiv de bucurie pentru ei. Și pentru noi.
Noi ne-am bucurat că-i prima lor experiență. ȘI că rămânem singuri acasă.
DA, domle’, DA. Am țopăit în gară că avem 6 zile DOAR pentru noi.

Am zgâriat tejgheaua periodic de dor, fiți fără grijă. Dar să fii student la tine în apartament la 30+ este de neprețuit.

Și am avut timp de mine. Și am avut timp de Minunat. Și am avut timp de fete.

La fete voiam să vă aduc! Din octombrie de când am fost în Thailanda, am rămas unite, în legătură, cu îmbrățișările noastre de două minute, pe care doar noi le știm. Și ne vedem periodic și asta ne dă un sat. Sunt pline de estrogen satele astea de femei. Și de iubire. Cât încape. Doamne, ce binecuvântare e să te simți atât de în siguranță, încât să te lași. Să te lași văzută, auzită, strânsă în brațe, cu toate ale tale. Cu imperfecțiunile alea, pe care îți e așa greu să le accepți. Cu dorința ta permanentă de control. Cu neîncrederea. Cu limitările. Cu lupta asta între perfecțiune și rupere. E fericire pură!

Și ieri urma să mă văd cu mândrele astea. Și făcusem casa boboc. Și aprinsesem atâtea bețișoare parfumate de mă luase amețeala.

Și pregătisem papa bun. Și apoi frumoasele mele au anulat. Acum 9 ani, vai ce m-aș fi enervat! Ieri, oh ieri m-am dezumflat puțin. După care am trimis iubire și gânduri de odihnă pentru fiecare dintre cele 3. Că păreau iubitele să aibă mare nevoie.

Și le-am așteptat pe frumoasele astelalte două, care confirmaseră. Și am mâncat. Și am băut. Și pentru adulți și pentru copii. 🙂 Și ne-am povestit. Și ne-am zâmbit.

Și la sfârșit, am scos din baie surpriza. Masca cu cu cu mimoză.

Și ne-am pus măști una alteia (doar din astea cu lapte vegetal), și ne-am masat facial (a se citi în română) și apoi capilar.
Și a fost atât de bine! Doamne! Ne-am topit fundurile (fesierii) în covorul de lână de atâta bine.

 

Și știți care-i faza cea mai mișto? Că toate astea-s gratis. Zâmbetele din toată gura, îmbrățisările astea luuungi, din toată inima, măștile astea puse cu lingurițe reci (asta costă, dar mai iau), palmele înfierbântate, care te ajută să uiți să vezi, să auzi, vorbești pentru câteva minute. Toate astea sunt FREE. Și-s doldora de iubire și de stare de bine.

Azi, sâmbătă, sunt burdușită de stare de bine. I made this week amazing! Și sunt foarte recunoscătoare!

Cu iubire,

Maria cu Bindi

Dansam cu ochii închiși, în altă lume

Din întinderea aia în 17 nuanțe de noapte, 30 de metri se retrăgeau dimineața.
Iar noi 10, cu ochii abia deschiși după somn și spălat molcom pe dinți, ne spuneam bună dimineața și coboram în Golful cu Reflux. Fără gaze. Golful Thailandei. Ocean îi spuneam noi. Părea mai grandios.
Aveam burțile goale. Și inimile pline. Pline.

Și într-o limbă de 30 de metri de pâmănt moale, dansam 30 de minute cu ochii închiși.
Fluide, pufoase, ușoooare, colorate. Așa de colorate, că poate ne-ar fi putut vedea cei din Ang Thong National Marine Park.

Dumnezeule! Să dansezi până uiți mai tot în afară de prenume, pe o muzică ieșită exact cât trebuie dintr-o boxă cât pântecul Liei…
Din altă lume! Dintr-un vis în care vrei să te întorci over and over and over again.

Când nu pot dansa până la extaz în Golful Thailandei (aici la București avem dUar Dâmbovița River și câteva bălți în carosabil) mă închid în bucătăria mea mititică și dansez ca și cum nimeni nu m-ar vedea. (Chiar nu mă vede nimeni.)

Fericirea e în noi. În fiecare. Și cheia tot acolo.

L❤O💚V💙E💛