Cum ne păstrăm întregi în autoizolare

Poate fi foarte apăsătoare perioada asta de autoizolare, de îndepărtare de cei dragi, de apropiere uneori acaparant de intimă de cei iubiți, de lipsă de libertate (supremă), așa cum eram obișnuiți.

Și au trecut doar 6 zile de când facem asta.

Și mai avem cel puțin 35 de zile de testare. Noi, familiile noastre, orașul care ne e casă de 10, 20, 40 de ani, întreaga țară și Dragul Nostru Pământ.

E relativ ușor să virăm spre iritație, atacuri de panică, depresie și alți monștri de diferite culori, așa cum mă învăța Ștefan Frumosul azi.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Vă zic din start și sincer că mă simt copleșită de tot ce se întâmplă cu noi zilele astea și vă spun ce facem noi, o familie cu doi băieți și un pisic, să ne păstrăm pe linia de plutire.

  • În primul rând, colaborăm și suntem înțelegători și ne străduim să păstrăm într-o mare proporție toate recomandările autorităților, altfel o să umplem țara exponențial. Asta ne face să ne simțim utili.
  • Aerisim casa de la prima oră.
  • Rugăm pe toată lumea să se schimbe în haine de stradă, ca să ne ridicăm moralul.
  • Rugăm pe toată lumea să își facă paturile și să ordoneze cel puțin camera proprie.
  • Aprind eu bețișoare parfumate 100% naturale (Maroma și Ayurvedic sunt foarte bune).
  • Ascultăm muzică mare parte din zi (http://www.popjazzradio.com/, https://thirdrockradio.net/, https://www.jazz24.org/ sau la pick up).
  • Ne străduim să nu uităm să ne îmbrățișăm la fel de mult ca înainte, deși pare că uneori noi adulții uităm să și respirăm.
  • Gătim împreună (în special cei mai mari băieți ai casei, că ei sunt mega bucătari) și ne prefacem că suntem la restaurant, așa ca în seara asta.
  • Mâncăm cât mai multe crudități, că și așa am sărit în gluten nepermis de mult zilele astea.
  • Punem copiii la treabă fără milă, mult mai mult decât înainte, pentru că energia acumulată de la atâta făină, fie ea și integrală, are nevoie să fie consumată într-un fel.
  • Limităm ecranele cât putem de mult. Copiii care stau prea mult în telefoane, tablete și televizoare sunt ca niște mici zombie. Iar adulții ca niște mari zombie. (Sic!) În același timp, când picăm noi părinții, alegem un film de care ne bucurăm cu toții, fără să ne simțim vinovați.
  • Citim citim citim: ei pentru ei, unul pentru altul, noi pentru noi (dacă ne lasă) noi pentru ei (asta ne cer).
  • Păstrăm programul de culcare la ora 21.00, hai 21.15, pentru că asta ne mai lipsește să avem și copii obosiți și irascibili în această autoizolare aproape completă.
  • I-am scos la aer și la soare zilnic, în spații cu cât mai puțini oameni spre deloc și am păstrat distanța.
  • Închidem ochii la toate activitățile fizice indoor inventate de ei, deși uneori se aude ca și cum ar mai construi/demola un etaj (lucrează cu gantere, își inventează circuite de work out, au „montat” un coș de… tenis, joacă golf cu mingi de burete.
  • Îi masez, pe bucăți de corp, așa cum apuc.
  • Fac/facem respirații profunde și eu una meditez, fie și un minut.

Totul va fi bine 🌈

Totul va fi bine 🌈

Totul va fi bine 🌈

Cu iubire, Maria

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.