Victimizarea se încheie cu mine!

Mă uitam de dimineață la fata asta bălaie a noastră în timp ce mâncam împreună granola cu iaurt. Ea urcată pe masa de 150 de ani, eu – cuminte pe scaunul mult mai recent. Și aveam fluturi. Fluturi în stomac, pur și simplu.

Pentru că, îi spuneam Iubitului, uneori când mă uit la ea mă emoționez de numa! O VĂD pe Ana Mică, toată, dar mă văd și pe mine mică, prin ea. Și trimit iubire ca în pântecul mamei pentru amândouă.

Și mă gândeam că, DOAMNE DUMNZEULE, ce bucurie că eu ALEG să rupt lanțul victimizării, al scuzelor, al micimii, lanțului lipsei de limite, lanțul muncii pe brâncii pentru statui. Mulțumesc frumos, vreau statui mici doar în bibliotecă și diamante galbene pe deget și sex delicios de să scoale morții și vecinii. Și vacanțe exotice și vorbe și gânduri frumoase cât cuprinde ȘI ZÂMBETE. Pentru că nu mă costă absolut nimic, dar îmi aduc stare de bine mie și apoi altora. Toate astea dintr-un spațiu de recunoștință infinită pentru tot ce sunt, pentru tot ce am, pentru tot ce am clădit și clădesc în fiecare zi.

Mulțumesc! S-a împlinit, s-a împlinit, s-a împlinit!

Și mi-a apărut un zâmbet cât apartamentul-super-cuib cu vedere divină, ultra fină, când am realizat că într-o bună zi, poate, Ana și Băieții și apoi nepoții și nepoatele, strănepoții și strănepoatele, împreună sau separat, vor merge la constelații și se vor pune în șiruri de femei și de bărbați care să le simbolizeze străbunii care la un moment dat au ALES diferit. Au ALES partea plină a paharului, vorbele frumoase, gândurile bune, zâmbetele, asumarea, diamantele galbene și sexul delicios.

Mulțumesc din toată inima mea, Mama și Tata! Pentru că sunt. Și atât, nici nu e nevoie de mai mult.

Mulțumesc din toată inima mea, Bunica, Străbunica, Stră-Stră-Bunica, Stră-Stră-Stră-Bunică pentru toate bucățile de stele pe care le-ați pus în mine, exact așa cum ați știut, exact așa cum ați putut. Vă cuprind cu iubirea mea infinită și ne învăluim toate într-un glob de lumină pufoasă, mușchi de copac și ciuperci ❤ ❤ ❤ Și în dans!

Maria Bucuria

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.