Ce fac cu bebelușa de 11 luni

Asta m-a întrebat Oana marți la kineto. Pentru că îi cer mamele idei.

– Ei, ce să fac? Fracții… radicali… regula de 3 simple… (asta mi-o predă ea mie). Discutăm poziții de off side… Studiem puțină mandarină miercurea… curs de antropologie joi după masă… Câte puțin din toate. Asta îmi venea să zic.
NIMIC! Asta fac.

Și totuși!

  • O iubesc. Mai mult și mai mult și mai mult. Cu toată ființa mea. Și îi arăt asta în fiecare zi.
  • Pun muzică și dansez cu ea în brațe sau în fața ei. Elaine style! Viața asta trece așa repede. Hai să scoatem morcovu’, mamă.
  • Îi cânt. Am o voce superbă. Pur și simplu superbă. Dar nici că îmi pasă. Nici mie, nici ei. Doar iubirea străbate.
  • O țin de mâini să îi fiu scripete și Ana Mobil pentru unde vrea ea să călătorească.
  • Îi citesc fix 4 minute și 27 de secunde, pentru că atât are răbdare acum. Preferatele ei sunt cărțile cu ferestre. Și mie îmi plac ferestrele cu cărți, Ană Bună!
  • O luăm cu noi peste tot. O singură noapte ne-am despărțit în 11 luni. Și o să ne mai despărțim două peste două săptămâni. Altfel suntem o singură ființă, cu trei inimi și 6 brațe.
  • Mă prostesc la câte un instrument muzical adunat pe pervazul de instrumente muzicale. Și mă gândesc serios să o duc la MIMA muzica o dată pe săptămână.
  • Dar mai presus de orice îi vorbesc! Despre toate ființele, obiectele și faptele din lumea asta: Uite, Ana, asta e o mănușă. De culoare maro, cu buline roșii. E mănușa ta. Mănușa mea e neagră și lungă (nu merg glume de adulți într-o postare despre bebeluși, nu?). Pentru un copil proaspăt, fiecare lucru este o noutate.

Bine ai venit în lume, Sămânță de Lumină! Suntem așa de norocoși să te însoțim! ❤
Cu infinită iubire, MȘTM

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.